Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 299/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 299/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-03-2015
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3047
SENTINȚA PENALĂ NR. 299
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.03.2015
PREȘEDINTE: C. L.
GREFIER: E.-R. D.
MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN
PROCUROR: C. A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.
Pe rol pronunțarea sentinței în cauza privind pe inculpatul S. C. trimis în judecată prin rechizitoriul nr.5143/P/2014 din data de 05.05.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen..
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.02.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care - având nevoie de timp pentru a delibera – în baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., a fost amânată pronunțarea sentinței pentru astăzi, 04.03.2015, când
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul numărul 5143/P/2014 din data de 05.05.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2014 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen..
Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că faptele inculpatului S. C. constând în aceea că la data de 09.04.2014, în jurul orei 20.00, a lovit cu picioarele în zona corpului persoana vătămată B. A. Ș., agent șef adjunct în cadrul Poliției Municipiului C. – Secția 5 Poliție, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . municipiul C., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale și, în aceeași împrejurare, a provocat luxarea umărului drept al persoanei vătămate O. M. R., plutonier major în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi C., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . municipiul C. și încerca să îl imobilizeze, ca urmare a comportamentului agresiv al inculpatului, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, iar fapta inculpatului S. C. constând în aceea că în data de 09.04.2014a agresat-o fizic pe persoana vătămată C. F., fără ca aceasta să sufere leziuni, în timp ce se afla pe . municipiul C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen..
Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de deplasare la fața locului ca urmare a sesizării prin apel de urgență SNUAU112, plângere și declarație B. A. Ș., plângere și declarație O. M. R., plângere și declarație C. F., proces verbal privind concluziile preliminare a examinării preliminare a persoanelor vătămate B. A. Ș. și O. M. R., înscrisuri medicale privitoare la persoanele vătămate B. A. Ș. și O. M. R., raport constatare medico-legală nr. 1499/106/A1agresiuni/2014/10.04.2014 emis de SJML C., raport de constatare medico-legală nr. 1500/106/A1agresiuni/2014/10.04.2014 emis de SJML C., raport privind folosirea forței și a mijloacelor din dotare, proces verbal privind identificarea martorilor oculari, proces verbal privind examinarea exterioară a persoanelor vătămate B. A. Ș. și O. M. R. și planșa foto aferentă, declarații martor B. C. C., declarație martor C. F. cu privire la . persoanelor vătămate B. A. Ș. și O. M. R., declarații martor G. E., declarații martor M. M. I., declarații marto S. M., declarații martor S. N., proces verbal privind situația apelurilor de urgență SNUAU112 și apelurilor telefonice primite la dispeceratul Secției 5 Poliție și fotocopii după documentele originale consultate, proces verbal identificare martor R. P., fișă cazier S. C., declarații inculpat S. C..
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 13.06.2014, rămasă definitivă la data de 21.06.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, după citirea actului de sesizare, instanța a adus la cunostința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că nu solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. 4 C.proc.pen..
În cursul cercetării judecătorești:
Au fost administrate probele de la urmărirea penală: declarație martor B. C. C., S. M., S. N., G. E., M. M. I..
Inculpatul a formulat declarație în fața instanței.
Părțile civile nu au formulat declarație în fața instanței, menținând declarațiile din cursul urmăririi penale.
La cererea inculpatului au fost administrate probe cu înscrisuri pentru documentarea abuzurilor la care a fost supus din partea autorităților și proba testimonială cu martorii pentru relatarea evenimentului pe care l-au perceput în mod direct, la data de 09.04.2014, pe . mun. C..
La cererea părților civile au fost administrate probe testimoniale cu martorii O. O. și B. O., pentru dovedirea pretențiilor civile.
Din oficiu, instanța nu a dispus administrarea unor probe noi.
Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 09.04.2014, în jurul orei 20.00, în aceeași împrejurare, inculpatul S. C. a lovit, în mod intenționat, cu picioarele în zona corpului pe agent șef adjunct în cadrul Poliției municipiului C. – Secția 5, B. A. Ș., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale și a provocat luxarea umărului drept al plutonierului major din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi C. O. M. R. cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale, ambii aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, dând curs unui apel telefonic de urgență 112SNUAU pe . municipiul C., iar în aceleași împrejurări a lovit cu pumnul în zona feței persoana vătămată C. F., fără a-i provoca leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă):
- declarație persoană vătămată B. A. Ș. (f.16.dup.) are a relatat că la data de 09.04.2014, ora 20.14, s-a deplasat alături de colegul de echipaj, jandarmul O. R. la imobilul situat în .. 1 bis, conform indicațiilor dispeceratului unității de poliție de care aparținea, pentru a verifica sesizarea telefonică a numitului C. F. cu privire la pătrunderea în imobil a unor hoți. Ajunși la fața locului au cerut relații în legătură cu sesizarea primită de la ocupantul imobilului de la numărul 1, inculpatul S. C., aflat sub influența alcoolului, iar față de lipsa unor lămuriri din partea acestuia, s-au adresat numitei G. E.. Pe durata interacțiunii cu aceasta, inculpatul S. C., aflat în imobilul său, s-a adresat martorei cu apelativul javră, iar la atenționarea organelor de ordine de a înceta adresările triviale, inculpatul, din spatele gardului despărțitor, le-a adresat injurii în sensul proștilor, căcatule, jegoși. În continuare inculpatul a ieșit la poartă, fiind îndemnat de mama și soția sa să rămână în imobil. În acest timp, la fața locului a sosit C. F. însoțit de o persoană de sex feminin, care au relatat că ei au făcut sesizarea, explicând că imobilul de la nr. 1 Bis este în litigiu cu ocupanții imobilului de la nr. 1, respectiv familia inculpatului. Față de prezența numitului C. F. la fața locului, inculpatul a continuat să se manifeste zgomotos, acuzând organele de ordine că îl favorizează pe acesta, timp în care mama inculpatului stăruia pe lângă fiul său să se liniștească și să rămână în curte. Pentru moment inculpatul a revenit în curte, ulterior ieșind din nou în stradă, purtând în mână mai multe înscrisuri și îndreptându-se către grupul format din organele de ordine, C. F. și însoțitoarea acestuia. Jandarmul a încercat să îl țină la distanță pe inculpat, însă, ajungând îndeajuns de aproape de C. F., s-a repezit înspre acesta cu intenția de a-l lovi cu pumnul drept în zona feței. Persoana vătămată B. precizează că a văzut că inculpatul a apucat să îl atingă puțin pe C. F., înainte de a se dezechilibra și cădea. Jandarmul a încercat să îl țină imobilizat la sol, însă inculpatul s-a ridicat repede, iar agentul de poliție și jandarmul au decis să îl imobilizeze pentru a-l conduce la sediu. În acest context, persoana vătămată B. A. arată că inculpatul l-a lovit cu piciorul drept în interiorul genunchiului drept și imediat cu piciorul stâng l-a lovit sub genunchiul stâng. În mod conjugat, polițistul și jandarmul au reușit să imobilizeze brațele inculpatului care, zbătându-se și dând din picioare, a provocat dislocarea umărului jandarmului, fapt ce a plasat organul de poliție în inferioritate, fiind determinat să elibereze prinsoarea brațului inculpatului care, asistat de mama sa, s-a retras în curte locuinței sale. În fața acestei situații polițistul a solicitat sprijinul unui alt echipaj și intervenția unei ambulanțe pentru asistarea jandarmului. După sosirea întăririlor, persoana vătămată B. A. s-a deplasat la locuința inculpatului și, încătușându-l l-au condus la sediul Secției 5 Poliție. Persoana vătămată a precizat că în urma contactului fizic cu inculpatul S. C., a suferit o excoriație la mâna stângă, dureri și o vânătaie la genunchiul drept, precum și prăfuirea uniformei urmare a loviturilor de picior aplicate de către inculpat.
- declarație persoană vătămată O. M. R. (f.16.dup.) care confirmă împrejurările prezenței echipajului de ordine publică la imobilul situat pe .. 1 bis, mun. C., atitudinea inculpatului față de martorul G. E., sosirea la fața locului a numitului C. F. și explicațiile acestuia cu privire la motivele sesizării efectuate prin serviciul de urgență, astfel cum au fost relatate de persoana vătămată, agent de poliție B. A.. Persoana vătămată O. M. R. mai arată că, după sosirea la fața locului a numitului C. F., atitudinea agresivă, verbală, a inculpatului s-a accentuat, adresându-se colegului său de echipaj, polițistul B. A. cu apelativul jegosule, folosind expresii Băga-mi-aș…, Mă-ta…., contestând legitimitatea prezenței echipajului de ordine publică la fața locului, manifestări proferate din interiorul curții, context în care polițistul l-a îndemnat la calm. În continuare, desconsiderând îndemnurile familiei de a rămâne în curte, inculpatul a ieșit în afara imobilului, îndreptându-se, cu agresivitate înspre polițistul care discuta cu F. C. și însoțitoarea acestuia. Jandarmul a precizat că a somat pe inculpat să înceteze, să se oprească, și văzând că inculpatul nu dă curs solicitării, a intervenit imobilizându-l la sol, timp în care lângă inculpat s-a alăturat mama acestuia. Pe durata imobilizării la sol, inculpatul i-a reproșat jandarmului că au fost colegi de profesie, invocând numele unui ofițer superior de jandarmerie. După ce inculpatul a dat asigurări că s-a liniștit, având în vedere și îndemnurile în același sens ale mamei și membrului de familie identificat în persoana martorului M. I., inculpatul, emanând halenă alcoolică însă fără semne că nu se poate ține pe picioare, a fost lăsat să se ridice de la sol, prilej cu care a intrat într-o dispută verbală cu C. F. și însoțitoarea acestuia (identificată în persoana martorului B. C.), împrejurare în care inculpatul s-a îndreptat cu pumnii ridicați înspre C. F. cu intenția de a-l lovi. Persoana vătămată O. M. a declarat că inculpatul l-a lovit pe bărbat în zona feței, fapt pentru care a intervenit, încercând să-l împiedice să continue agresiune, fapt ce a determinat dezechilibrarea inculpatului și căderea sa la sol; inculpatul s-a ridicat rapid, iar, față de intervenția lucrătorului de poliție B., inculpatul l-a lovit pe acesta cu picioarele în zona genunchilor de mai multe ori. Jandarmul a intervenit, imobilizând la spate brațele inculpatului, iar din această postură inculpatul a intenționat să lovească cu picioarele pe polițist. Lucrătorii de ordine publică au decis încătușarea inculpatului care a opus pe mai departe rezistență, devenind și mai recalcitrant față de interogarea polițistului către membrii familiei, dacă inculpatul S. C. este cunoscut cu afecțiuni psihice care să explice comportamentul, avansând posibilitatea de a-l conduce la Palazu. Față de smuciturile repetate ale inculpatului având brațele imobilizate la spate de către persoana vătămată O. M. R., acesta din urmă, sesizând că a suferit o vătămare serioasă la umărul dreptul, a eliberat prinsoarea, iar inculpatul, sesizând că ceva grav se întâmplase, s-a retras în curte. Persoana vătămată a mai arătat că lucrătorul de poliție a solicitat intervenția la fața locului a încă unui echipaj de poliție și unui echipaj de ambulanță, în final inculpatul fiind preluat de organele de poliție iar lucrătorul de jandarmerie fiind condus la spital pentru investigații medicale.
- declarație persoană vătămată C. F. (f.28.dup.) care a relatat că el a sesizat organele de poliție prin sistemul SNUAU112 întrucât, la data de 09.04.2014, a primit pe telefonul mobil o alarmare în sensul că s-ar fi întrerupt energia electrică de la imobilul din .. 1Bis, disputat cu familia inculpatului S. C.. În prealabil, persoana vătămată a contactat telefonic pe verișoara sa, G. E., care i-a relatat că în cursul acelei zile l-a observat pe inculpat în curtea respectivului imobil. După sesizarea organelor de poliție, persoana vătămată și prietena sa, B. C., s-au deplasat la fața locului unde au găsit un echipaj de ordine publică format din polițist și jandarm, cărora le-au explicat situația reclamată. Pe durata discuției celor patru a intervenit verbal și inculpatul S. C., văr primar al persoanei vătămate, proferând injurii la adresa reprezentanților statului, în timp ce era împiedicat să iasă în afara imobilului de către soția și mama sa. În continuare, inculpatul a înfrânt opoziția membrilor de familie ieșind din curte, deplasându-se amenințător către polițist reproșându-i acestuia că discută cu persoana vătămată. Jandarmul s-a interpus între cei doi. Inculpatul s-a întors în curte, revenind cu mai multe înscrisuri pe care le-a aruncat, poziționat fiind în fața polițistului, adresându-se pe același ton răstit și utilizând cuvinte jignitoare. Persoana vătămată a discutat situația creată cu mama inculpatului și nepotul acestuia, martorul M. M. I., iar la un moment dat, S. C. l-a lovit cu pumnul în bărbie, însă lovitura nu a avut vigoare întrucât persoana vătămată a evitat-o pe cât posibil, fapt ce a determinat pe inculpatul S. C. să se dezechilibreze și să cadă la sol, în genunchi. Persoana vătămată arată că jandarmul a încercat să îl imobilizeze la sol pe inculpatul asistat de mama și nepotul său, însă inculpatul, zbătându-se a reușit să se ridice. În aceste împrejurări a intervenit și polițistul căruia inculpatul i-a aplicat două lovituri în zona genunchilor. Polițistul și jandarmul au încercat să îl imobilizeze pe inculpat, iar în urma opoziției acestuia jandarmul s-a retras înspre persoana vătămată C. F. și martorul B. C. susținând că i s-a dislocat umărul. Polițistul, rămas singur, nu a reușit să-l rețină pe inculpat care s-a refugiat în interiorul curții. Persoana vătămată a precizat că în urma loviturii primite nu a suferit leziuni, fapt pentru care nu s-a prezentat pentru constatare medico-legală. Audiat în calitate de martor, C. F. (f.69-70.dup.) a declarat că la un moment dat S. C. a venit către el cu mâna ridicată și l-a lovit cu pumnul în bărbie, persoana vătămată s-a ferit și din inerție S. C. s-a dezechilibrat și a căzut în genunchi și mâini. Persoana vătămată a mai văzut clar cum C. l-a lovit de două ori pe polițist cu picioarele. Loviturile nu au fost de intensitate mare iar zona în care l-a lovit pe polițist a fost undeva în zona genunchilor.
- declarație martor B. C. (f.59,64.dup.) care confirmă declarația persoanei vătămate C. F. cu privire la împrejurările în care acesta din urmă a sesizat organele de poliție la data de 09.04.2014. Martorul relatează că, pe durata interacțiunii cu polițistul și jandarmul prezenți la fața locului, inculpatul s-a adresat jignitor la adresa organelor contestându-le legitimitatea prezenței și verificărilor efectuate la fața locului, pe . un cadru militar de jandarmerie. În acest timp mama inculpatul încerca să-l liniștească și îndemna pe polițiști să nu îl bage în seamă pentru că este beat. În timp ce polițistul afirma că îl va duce la Palazu M. întrucât este agitat, inculpatul a scăpat din prinsoarea mamei sale, ieșind în fața curții, însă a fost readus în interiorul curții de către mama și nepotul său. La scurt timp însă inculpatul a revenit purtând în mână înscrisuri, afirmându-și dreptul de proprietate asupra imobilului de la nr. 1Bis și aruncând înscrisurile pe jos. Cei prezenți – polițistul, jandarmul, mama și nepotul inculpatului au încercat să îl tempereze, polițistul reafirmând că îl va duce la Palazu, însă fără rezultat, inculpatul menținându-și vehemența. În timp ce mama inculpatului discuta cu persoana vătămată C. F. și polițistul pe tema imobilului, inculpatul S. C. s-a repezit spre F., într-o fracțiune de secundă, F. s-a dat în spate, s-a retras, având mâinile la spate, și cu toate că s-a retras foarte repede, S. C. a ridicat pumnul spre fața lui, reușind să îl lovească în zona feței, nu foarte tare, pentru că F. se retrăsese, dându-și seama ce vrea să facă S. C.. După agresiune, l-am văzut pe S. C. pe jos, la nivelul solului, căzut, acesta s-a dezechilibrat, cred că din cauza diferenței de nivel dintre trotuar și stradă. În aceste condiții au intervenit jandarmul, mama și nepotul inculpatului pentru a-l imobiliza la sol, îndemnându-l să se liniștească însă inculpatul a reușit să se ridice. Polițistul i-a precizat din nou inculpatului că va chema ambulanța pentru a-l duce la Palazu, dacă nu se liniștește. Martorul a relatat că în timp ce inculpatul era ținut de unul din brațe de către jandarm, acesta a ridicat piciorul lovind pe polițist, o singură dată, în zona superioară a coapselor. Martorul precizează că, în fața loviturii expediate înspre polițist, s-a speriat, simțindu-se amenințată. La un moment dat, inculpatul a fost eliberat de către jandarm care s-a retras acuzând dureri la umăr, iar S. C., asistat de mamă și nepot s-a retras în curte. Martorul și-a menținut declarațiile în fața instanței (f.155.d.jud.)
- declarație martor G. E. (f.72) care confirmă împrejurările care au determinat prezența pe . echipajului de ordine publică, la data de 09.04.2014, conform relatării persoanelor vătămate, adresarea necuviincioasă la adresa sa din partea inculpatului cu prilejul scurtei interacțiuni vizuale în exteriorul imobilelor (învecinate). În legătură cu conflictul, martorul a precizat că nu a căutat să vizualizeze interacțiunile dintre cei prezenți în stradă, dată fiind relația tensionată avută cu inculpatul S. C., însă a precizat că, aflându-se în propria curte a auzit vocea lui S. C. care înjura și își afirma dreptul asupra imobilului de la numărul 1Bis. De asemenea, martorul a relatat și somația organului de ordine în sensul că ce faci mă?, dai în haina statului, jos, că trag!, observând în cele din urmă pe inculpatul S. C., în genunchi, în mijlocul străzii. În continuare, după încetarea disputelor, martorul l-a auzit pe inculpat solicitând intervenția unui echipaj de poliție din cadrul altei Secții, iar ulterior inculpatul a fost preluat de un echipaj de poliție, încătușat. Martorul și-a menținut declarațiile în fața instanței (f.161.d.jud.) adăugând că pe durata procesului inculpatul a făcut afirmații vădit adresate martorului în sensul că dacă are curajul, să iasă în stradă, să nu asculte pe la colțuri, toate acestea în ciuda interdicției exprese de a comunica cu martorii din cauză, incluzând martorul G..
- raport de constatare medico legală nr. 1499/106/A1agresiuni/2014/10.04.2014 (f.30.dup.) care atestă că persoana vătămată O. M. R. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin suprasolicitarea articulației umărului drept, ce pot data din data de 09.04.2014 și necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale;
- raport de constatare medico legală nr. 1500/106/A1agresiuni/2014/10.04.2014 (f.31.dup.) care atestă că persoana vătămată B. A. Ș. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire și zgâriere cu corpuri dure, ce pot data din data de 09.04.2014 și necesită pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale;
- proces verbal de constatare din data de 09.04.2014, ora 22.30 (f.49.dup.) prin care se constată urme de violență pe corpul persoanelor vătămate B. A. Ș. (excoriație sângerândă în lungime de circa 2.5 cm între falange și încheietura mâinii stângi, cracul drept - zona interioară deasupra genunchiului și cracul stâng - partea din față în dreptul genunchiului, ai pantalonului uniformei de serviciu prezintă urme de murdărie) O. M. R. (mâna dreaptă suspendată într-un bandaj) alături de planșa fotografică întocmită în acest sens (f.50-58.dup.).
Pentru a reține această situație de fapt, instanța nu a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă):
- declarație martor S. N. (f.77,83.dup.), soția inculpatului, care a relatat interacțiunea inițială a soțului său cu organele de ordine publică, urmată de discuții în contradictoriu cu persoana vătămată C. F., arătând că de la momentul sosirii la fața locului a numitului C. F., reprezentanții statului nu au mai discutat deloc cu membrii familiei S.. În continuare, inculpatul a preluat niște înscrisuri în legătură cu imobilul situat la nr. 1Bis și ieșind din nou în afara curții, a fost lovit peste mână de polițist, înscrisurile împrăștiindu-se pe jos, moment în care a intervenit și jandarmul care l-a imobilizat la sol pe inculpat, aplicându-i două lovituri de baston. Martorul apreciază că intervenția fermă a jandarmului a fost determinată de presupunerea acestuia că inculpatul S. C. urma să îl lovească pe polițist întrucât revenise la fața locului, purtând înscrisurile în mână, foarte hotărât și înjurând. Mai invocă martorul că după ce a aplicat cele două lovituri de baston soțului său, jandarmul a acuzat dureri de mână. A mai arătat martorul că după ce a fost imobilizat de către jandarm, în timp ce se deplasa către polițist cu înscrisurile în mână, inculpatul s-a dezechilibrat și astfel că l-a lovit pe polițist cu piciorul. Martorul a mai semnalat prezența la locul evenimentelor a mamei inculpatului și nepotului acestuia, precizând că după ce jandarmul a acuzat durerile de braț inculpatul S. C. s-a retras în curte. Martorul a mai precizat că soțul a sunat la 112 întrucât luase bătaie pe nedrept. Martorul a mai relatat afirmația polițistului sosit la fața locului, în cadrul celui de-al doilea echipaj, care i-a pus în vedere las’ că te arestez eu pentru ultraj. Martora a mai precizat că nu a observat ca soțul său să-l lovească pe C. F.. Martorul și-a menținut declarațiile în fața instanței (f.159.d.jud.) arătând că soțul său a fost pus la sol, polițistul i-a plasat un genunchi în spate, i-a întors o mână la spate iar jandarmul i-a aplicat două lovituri de baston; martorul a precizat că nu are o explicație pentru aceste acțiuni ale organelor de ordine. În urma loviturilor de baston, jandarmul acuza dureri la braț. Martorul precizează că nu a văzut ca soțul său să fi lovit pe polițist, jandarm sau pe C. F..
- declarație martor S. M. (f.84.dup.), mama inculpatului, care a arătat că nu l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe C. F., admițând că acesta era agitat, revoltat, înjura, gesticulând cu mâinile. Martorul a mai precizat că polițistul l-a împins pe inculpat, în încercarea sa de a-l împiedica să intre în contact fizic cu C. F., împrejurare în care jandarmul i-a imobilizat brațele la spate iar inculpatul a ridicat, intenționat, piciorul drept ca să-l lovească pe polițistul aflat în fața sa; martorul a precizat că nu a văzut dacă polițistul a fost lovit. În continuare, inculpatul a îngenunchiat iar jandarmul i-a aplicat o lovitură de baston pe spate. Martorul mai arată că inculpatul a opus rezistență până a fi imobilizat, iar după ce inculpatul a fost imobilizat la sol, jandarmul acuza dureri la braț. Martorul a mai precizat că documentele referitoare la imobilul cu pricina au fost scăpate din mână de către inculpat la momentul la care a fost împins, inițial, de către polițist. În final, inculpatul împreună cu soția acestuia au ridicat actele de la sol și au pătruns în curte, ulterior inculpatul apelând serviciul de urgență, întrucât fusese bătut. La locuința martorului s-a prezentat un echipaj de poliție care l-a preluat pe inculpat. Martorul și-a menținut declarațiile în fața instanței (f.157.d.jud.), adăugând că au fost două lovituri de baston expediate de către jandarm, nu l-a văzut pe fiul său să lovească pe polițist, observând doar că la momentul la care acesta l-a împins iar inculpatul s-a dezechilibrat, ridicând piciorul, în cădere, înspre polițist.
- declarație martor M. M. I. (f.92,97.dup.), nepotul inculpatului, care a precizat că a observat un echipaj al poliției care s-a prezentat la imobilul la care locuiește împreună cu inculpatul. Martorul a relatat îndemnurile organului de poliție adresate inculpatului de a intra în curte, sprijine și de stăruințele mamei inculpatului, căreia i s-a alăturat și martorul. În continuare, organele de ordine publică au interacționat cu martorul G., iar după o ședere de circa 15-20 minute în interiorul curții sale, inculpatul, urmat de mama și martor, a revenit la poartă, în fața căreia discutau C. F., însoțit de o femeie, un polițist și un jandarm, discuțiile având ca obiect efracția reclamantă de C. F.. În aceste împrejurări, inculpatul s-a îndreptat către C. F., însă jandarmul i-a interzis direcția, determinându-l pe inculpat să cadă la sol, în genunchi și mâini. Martorul mai precizează că singurul contact fizic dintre inculpat și C. F. a fost ținerea reciprocă de haine. Martorul a mai adăugat că după ce inculpatul s-a ridicat de jos, a intrat în curte de unde a revenit cu mai multe acte, însă polițistul i-a dat peste mână, înscrisurile căzând pe jos. În continuare, polițistul și jandarmul l-au pus jos pe inculpat, polițistul îl ținea de gât, jandarmul de spate aplicându-i două lovituri de baston, iar în urma celei de-a doua lovituri, puternice, jandarmul acuzat dureri de braț, motiv pentru care a încetat a-l mai imobiliza pe inculpat, dezangajare făcută și de către polițist, condiții în care inculpatul s-a ridicat. În continuare, inculpatul a continuat interacțiunea verbală contradictorie cu C. F., context în care s-a repezit înspre acesta din urmă, însă au intervenit jandarmul, care l-a apuc pe inculpat de mână stângă, polițistul care s-a interpus între cei doi adversari, iar în această situație, sprijinindu-se pe jandarm și martor, un picior al inculpatului s-a dus în față și l-a lovit pe polițist în zona coapselor, pe interior, probabil în piciorul stâng. După acest eveniment spiritele s-au liniștit, organele de ordine s-au retras, inculpatul a intrat în curte, iar după circa 30 de minute polițistul a revenit însoțit de un altul, preluându-l pe inculpat. Martorul nu și-a menținut declarațiile în fața instanței (f.166.d.jud.) motivând că cele consemnate sunt neadevăruri pe care a fost îndemnat de către organul de cercetare să le semneze și astfel să și le însușească. Martorul a declarat că inculpatul nu l-a atins pe C. F., jandarmului i-a rupt mâna altcineva, iar polițistul nu a primit niciun picior în coapsă.
- declarații inculpat (d.111-126.dup.) care a precizat că nu l-a lovit pe C. F. întrucât între ei s-a poziționat în permanență organul de poliție. De asemenea, în completarea declarației formulate în fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul a arătat că la momentul la care s-a retras în interiorul locuinței, a fost lovit de către jandarm cu bastonul din dotare, de câteva ori, lovituri aplicate cu mâna dreaptă, iar mama și soția inculpatului au observat numai aceste evenimente, nu și pe cele precedente. Inculpat a declarat că nu a lovit, nu a avut intenția de a lovi pe organele de ordine publică întrucât cunoaște legea, invocând situația litigioasă, conflictuală, cunoscută de lucrătorii Secției 5 Poliție, în legătură cu imobilul situat la nr. 1bis. În fața judecătorului de drepturi și libertăți inculpatul a invocat purtarea abuzivă a organelor de ordine care, fără a oferi prilejul să facă explicații și fără a-i comunica suspiciunile, au încercat să îl încătușeze, context în care, a aflat ulterior, că ar fi produs vătămările constatate pe corpul acestora
- declarații inculpat (f.135.d.jud.) care a invocat faptul că polițistul și jandarmul sosiți la fața locului în baza sesizării prin sistemul SNUAU112, erau, la momentul abordării inculpatului, influențați în sensul negativ în privința sa, de către martora G. E.. Inculpatul s-a retras în curte de unde a revenit având asupra sa documente care atestă situația imobilului de la nr. 1bis, însă revenind la poartă a constatat prezența vărului său C. F. și încercând să i-a cuvântul în fața organelor de ordine în explicarea versiunii sale despre situația litigioasă a imobilului, a gesticulat nervos cu înscrisurile, gest suficient pentru a determina intervenția polițistului care l-a împins pe inculpat, acesta căzând la sol, lovindu-se în cot și genunchi. În continuare, polițistul i-a pus genunchiul în spate, imobilizându-i mâna la spate, însă inculpatul a reușit să se ridice, stimulat fiind de prezența membrilor familiei sale, împrejurare în care jandarmul i-a aplicat 4-5 lovituri de baston. Văzându-se asaltat de lovituri, inculpatul s-a retras în curte de unde a contactat, în mod repetat, serviciul SNUAU 112, fiind direcționat către același polițist pe care l-a recunoscut ca amendându-l în precedent pe inculpat. Inculpat a precizat că la momentul incidentului consumase băuturi alcoolice în cantități moderate, nu a recunoscut că l-ar fi lovit pe polițist susținând că zgârietura constatată pe corpul acestuia și-a provocat-o singur, iar luxarea brațului jandarmului s-a datorat folosirii de către acesta a bastonului din dotare, față de care inculpatul nu se face răspunzător.
Declarațiile celor trei martori și ale inculpatului nu sunt reținute întrucât, coroborate, nu sunt apte să releve o situație de fapt coerentă privind evenimentele din data de 09.04.2014 și acțiunile celor implicați în altercație. De asemenea este apreciată ca neverosimilă și împrejurarea în care jandarmul și-ar fi luxat umărul, și anume prin aplicarea unor lovituri, puternice, cu bastonul asupra inculpatului, cum neverosimilă este chiar utilizarea bastonului, având în vedere că acest aspect nu se regăsește în cuprinsul raportului privind folosirea forței și a mijloacelor din dotare întocmit de polițist și jandarm (f.47.dup.), iar față de sensul și finalitatea raportării unor astfel de situații operative, instanța nu constată un interes sau intenție frauduloasă din partea persoanelor vătămate, polițist și jandarm, în a nu consemna o eventuală utilizarea a mijloacelor de imobilizare și reprimare din dotare, cum este bastonul. Mai mult, loviturile puternice de baston care ar fi determinat luxarea umărului persoanei vătămate O. M. R., nu se regăsesc în constatările medico-legale pe corpul inculpatului, conform certificatului medico-legal depus la dosar.
- declarații martori R. P. (f.135.d.jud.), H. E. (f.237.d.jud.), Ș. M. (f.238.d.jud.) C. M. (f.239.d.jud.), martori oculari al evenimentului din data de 09.04.2014, identificați și propuși de către inculpat, care nu au relatat, însă, aspecte utile soluționării laturii penale a cauzei.
- certificat medico-legal nr. 1507/448/A2agresiuni/10.04.2014 depus de inculpat care atestă existența unei leziuni traumatice la genunchiul drept care ar fi putut fi produsă prin zgâriere cu sau de corp dur rugos, ce poate data din data de 09.04.2014, care nu necesită zile de îngrijiri medicale.
- comunicare din partea serviciului de ambulanță C. care precizează că la data de 09.04.2014, un echipaj SMURD-B a intervenit în intervalul orar 20.51-21.01 la adresa: mun. C., .. 1,
- comunicare din partea STS-Direcția pentru Apel Unic de Urgență (f.13.d.jud.) care precizează un număr de 10 apelurile telefonice înregistrate la data de 09.04.2014, în intervalul 20.50-21.07, de la postul telefonic utilizat de către inculpat.
- fotografii prezentând situația inculpatului S. C. și a imobilului de domiciliu( f.22-27.djud.)
Înscrisurile depuse de către inculpatul nu au fost reținute de instanță întrucât nu sunt conțin informații relevante în legătură cu conținutul constitutiv ale acuzației penale, sau relevă aspecte utile circumstanțierii, favorabile, a conduitei inculpatului la data de 09.04.2014.
În drept
Infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., instanța reține că elementul material constă în lovirea sau orice acte de violență săvârșite împotriva unui polițist sau jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Acțiunile inculpatului, care la data de 09.04.2014, în jurul orei 20.00, în aceeași împrejurare, a lovit, în mod intenționat, cu picioarele în zona corpului pe agent șef adjunct în cadrul Poliției municipiului C. – Secția 5, B. A. Ș., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale și a provocat, cu intenție indirectă, luxarea umărului drept al plutonierului major din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi C. O. M. R. cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale, ambii agenți de ordine fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dând curs unui apel telefonic de urgență 112SNUAU pe . municipiul C., realizează elementul material al infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., urmarea imediată constând în starea de pericol pentru autoritatea statului român. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe în privința agresiunii la adresa agentului de poliție, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., și cu intenție indirectă în privința agresiunii la adresa plutonierului major de jandarmerie, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.
Infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., instanța reține că elementul material constă în lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice, indiferent de intensitate. Acțiunile inculpatului, care la data de 09.04.2014, în jurul orei 20.00, pe . municipiul C., a lovit cu pumnul în zona feței persoana vătămată C. F., fără a-i provoca leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale, realizează elementul material al infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen., urmarea imediată constând în suferința fizică, indiferent de intensitate, produsă prin lovire sau alte violențe. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, în modalitatea “lovire”, rezultă în cauză din materialitatea faptei, suferința fizică fiind prezumată.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșită de inculpatul S. C..
Individualizarea pedepsei/modalității de executare
La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, varsta, starea de sănătate, situația familială și socială/ incidența circumstanțelor atenuante sau agravante.
Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite.
Infracțiunile au fost comise de către inculpat pe fondul consumului de băuturi alcoolice și în contextul unui litigiu civil privind proprietatea imobilului din .. 1bis, disputat cu persoana vătămată C. F.. Agresiunile la adresa celor trei persoane vătămate au fost realizate în spațiu public, în prezența publicului, pe fondul proferării de injurii și contestării legitimității reprezentanților autorității statale, la care se adaugă acțiuni de intimidare la adresa celor doi reprezentanți, prin invocarea unor cadre din aparatul de ordine publică local. Față de aceste împrejurări, instanța reține că inculpatul a contestat în mod explicit și vehement autoritatea organelor de ordine publică, la data de 09.04.2014, în împrejurări (spațiu public, în prezența publicului) apte a submina autoritatea statului în conștiința comunității.
Natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii
Prin agresiunile fizice la adresa organelor de ordine publică inculpatul a produs leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale în cazul polițistului și 25-30 zile de îngrijiri medicale în cazul jandarmului, recuperarea completă a acestuia fiind de perspectivă. Față de vătămările corporale relativ limitate, dar și modalitatea de producere a acestora – acte de violență și opoziție (violentă) fizică – instanța reține o periculozitate ponderată a inculpatului, fără a pierde din vedere, însă, poziția subiectivă periculoasă a acestuia la adresa autorității, trădată prin comportamentul agresiv verbal și fizic la adresa și în prezența organului de poliție și jandarmerie, prezențe insuficiente, se pare, pentru temperarea vehemenței inculpatului în afirmarea drepturilor sale patrimoniale.
Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită
Față de considerentele reținute în precedent, starea de pericol la adresa autorității statului român este cât se poate de actuală și explicită. În privința infracțiunii de lovire la adresa persoanei vătămate C. F., prin rezultatul produs, se reține o lezare minimă a valorii sociale protejate – securitatea fizică a persoanei în cadrul comunității – fără a pierde din vedere însă contextul în care inculpatul a contestat această valoarea protejată de legea penală – în prezența organului de poliție, chemat să prevină și să combată încălcarea legii penale.
Motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit
Surescitarea provocată de consumul de alcool, pe fondul unei desconsiderări a autorității organelor de forță ale statului, pentru afirmarea drepturilor patrimoniale asupra unui imobil aflat în litigiu civil, toate din partea unui fost lucrător de jandarmerie.
Natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului
Inculpatul nu are antecedente penale.
Conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, contestă și la acest moment realitatea acuzației penale, și-a exercitat drepturile procesuale cu bună credință, propunând probe - cu înscrisuri și testimoniale - pentru susținerea versiunii personale asupra evenimentelor din data de 09.04.2014. În cursul procesului au fost semnalate de către martori încălcări ale obligațiilor impuse prin măsura arestului la domiciliu, fără însă a se constata tergiversări sau încercări de tergiversare a procesului din partea inculpatului.
Nivelul de educație, vârstă, starea de sănătate, situația familială și socială
Inculpatul are 42 de ani este căsătorit, are doi copii, are preocupări lucrative legitime, stabile, fiind șofer de taxi, a satisfăcut stagiul militar.
Incidența circumstanțelor atenuante sau agravante
Nu se constată.
Față de cele reținute, în baza art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. va condamna pe inculpatul S. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj asupra unui polițist, în baza art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. va condamna pe inculpatul S. C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj asupra unui jandarm, iar în baza art. 193 alin. 1 C.pen. va condamna pe inculpatul S. C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni pe care o majorează cu sporul de 6 luni, în final inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare.
Față de circumstanțele personale ale inculpatului – este la primul contact cu legea penală, face parte dintr-o familie organizată, este apreciat la locul de muncă fiind reangajat la fostul loc de muncă după punerea sa în libertate de sub puterea măsurilor preventive, apreciind că perioada arestului preventiv a fost suficientă pentru determinarea unei modificări a poziției subiective a inculpatului în privința modului în care ar trebui să se raporteze la imperativul autorității de stat, corectarea conduitei civice a acestuia fiind posibilă și fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicată, în baza art. 91 C.pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere, maxim, de 4 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, va stabili în sarcina inculpatului S. C. respectarea următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe Serviciului de probațiune C., în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice Serviciului de probațiune C. schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de probațiune C. informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Raportat la circumstanțele personale ale inculpatului pentru favorizarea îndreptării sale, în baza art. 93 alin. 2 C.pen., coroborat cu art. 94 alin. 2 și 3 C.pen., va impune în sarcina acestuia obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Totodată, în baza art. 93 alin. 3 C.proc.pen. va impune inculpatului S. C., pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la una dintre următoarele instituții: Căminul pentru Persoane Vârstnice C., ., municipiul C.; Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C..
În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., art. 96 C.pen. va atrage atenția inculpatului S. C. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere sau nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere, va impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 72 C.pen., va scădea din durata pedepsei de 2 ani închisoare, perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu, de la data de 10.04.2014 la 03.11.2014 .
În baza art. 241 alin. 1 lit. b teza VI C.proc.pen., va constata ca încetată de drept măsura controlului judiciar a inculpatului S. C., în efect de la data de 03.11.2014. Dispoziția cu privire la măsura preventivă este executorie, în conformitate cu art. 399 alin. 4 C.proc.pen..
Pe latură civilă, se reține că persoanele vătămate B. A. Ș. și O. M. R. s-au constituit parte civilă, în termenul legal.
Instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în cadrul procesului penal numai în privința persoanei vătămate O. M. R., reținându-se există o faptă ilicită constând într-o infracțiune, infracțiunea a produs un prejudiciu material și moral, există legătură de cauzalitate între infracțiunea săvârșită și prejudiciul produs, există vinovăția inculpatului în producerea prejudiciului.
Partea civilă O. M. R. (f.68-79.d.jud.) a solicitat repararea prejudiciului material cauzat prin cheltuielile de ordin medical (cheltuieli cu deplasări la medici, medicamente, consultații și tratament) în sumă de 3000 lei, alături de prejudiciul moral decurgând din împrejurarea că în urma agresiunii a avut membrul superior drept imobilizat în ghips o lungă perioadă de timp, s-a aflat în imposibilitatea de a desfășura activități cotidiene de bază (deplasare la toaletă, minimă igienă) traumele fizice și psihice suferite care au afectat negativ participarea sa la viața socială și de familie, dureri fizice de o intensitate și durată majoră care persistă, încă, evaluat la nivelul sumei de_ lei.
Pentru dovedirea pretențiilor civile, persoana vătămată O. M. R. a depus înscrisuri din care rezultă cheltuielile de ordin medical (bonuri fiscale totalizând 380 lei) fiind audiată și soția sa care a evaluat cheltuielile la nivelul sumei de 500 lei la care urmează a fi adăugate cheltuielile cu ședințele periodice de terapie până la recuperarea completă. Instanța reține ca daună materială produsă în patrimoniul persoanei vătămate O. M. R., suma de 500 lei. Cheltuielile în legătură cu viitoarele ședințe de terapie nu vor fi avute în vedere întrucât despăgubirile trebuie să se refere la daune certe și actuale, nu la daune viitoare, incerte și eventuale.
Partea civilă O. M. R. a mai depus și chitanța nr._/10.04.2014 (f.69.d.jud.) care atestă plata de către partea civilă a sumei de 39 lei reprezentând taxă de examinare și eliberare raport de constatare medico legală. Instanța reține că aceasta este o cheltuială judiciară suportată de persoana vătămată, la plata căreia va obliga pe inculpatul S. C., cu acest titlu, și nu cu titlu de daună materială.
De asemenea, instanța reține existența prejudiciului moral cauzat părții civile O. M. R., atât pentru considerentele expuse în cererea de constituire ca parte civilă cât și în baza declarației soției sale, martorul O. O., (care a precizat că leziunea brațului soțului său a necesitat pentru vindecare un număr de 24 zile de concediu medical, dintre care 16 zile petrecute cu brațul imobilizat, au fost parcurse două ședințe de fizioterapie, consumate medicamente, montată o orteză, toate pe fondul unor dureri groaznice. De asemenea s-au mai recomandat parcurgerea unor proceduri de recuperare o dată la 6 luni având în vedere că vătămarea poate recidiva, în condiții de efort susținut. Martorul a evaluat cheltuielile la nivelul sumei de 500 lei la care urmează a se adăuga ședințele de recuperare la o clinică privată având în vedere carențele din sistemul public de sănătate. Vătămarea s-a produs pe fondul convalescenței martorului, recent operată, în perioada Paștelui, iar față de imposibilitatea persoanei vătămate de a-și folosi brațul drept, familia a resimțit un stres al activităților cotidiene și casnice), însă va cenzura pretențiile civile reducându-le la nivelul sumei de 5000 lei, apreciată ca justă și proporțională cu gravitatea vătămărilor.
Partea civilă B. A. Ș. (f.92,133.d.jud.) a solicitat repararea prejudiciului material cauzat prin cheltuielile de ordin medical și judiciar (cheltuieli cu deplasări la serviciul de medicină legală, obținerea certificatului medico-legal și deplasarea la organele de urmărire penală) în sumă de 2000 lei, alături de prejudiciul moral provocat de suferința fizică și trauma psihică profundă ce i-a fost cauzată prin săvârșirea infracțiunii, evaluat la suma de 5000 lei.
Pentru dovedirea pretențiilor civile a fost audiat martorul B. L., coleg al persoanei vătămate și membru al echipajului care l-a preluat pe inculpatul S. C. în seara de 09.04.2014. Martorul a confirmat vătămările constatate de organul de cercetare penală și în cuprinsul raportului medico-legal, fără a adăuga alte detalii suplimentare. Martorul a declarat că nu este în măsură să facă aprecieri asupra impactului psihic, emoțional, pe care . inculpatului l-ar fi provocat în conștiința persoanei vătămate B. A., precizând că au existat glume între colegi, pe seama incidentului, având în vedere statura mică a inculpatului.
Față de constatările instanței cu prilejul audierii martorului, care, abținându-se cu greu să respecte solemnitatea audierii, s-a arătat amuzat de conduita inculpatului la adresa colegului său de unitate (încheiere de ședință din data de 17.02.2015), alături de conținutul declarației formulate, instanța nu reține existența unui prejudiciu moral suferit de către persoana vătămată B. A. Ș., cu atât mai puțin existența unei traume psihice profunde. De asemenea, față de natura și gravitatea leziunilor constatate pe corpul persoanei vătămate, coroborate cu poziția organului de poliție de la data de 09.04.2015, care după agresiune a reveni la imobilul inculpatului, pentru a-l conduce la unitate de poliție, precum și atitudinea fermă, categorică, manifestată pe toată durata confruntării cu inculpatul, nu se reține existența unei amprente emoționale nefavorabilă în mentalul organului de poliție determinată de acțiunile inculpatului și care să-i altereze pe viitor capacitatea profesională sau relațională.
Pentru dovedirea daunelor materiale, partea civilă B. A. Ș. a depus chitanța nr._/10.04.2014 care atestă achitarea sumei de 39 lei reprezentând taxa de examinare și eliberare a raportului de constatare medico-legală. Considerentele avute în vedere în cazul părții civile O. M. R. se mențin valabile și față de această chitanță.
De asemenea, inculpatul a depus, prin apărător ales, chitanța . nr._ care atestă onorariul avocatului ales pentru asistența juridică a persoanei vătămate. Instanța reține că onorariul a fost suportat de organizația profesională Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI. Conform statutului, organizația are printre obiective și asigurarea asistenței juridice a membrilor în situațiile în care le sunt încălcate drepturile iar membrii au dreptul să fie sprijiniți de organizația sindicală în vederea apărării drepturilor și intereselor legitime, prin toate mijloacele legale. Onorariul pentru avocatul ales al persoanei vătămate B. A. Ș. a fost achitat din fondurile organizației sindicale, fonduri constituite și din cotizațiile membrilor săi, a căror achitare periodică este obligatorie sub sancțiunea excluderii (astfel cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 7, art. 9 lit. c, art. 10 lit. e, art. 11, art. 12 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. i, din Statut). Pentru aceste motive, instanța nu va reține suma de 1000 lei precizată în chitanța depusă la dosarul cauzei ca reprezentând cheltuieli judiciare suportate de partea civilă B. A. Ș..
Persoana vătămată B. A. Ș. nu a mai dovedit alte prejudicii materiale până la concurența sumei de 2000 lei, solicitată.
Față de cele reținute, în baza art. 19 si art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 alin. 1 și 2 C.Civ., art. 1357 C.Civ., art. 1381 și art. 1382 C.civ. va respinge acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. A. Ș. și admite în parte acțiunea civilă exercitată de O. M. R.. Obligă pe inculpatul S. C. la plata către partea civilă O. M. R. a sumei de 500 (cinci sute) lei reprezentând daune materiale și a sumei de 5000 (cinci mii) lei reprezentând daune morale.
În baza art. 96 alin. 2 C.pen. va atrage atenția inculpatului S. C. că neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, până la expirarea termenului de supraveghere, va impune revocarea suspendării și executarea pedepsei, afară de cazul în care inculpatul dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
În baza art. 2 alin. 2 C.proc.civ. raportat la art. 453 alin. 1 C.proc.civ., va obliga pe inculpatul S. C. la plata sumei de 39 lei către partea civilă B. A. Ș., cu titlu de cheltuieli judiciare. Va obliga pe inculpatul S. C. la plata sumei de 39 lei către partea civilă O. M. R., cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. va obliga inculpatul S. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de câte 6000 de lei (câte 3000 lei aferenți urmăririi penale și câte 3000 lei aferenți judecății în primă instanță).
În baza art. 272 C.proc.pen. va dispune avansarea sumei de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu V. I. conform delegației . nr. 2690/07.05.2014 din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., condamnă pe inculpatul S. C. (fiul lui A. și M., născut la data de 26.12.1971 în municipiul C., domiciliat în municipiul C., .. 1, jud. C., CNP_, căsătorit, doi copii, ocupație șofer taxi, studii 10 clase, stagiu militar satisfăcut, fără antecedente penale) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj asupra unui polițist.
În baza art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., condamnă pe inculpatul S. C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj asupra unui jandarm.
În baza art. 193 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul S. C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni pe care o majorează cu sporul de 6 luni, în final inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 92 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, stabilește în sarcina inculpatului S. C. respectarea următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe Serviciului de probațiune C., în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice Serviciului de probațiune C. schimbarea locului de muncă;
e) să comunice Serviciului de probațiune C. informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C.pen., coroborat cu art. 94 alin. 2 și 3 C.pen., impune inculpatului S. C. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.proc.pen. impune inculpatului S. C., pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la una dintre următoarele instituții:
- Căminul pentru Persoane Vârstnice C., ., municipiul C.;
- Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C..
În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., art. 96 C.pen. atrage atenția inculpatului S. C. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere sau nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere, va impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 72 C.pen., scade din durata pedepsei aplicate, perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu, de la data de 10.04.2014 la 03.11.2014 .
În baza art. 241 alin. 1 lit. b teza VI C.proc.pen., constată ca încetată de drept măsura controlului judiciar a inculpatului S. C.. Dispoziția cu privire la măsura preventivă este executorie, în conformitate cu art. 399 alin. 4 C.proc.pen..
În baza art. 19 si art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 alin. 1 și 2 C.Civ., art. 1357 C.Civ., art. 1381 și art. 1382 C.civ. respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. A. Ș. și admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă O. M. R.. Obligă pe inculpatul S. C. la plata către partea civilă O. M. R. a sumei de 500 (cinci sute) lei reprezentând daune materiale și a sumei de 5000 (cinci mii) lei reprezentând daune morale.
În baza art. 96 alin. 2 C.pen. atrage atenția inculpatului S. C. că neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, până la expirarea termenului de supraveghere, va impune revocarea suspendării și executarea pedepsei, afară de cazul în care inculpatul dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
În baza art. 2 alin. 2 C.proc.civ. raportat la art. 453 alin. 1 C.proc.civ., obligă pe inculpatul S. C. la plata sumei de 39 (treizeci și nouă) lei către partea civilă B. A. Ș., cu titlu de cheltuieli judiciare. Obligă pe inculpatul S. C. la plata sumei de 39 (treizeci și nouă) lei către partea civilă O. M. R., cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul S. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de câte 6000 de lei (câte 3000 lei aferenți urmăririi penale și câte 3000 lei aferenți judecății în primă instanță).
În baza art. 272 C.proc.pen. dispune avansarea sumei de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu V. I. conform delegației . nr. 2690/07.05.2014 din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. L. E. R. D.
Red.jud. C.L./, 2 ex. 19.03.2015
Tehnored.gref. D.E.R. 19.03.2015
← Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 300/2015. Judecătoria... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
---|