Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 214/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 214/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-02-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
Operator de date cu caracter personal 3047
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.214
Ședința publică din data de 24 februarie 2015
PREȘEDINTE – V. V.
GREFIER - A. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
PROCUROR - D. P.
S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpații S. A. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al.2 Cod penal și distrugere prev. de art. 217 al.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și V. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prev. de art.20 Cod penal, rap.la art.211 al.1,2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a și b Cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la data de 10 februarie 2015, ulterior la 17 februarie 2015 și 24 februarie 2015 când, în aceeași compunere
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 729/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. au fost trimiși în judecată inculpații S. A. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 C.pen. și distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. și V. C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1 și 2 lit. c C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul V. C., la data de 26 aprilie 2012, în timp ce se afla pe .. C., profitând de conflictul avut de partea vătămată N. A. C. cu inculpatul S. A. F., a încercat să sustragă telefonul mobil aparținând acesteia, prin aplicarea unei lovituri persoanei vătămate B. M. A. la care se afla telefonul aparținând persoanei vătămate N. A. C., iar în sarcina inculpatului S. A. F. se reține că la data de 26 aprilie 2012, în timp ce se afla pe .. C., a agresat-o pe persoana vătămată N. A. C. căreia i-a cauzat 1-2 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico legal nr. 531/2012 și a provocat distrugeri autoturismului marca Seat Ibiza cu numărul de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate.
Prin același rechizitoriu, cu privire la fapta de distrugere a telefonului mobil reclamată de persoana vătămată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul S. A. F..
In susținerea actului de inculpare au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanelor vătămate; proces verbal de depistare; proces verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică; declarațiile martorilor B. A. C. și M. E.; 1 CD marca „ Verbatim,, ce conține înregistrări audio-video realizate de martora B. A. C. cu telefonul său mobil marca Iphone 4; declarațiile martorilor M. E. I. și B. A. C.; declarațiile inculpaților.
În faza cercetării judecătorești inculpatul S. A. F. nu s-a prezentat, a fost audiat inculpatul V. C., persoanele vătămate, martorii B. A. C. și M. E. I..
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 26 aprilie 2012, în jurul orelor 17.00, persoana vătămată N. A. C. a parcat autoturismul marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_ pe trotuarul aferent Bulevardului Tomis. După aproximativ 15-20 de minute a revenit la autoturism și după ce a urcat pe locul șoferului, a observat că în fața autoturismului se afla inculpatul S. A. F.. Acesta gesticula, îi adresa injurii și îi reproșa că atunci când a parcat nu a lăsat suficient loc pentru accesul pietonilor, iar din această cauză, el nu poate să treacă cu bicicleta. Inculpatul a început să lovească autoturismul cu picioarele, după care a ridicat bicicleta și a lovit capota mașinii cu aceasta. Ulterior inculpatul a vrut să plece, însă persoana vătămată s-a apucat de șaua bicicletei pentru a-l reține până la sosirea organelor de poliție, moment în care a fost împinsă de inculpat. In timpul incidentului persoana vătămată l-a contactat telefonic pe agentul de poliție C. R., care era prietenul ei. În timp ce vorbea la telefon, a fost lovită de inculpatul S. A. F. peste mâna în care avea telefonul, acesta căzând la pământ, după care a fost lovită cu pumnii în zona brațelor pentru ca inculpatul să se desprindă din mâinile sale și să plece. (declarații persoana vătămată N. A. C., persoana vătămată B. M. A., martorii B. A. C., M. E., imagini video surprinse la fața locului, proces – verbal de depistare certificat medico - legal nr. 531/2012 emis de SML C.)
După ce i-a căzut persoanei vătămate N. A. C. telefonul la pământ dezmembrându-se în două componente, persoana vătămată B. M. A., care asista la incident, a luat o bucată, iar inculpatul V. C., care de asemenea asista la incident, a luat cealaltă bucată, profitând de situația creată.
Inculpatul i-a cerut persoanei vătămate B. M. A. în mod repetat să-i dea bucata de telefon, însă aceasta a fost informată de către fiica sa B. A. C. că telefonul îi aparține persoanei vătămate N. A. C., astfel că persoana vătămată a refuzat să dea curs solicitării inculpatului. În acel moment, văzând că persoana vătămată refuză să-i înmâneze telefonul, inculpatul a aruncat la sol bucata pe care o avea asupra sa și totodată, pentru a se răzbuna pe persoana vătămată, acesta a lovit-o cu pumnul în zona tâmplei. Imediat la fața locului a sosit mașina poliției, iar inculpatul V. C. a fugit printre blocuri, fiind prins de organele de poliție. (declarații persoane vătămate, declarații martori oculari M. E. și B. A. C., imagini video surprinse la fața locului, proces – verbal de depistare)
Cu ocazia cercetării tehnico - științifice efectuate asupra autoturismului marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_ s-a constatat că la nivelul capotei motor, pe partea stângă, acesta prezenta urme de înfundare pe o suprafață de aproximativ 4 cm, ce prezenta în zona mediană o zgârietură liniară, iar pe partea superioară stângă, o urmă dinamică de anvelopă de culoare neagră în lungime de aproximativ 30 de cm, pe suprafața farului stânga față existența unei urme de încălțăminte.
În certificatul medico legal nr. 531/02.05.2012 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. se menționează că persoana vătămată N. A. C. a prezentat la data examinării - 27.04.2012, leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corpuri dure și zgâriere cu corp dur, ce pot data din 26.04.2012 și care necesită pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul S. A. F. a declarat că se consideră nevinovat de săvârșirea faptelor, întrucât nu a lovit-o pe partea vătămată, dar a menționat că a atins mașina acesteia cu bicicleta ce îi aparținea. Declarația inculpatului urmează a fi înlăturată din ansamblul probator care stă la baza stabilirii situației de fapt, întrucât vine în contradicție cu întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv cu declarațiile persoanei vătămate, martorilor oculari a căror obiectivitate nu poate fi pusă sub semnul îndoielii și rapoartele de constatare tehnică și medicală.
Fiind audiat inculpatul V. C. acesta a recunoscut că a lovit-o pe persoana vătămată B. M. A. cu palma în zona feței, însă nu pentru a-i lua telefonul ci pentru că aceasta l-a jignit.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului V. C., instanța o va schimba din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. 1 și 2 lit. c C.pen. în infracțiunile prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 4 C.pen. și art. 180 alin. 2 C.pen., întrucât din ansamblul probator existent în cauză, inclusiv imaginile video surprinse, reiese că inculpatul a lovit persoana vătămată, după ce a aruncat din mâna componenta telefonului pe care intenționa să îl sustragă, respectiv după ce și-a dat seama că persoana vătămată nu dorește să îi remită componenta aflată în posesia ei. Lovitura aplicată nu a avut astfel ca scop determinarea persoanei vătămate în a remite componenta telefonului, ci pentru a se răzbuna pe aceasta, după ce a renunțat la intenția de a sustrage telefonul persoanei vătămate N. A. C..
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că faptele există, constituie infracțiuni si au fost săvârșite de inculpații S. A. F. și V. C..
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului S. A. F., care la data de 26 aprilie 2012, în timp ce se afla pe .. C., a agresat-o pe persoana vătămată N. A. C. căreia i-a cauzat 1-2 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 C.pen.
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului S. A. F., care la data de 26 aprilie 2012, în timp ce se afla pe .. C., a provocat distrugeri autoturismului persoanei vătămate N. A. C. marca Seat Ibiza cu numărul de înmatriculare_, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a comis ambele infracțiuni cu intenție directă.
Sub aspect obiectiv, faptele inculpatului V. C., care la data de 26 aprilie 2012, în timp ce se afla pe .. C., profitând de conflictul avut de partea vătămată N. A. C. cu inculpatul S. A. F., a încercat să sustragă telefonul mobil aparținând acesteia, însă nereușind a aplicat o lovitură persoanei vătămate B. M. A. la care se afla o componentă a telefonului aparținând persoanei vătămate N. A. C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la furt prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 4 C.pen. (având în vedere lipsa incriminării în Codul penal actual a formei agravante a comiterii furtului în loc public) și loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a comis ambele infracțiuni cu intenție directă.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal cu privire la infracțiunea consumată; limitele de pedeapsa prevăzute de Codul penal și legea specială pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora; gradul de pericol social al faptelor pe care instanța îl apreciază ca fiind ridicat, raportat la circumstanțele reale în care inculpații au comis infracțiunile – inculpatul S. a comis infracțiunile într-un loc public, pe fondul unui incident provocat de acesta, asupra unei victime față de care avea superioritate fizică, producându-i atât leziuni corporale cât și distrugeri ale bunurilor acesteia; inculpatul V. a comis infracțiunile pe fondul incidentului la care a asistat adoptând rezoluția infracțională în mod spontan, profitând de oportunitatea creată, element de natură a reflecta gradul ridicat de risc criminogen prezentat de acest inculpat, care rezultă inclusiv din circumstanțele personale ale acestuia, totodată instanța are în vedere lovitura puternică aplicată persoanei vătămate cu scop de răzbunare; instanța va avea totodată în vedere indiferența gravă a inculpatului S. față de consecințele nu numai juridice dar și morale ale faptelor sale.
Instanța va mai avea în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, S. A. F. este în vârstă de 37 de ani, studii liceale, tatuator, PFA S. A. F., fără antecedente penale, V. C. este în vârstă de 33 de ani, studii 5 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, a fost în repetate rânduri condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie, condamnări în raport de care a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie și post executorie.
Față de cele de mai sus, instanța apreciază ca se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea celor doi inculpați.
Astfel, în temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 va condamna inculpatul S. A. F. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 217 alin. 1 Cod penal 1969 va condamna inculpatul S. A. F. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.pen. 1969, având în vedere că inculpatul a comis infracțiunile înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, va contopi pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
Fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C.pen. instanta apreciaza ca reeducarea inculpatului, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc si fara privare de libertate, dând posibilitatea acesteia sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunii, astfel că va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen. si compus din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de 2 ani.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 C.pen. 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C.penal 1969 va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C. pen. 1969.
În baza art. 71 alin.5 C.penal 1969 va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 25 raportat la art. 397 C.pr.penala coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ, va admite în parte pretențiile civile pretențiile civile formulate de partea civilă N. A. C. și va obligă inculpatul S. A. F. la plata sumei de 446 lei cu titlu de prejudiciu material și 2000 lei cu titlu de prejudiciu moral.
În acest sens instanța are în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului astfel fapta inculpatului este faptă ilicită care a avut ca urmare producerea unui prejudiciu material și moral părții civile, există legătură de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul cauzat, iar inculpatul a acționat cu vinovăție. Cu privire la prejudiciu, acesta trebuie să fie unul cert, determinat și actual.
Deși partea civilă a formulat pretenții civile cu titlu de daune materiale în cuantum de 2.000 lei, nu a făcut dovada acestor cheltuieli, decât în limita sumei de 446 lei, reprezentând franciza suportată de aceasta, aferentă reparației autoturismului avariat de inculpat. În ceea ce privește posibilul prejudiciu cauzat de distrugerea telefonului mobil, atât timp cât instanța nu a fost sesizată cu infracțiunea de distrugere a telefonului mobil, în mod evident nu poate soluționa acțiunea civilă în această componentă.
Cu privire la despăgubirile bănești pentru repararea daunelor morale, la stabilirea acestora instanța urmează să analizeze prejudiciul efectiv suferit de partea civilă, fără ca valoarea acestora să constituie sursă de îmbogățire fără justă cauză a părții civile și în acord cu principiul echității, cuantumul stabilit urmând să asigure o compensare suficientă iar nu exagerată a prejudiciului moral cauzat. Astfel va lua în considerare șocul produs victimei de . la care a fost supusă, afectarea psihică a acesteia, durerile provocate, procedura judiciară în care a fost angrenată și va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2000 lei.
În temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a și b C.pen. va condamna inculpatul V. C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplic. art. 4 C.pen. și art. 37 lit. a și b C.pen. va condamna inculpatul V. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.pen. 1969 având în vedere că inculpatul a comis infracțiunile din prezenta cauză înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru vreuna din acestea, va contopi pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Va menține revocarea liberării condiționate privind restul de 699 zile neexecutat din sentința penală nr. 152/2006 a Tribunalului C., revocare dispusă prin sentința penală nr. 1684/2010 a Judecătoriei C..
Va constata că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1684/2010 a Judecătoriei C., 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 224/2013 a Judecătoriei C., 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1039/2013 a judecătoriei C., contopite prin sentința penală nr. 339/2014 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 110/2014 a Tribunalului Ialomița.
Va descontopi pedepsele contopite prin sentința penală nr. 339/2014 a Judecătoriei Slobozia și va repune în individualitatea lor pedepsele componente de 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, restul de 699 zile și sporul de 6 luni.
În baza art. 39 rap. la art. 33 și art. 34 lit. b C.pen. 1969 va contopi pedepsele aplicate prin prezenta de 1 an închisoare și 8 luni închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, restul de 699 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 57 C.pen. 1969 pedeapsa se va executa în regim de detenție.
În baza art. 36 alin. 3 C.pen 1969 va scădea din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată până în prezent respectiv 19.03.2012 și 22.01.2013 la zi.
Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
La data rămânerii definitive a prezentei cauzei, se va anula mandatul de executare nr. 339/28.03.2014 emis de Judecătoria Slobozia, urmând a se emite noi forme de executare.
Va lua act că persoana vătămată B. M. A. nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 272 C.p.p. va acorda onorariul avocaților din oficiu E. M. L. și V. I., în cuantum de câte 300 lei potrivit delegațiilor nr. 1360 și 1359 din 18.02.2014 din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
În baza art. 274 alin. 1 și 2 C.p.p. va obliga inculpatul S. A. F. la plata sumei de 5000 lei și inculpatul V. C. la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
1. În temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 condamnă inculpatul S. A. F. (fiul lui I. A. și M., născut la data de 15.07.1976, în mun. C., domiciliat în mun. C., ., ., ., studii liceale, tatuator, fără antecedente penale, CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 217 alin. 1 Cod penal 1969 condamnă inculpatul S. A. F. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.pen. 1969 contopește pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe o durata de 2 ani și 6 luni închisoare, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. 1969.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 C.pen. 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C.penal 1969 interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C. pen. 1969.
În baza art. 71 alin.5 C.penal 1969 constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 25 raportat la art. 397 C.pr.penala coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ, admite în parte pretențiile civile pretențiile civile formulate de partea civilă N. A. C. și obligă inculpatul S. A. F. la plata sumei de 446 lei cu titlu de prejudiciu material și 2000 lei cu titlu de prejudiciu moral.
2. În temeiul art. 386 alin. 1 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului V. C. din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. 1 și 2 lit. c C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen. în infracțiunile prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 4 C.pen. și art. 180 alin. 2 C.pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a și b C.pen.
În temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a și b C.pen. condamnă inculpatul V. C. (fiul lui D. și T., născut la data de 04.05.1980, în C., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist, CNP_, deținut în Penitenciarul Tulcea) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplic. art. 4 C.pen. și art. 37 lit. a și b C.pen. condamnă inculpatul V. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.pen. 1969 contopește pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Menține revocarea liberării condiționate privind restul de 699 zile neexecutat din sentința penală nr. 152/2006 a Tribunalului C., revocare dispusă prin sentința penală nr. 1684/2010 a Judecătoriei C..
Constată că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1684/2010 a Judecătoriei C., 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 224/2013 a Judecătoriei C., 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1039/2013 a judecătoriei C., contopite prin sentința penală nr. 339/2014 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 110/2014 a Tribunalului Ialomița.
Descontopește pedepsele contopite prin sentința penală nr. 339/2014 a Judecătoriei Slobozia și repune în individualitatea lor pedepsele componente de 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, restul de 699 zile și sporul de 6 luni.
În baza art. 39 rap. la art. 33 și art. 34 lit. b C.pen. 1969 contopește pedepsele aplicate prin prezenta de 1 an închisoare și 8 luni închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, restul de 699 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 57 C.pen. 1969 pedeapsa se execută în regim de detenție.
În baza art. 36 alin. 3 C.pen 1969 scade din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată până în prezent respectiv 19.03.2012 și 22.01.2013 la zi.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
La data rămânerii definitive a prezentei cauzei, se anulează mandatul de executare nr. 339/28.03.2014 emis de Judecătoria Slobozia, urmând a se emite noi forme de executare.
Ia act că persoana vătămată B. M. A. nu a formulat pretenții civile în cauză.
3. În baza art. 272 C.p.p. acordă onorariul avocaților din oficiu E. M. L. și V. I., în cuantum de câte 300 lei potrivit delegațiilor nr. 1360 și 1359 din 18.02.2014 din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
În baza art. 274 alin. 1 și 2 C.p.p. obligă inculpatul S. A. F. la plata sumei de 5000 lei și inculpatul V. C. la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpați, partea civilă, persoana vătămată și procuror.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.02.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. A. B.
Red. Jud. V.V./28.05.2015
← Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 299/2015. Judecătoria... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 217/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|