Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1060/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1060/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 15035/212/2015

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3047

SENTINȚA PENALĂ NR. 1060

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.09.2015

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: E.-R. D.

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN

PROCUROR: G. SITIAVU, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

Pe rol pronunțarea sentinței în cauza privind pe inculpatul S. N. L. trimis în judecată prin rechizitoriul nr._/P/2014 din data de 15.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.09.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care - având nevoie de timp pentru a delibera – în baza art. 391 C.proc.pen., a fost amânată pronunțarea sentinței pentru astăzi, 30.09.2015, când

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul numărul_/P/2014 din data de 15.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2015 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S. N. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că fapta inculpatului S. N. L., care la data de 12.12.2014, în jurul orelor 20,30, a condus auto marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ pe . M. K., jud. C., fară a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fară permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cpen..

Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de constatare a infracțiunii, adresă SPCRPCÎV C., declarații inculpat, declarație martor, cazier judiciar

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 12.08.2015, rămasă definitivă la data de 12.08.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, după citirea actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata sa aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 C.proc.pen.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse de inculpat.

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 12.12.2014, în jurul orelor 20.30, inculpatul S. N. L. a condus auto marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ pe . M. K., jud. C., fară a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă):

- proces verbal de constatare (f.3.dup.), din care rezultă că, 12.12.2014, în jurul orelor 20.30, organele de poliție rutieră au depistat pe inculpat conducând vehiculul marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ pe . M. K., jud. C.. Interpelat fiind acesta a declarat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, arătând că a condus vehiculul circa 50 de metri intenționând să-l staționeze în incinta PECO din zonă.

- adresă nr._/03.02.2015 emisă de SPCRPCÎV C. (f.18.dup.), din care rezultă că inculpatul S. N. L. nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, la data de 12.12.2014.

- proces verbal de consemnare a declarației verbale a inculpatului (f.65.dup.) care a arătat că a condus vehiculul în contextul epuizării combustibilului din rezervor, cu intenția de a-l deplasa până la stația PECO situată la circa 100 de locul opririi, pe fondul unor înțelegeri cu numiții J. G., posesorul vehiculului, și N. C., șoferul precedent al vehiculului.

- declarație martor V. Fredi (f.6.dup.), formulată la circa 2 luni de la constatarea faptei, care confirmă împrejurările comiterii faptei, relatate de inculpat.

- Declarație martor N. C. (f.10,13.dup.), conducătorul precedent al vehiculului condus de inculpat, care a arătat că după ce vehicul a rămas fără carburant, a închis mașina și a dus cheile proprietarului J. G., inculpatul S. urmând a merge să procure un bidon pentru a cumpăra benzină, ulterior fiind contact pe telefonul mobil de către inculpat care i-a solicitat să vină la postul de poliție pentru a prelua cheile vehiculului și a-l deplasa de la locul staționării întrucât a fost prins conducând fără permis. Martorul a precizat ulterior că, de fapt, a lăsat cheile în interiorul vehiculului și nu le-a predat proprietarului J..

- Declarație martor J. G. (f.12.dup.) care a arătat că după ce vehiculul a rămas fără carburant, acesta a plecat de la fața locului întrucât se grăbea și nu avea drept de conducere, rugându-l pe martorul N. Căătlin să se ocupe de procurarea benzinei și deplasarea vehiculului. Ulterior a fost anunțat de către martor că inculpatul S. a fost depistat conducând fără permis, adăugând că s-a urcat la volanul vehiculului pe timpul cât martorul era plecat să procure benzină.

- Declarații inculpat (f.17,19.dup.) în cuprinsul cărora a recunoscut faptul că a condus un autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

În drept

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce un autovehicul fără a poseda un permis de conducere valabil emis. Acțiunea inculpatului, care la data de 12.12.2014, în jurul orelor 20.30, a condus auto marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ pe . M. K., jud. C., fară a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, realizează elementul material al infracțiunii cercetate, urmarea imediată – starea de pericol creată pentru circulația pe drumurile publice și zonele pietonale adiacente acestora, constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul condițiilor de siguranță în care trebuie să se deruleze circulația pe drumurile publice, întreținută de participanți la trafic care au deprinderile necesare, atestate, prin permis de conducere, de a conduce vehicule pe drumurile publice. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, respectiv starea de pericol abstract, este prezumată și rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Individualizarea pedepsei/modalității de executare

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 cp, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin 10 C.proc.pen.

Fapta inculpatului de a conduce autovehiculul pe un drum public din localitatea M. K., jud. C., fără a poseda permis de conducere, a creat o semnificativă stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere și pietonale, diminuată de traficul redus, specific orei 20.30, luna ianuarie.

La momentul depistării inculpatul a recunoscut comiterea faptei furnizând referiri ample cu privire la împrejurările de săvârșire a faptei, confirmate de martori, printre care cele mai semnificative din perspectiva individualizării răspunderii penale fiind: distanța redusă parcursă – circa 50 de metri, un drum public din . condițiile unui trafic diminuat, specific orei 20.30, luna ianuarie. Inculpatul este la primul contact cu legea penală, face parte dintr-o familie conturată, are domiciliu stabil, nu a indicat o profesie sau ocupație. Reținând că inculpatul oferă garanții personale pentru îndreptare suficiente și fără pronunțarea unei soluții de condamnare, neconstatându-se, în mod rezonabil, existența unui risc de reeditare a comportamentului infracțional din partea inculpatului, apreciind că stabilirea unei pedepse cu închisoarea, este suficientă pentru corectarea modului de raportare și ascultare de regimul juridic al circulației pe drumurile publice din partea inculpatului S. N. L., va da eficiență dispozițiilor art. 83 C.pen., privind amânarea aplicării pedepsei, în cadrul căreia va impune inculpatului urmarea unui curs de pregătire profesională sau școlară, pentru favorizarea îndreptării acestuia și excluderii contactelor viitoare cu ilicitul penal.

Față de cele reținute, în baza art. 396 alin. 4 C.proc.pen., art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu aplicarea art. 83 C.pen., va stabili o pedeapsă de 8 luni închisoare față de inculpatul S. N. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Va amâna aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare față de inculpatul S. N. L. și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 C.pen..

În baza art. 85 C.pen. coroborat cu art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, va stabili în sarcina inculpatului S. N. L. respectarea următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe Serviciului de probațiune C., în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice Serviciului de probațiune C. schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de probațiune C. informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. 2 lit. a C.proc.pen. coroborat cu art. 86 alin. 2 și 3 C.pen., va impune inculpatului S. N. L. să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen., art. 88 C.pen. va atrage atenția inculpatului S. N. L. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere sau nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere, va impune revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., va obliga inculpatul S. N. L. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1700 lei (200 lei aferenți urmăririi penale și 1500 lei aferenți judecății în primă instanță) avansate de către stat.

În baza art. 272 C.proc.pen. va dispune avansarea sumei de 520 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației . nr. 3850/11.08.2015, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. 4 C.proc.pen., art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu aplicarea art. 83 C.pen., stabilește o pedeapsă de 8 luni închisoare față de inculpatul S. N. L. (cetățean român, fiul lui Lilian și V. L., născut la data de 25.11.1990 în municipiul C., domiciliat în comuna M. K., ., jud. C., CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare față de inculpatul S. N. L. și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 C.pen..

În baza art. 85 C.pen. coroborat cu art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, stabilește în sarcina inculpatului S. N. L. respectarea următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe Serviciului de probațiune C., în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice Serviciului de probațiune C. schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de probațiune C. informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. 2 lit. a C.proc.pen. coroborat cu art. 86 alin. 2 și 3 C.pen., impune inculpatului S. N. L. să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen., art. 88 C.pen. atrage atenția inculpatului S. N. L. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere sau nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere, va impune revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul S. N. L. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1700 lei (200 lei aferenți urmăririi penale și 1500 lei aferenți judecății în primă instanță) avansate de către stat.

În baza art. 272 C.proc.pen. dispune avansarea sumei de 520 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației . nr. 3850/11.08.2015, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. L. E. R. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1060/2015. Judecătoria CONSTANŢA