Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Sentința nr. 4/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 7005/212/2011
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR :_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ Nr.4
Ședința publica din data de 06 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C. I. B.
Grefier: E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror – D. A. - din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata I. M. trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 1732/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal, vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal și vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08 Decembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 22 Decembrie 2014 și 06 Ianuarie 2015, când, în aceeași compunere
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei penale de fata, retine urmatoarele.
Prin rechizitoriul nr.1732/P/2010 a fost trimisa in judecata inculpata I. M. cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă și vătămare corporală din culpă, fapte prev. de art. 178 alin.2 C.pen., art. 184 alin.2 și 4 C.pen. și art. 184 alin.l și 3 C.pen., toate trei cu aplic, art.33 lit.b C.pen.
In actul de sesizare a instantei s-a retinut în sarcina învinuitei I. M. ca la data de 02 iunie 2006, în jurul orelor 18.30, în timp ce conducea autoturismul marca DAEWOO CIELO, cu numărul de înmatriculare_ pe drumul județean DJ 228, dinspre DN 22C către DN 2A, în zona kilometrului 14 a provocat un accident rutier, în sensul că a pătruns pe contrasens și a intrat în
coliziune frontală cu autoturismul marca DACIA 1310, cu numărul de înmatriculare_, care circula din sens opus și în urma impactului celălalt
conducător auto, adică victima S. E. a decedat, iar pasagerele din autoturismul victimei, adică părțile vătămate C. S. și S. M. au suferit vătămări corporale vindecabile în 120, respectiv 16-18 zile de îngrijiri medicale.
In fapt, la data de 02 iunie 2006 organele de poliție rutieră au fost sesizate despre producerea unui accident rutier pe drumul județean 228, la circa 100 metri de borna kilometrică 14, în care au fost implicate două autoturisme și care s-a soldat cu decesul unuia dintre conducătorii auto implicați în coliziune și vătămarea altor persoane din cele două autoturisme.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constatat că după coliziune atât autoturismul DAEWOO CIELO, condus de învinuita I. M. dinspre DN 22C spre DN 2A, cât și cel DACIA 1310, condus de victima S. E. din sens opus, au rămas pe propria bandă de deplasare, întoarse oblic cu fața spre axul drumului față în față, la distanța de circa 8 metri între ele, însă în timp ce autoturismul învinuitei era așezat de-a curmezișul benzii de circulație cu toate roțile pe carosabil, autoturismul victimei avea doar roțile din față pe carosabil, iar partea din spate se afla pe acostament, lângă gardul metalic nordic de la marginea șoselei. Unul dintre faruri și o bucată din bara de protecție față ale autoturismului victimei au fost descoperite pe sensul de mers al acesteia în față, la distanța de circa 32 metri, respectiv 20 de metri, lângă acostamentul din dreapta sensului său de deplasare. Ambele autoturisme aveau avarii la partea frontală preponderent în stânga, iar astfel cum se poate observa în planșa foto întocmită pe sensul de deplasare al autoturismului victimei rămăseseră urme de pământ uscat și cea mai mare parte a resturilor de caroserie provenite de la autoturismele avariate. De asemenea, de la mijlocul benzii de deplasare a autoturismului victimei și până sub autoturismul învinuitei pe carosabil era o dâră de lichid provenit de la autoturismul învinuitei, dâră ce se continua de altfel și în spatele acestui autoturism exact la marginea carosabilului.
In urma accidentului, pe lângă decesul victimei șofer, au suferit diferite vătămări corporale învinuita și pasagera din dreapta sa, P. V., precum și pasagerele din mașina victimei, C. S. și S. M., așa încât aceste persoane vătămate au fost transportate la S. C. Județean de Urgență C., pentru a primi îngrijiri medicale, iar victima decedată a fost transportată la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit raportului de constatare medico-legală de necropsie nr.323/2 din 18 februarie 2006 al Serviciului Județean de Medicină Legală C., moartea victimei S. E. a fost violentă și s-a datorit rupturii cordului și crosei aortice, cu hemotorax masiv bilateral, în cadrul unui poli-traumatism cu fracturi și leziuni multiple de organe interne toracico-abdominale. S-a apreciat că leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și prin mecanism de decelerare bruscă, imediat anterior decesului, între leziunile toracico-abdominale și
deces existând legătură directă, imediată de cauzalitate. In sângele recoltat de la cadavru la necropsie nu s-a constatat prezența alcoolului (B.A. nr.951).
In urma examinării, potrivit raportului de constatare medico-legală nr.406/AC din 13 octombrie 2006 al Serviciului Județean de Medicină Legală C., a rezultat că partea vătămată C. S. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, ce pot data din 02 iunie 2006 și au necesitat pentru vindecare un număr de 120 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.407/AC din 13 octombrie 2006 al Serviciului Județean de Medicină Legală C., partea vătămată S. M. a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu și de corp dur, ce pot data din 02 iunie 2006 și au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.
Persoana vătămată P. V., care potrivit raportului de constatare medico-legală nr.378/AC din 31 octombrie 2006 al Serviciului Județean de Medicină Legală C. a prezentat leziuni traumatice vindecabile în 50-55 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, declarat expres că nu dorește să formuleze plângere prealabilă pentru vătămările suferite.
La rândul său, învinuita I. M. a suferit, potrivit raportului de constatai medico-legală nr.377/AC din 31 octombrie 2006 al Serviciului Județean de Medicină Legala C., leziuni traumatice vindecabile în 50-55 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii.
Din declarația părții vătămate S. M., soția victimei decedate, rezultă că se afla în autoturismul DACIA 1310, pe scaunul din dreapta conducătorului auto, iar colega sa de munca C. S., se afla pe banchetă, că circulau cu o viteză de circa 60 km/h, când intempestiv în fața lor a apărut autoturismul condus de învinuită, care avea viteză mare și intrase pe contrasens, deoarece depășea un camion, așa încât s-a produs coliziunea.
Din declarația părții vătămate C. S. rezultă că se afla în autoturism victimei, pe banchetă, că circulau cu viteza de circa 50-60 km/h, fiind într-o ușoară curbă la stânga, ca înainte de a pătrunde în curbă a remarcat în față un camion probabil roșu staționat în afara părtii carosabile, iar că la un moment dat a văzut cum autoturismul de culoare închisă condus cu mare viteza de învinuită a încălecat marcajul continuu de pe axul drumului și a pătruns pe contrasens, așa încât intrat în coliziune frontală cu autoturismul lor.
Martora P. V., care se afla pe scaunul din dreapta învinuitei, a declarat că se deplasa împreună cu învinuita de la domiciliu spre locul de muncă, așa cum făceau de obicei, ca circulau cu o viteză de circa 80 km/h, iar după ce au trecut de trecerea pentru pietoni din drept grupului social „Culme" (clădirile fostului I.A.S. Nazarcea), când ieșeau dintr-o curbă ușoară spre dreapta a observat autoturismul condus de victimă, care a pătruns pe contrasens și de aceea cele doua autoturisme au intrat în coliziune frontală. Martora a susținut că pe tot drumul până la loc accidentului nu au depășit nici un autovehicul, așa încât nu a văzut nici
un camion pe acest traseu, că pe marginea șoselei erau crescute buruieni care estompau vizibilitatea în curbe.
Martorul M. M.-S. a declarat că circula cu autoturismul său CT-96-BY pe DJ 228, dinspre O. spre Poarta Albă, adică pe sensul de deplasare al victimei, iar când a ajuns dreptul fostului I.A.S. Nazarcea a observat la circa 200 de metri în fața sa cum autoturismul victimei practic „a zburat" de pe carosabil, fiind proiectat spre înapoi, s-a răsucit în aer într-un unghi de 90 de grade și a căzut la loc, cu partea din față pe carosabil și partea din spate în afara carosabilului, lovind se apoi cu portbagajul de gardul de pe acostamentul din partea dreaptă. Din cauza vegetației crescute de o parte și alta a căii de rulare și întrucât se afla în curbă, martorul nu a văzut direct coliziunea, după ce a rulat încă circa 50 de metri a observat și autoturismul învinuitei, care era oprit oblic celălalt sens al șoselei.
In cauză a fost audiat și martorul CHIPAILA M.-ANTONEL. propus de apărătorul învinuitei, care a declarat că circula pe DJ 228 dinspre Poarta Albă spre O., adică pe sensul de deplasare al învinuitei și că a ajuns la locul accidentului la scurt timp după coliziunea celor două autovehicule, întrucât victimele erau încă în vehiculele implicate, iar în fața sa erau oprite deja 4-5 autoturisme. Martorul a precizat că nu a văzut nici pe carosabil și nici în afara acestuia vreun camion oprit și care să fi fost depășit de învinuită sau pe care să îl fi depășit el personal, presupus camion despre care au făcut vorbire în declarațiile lor părțile vătămate S. M. și C. S.. Martorul a menționat că din cauza cercetării locului accidentului, circulația rutieră în zonă a fost blocată, așa încât a fost nevoit să efectueze un ocol pe un drum de pământ lăturalnic, prin Ferma nr.8 Nazarcea, pentru a-și continua deplasarea.
Invinuita I. M. a declarat că în jurul orelor 18.30 a plecat de acasă, din Grupul social Nazarcea, pentru a se deplasa în municipiul C., la locul de muncă, iar că în autoturismul pe care îl conducea, DAEWOO CIELO,_, în dreapta sa se afla și colega de serviciu P. V.. Când au ajuns în dreptul fostului IAS Culme Nazarcea și rulau într-o curbă largă spre dreapta, intempestiv din sensul contrar a apărut autoturismul victimei, așa încât neavând timpul necesar ca să reacționeze, prin frânare sau schimbarea direcției, nu a putut evita coliziunea frontală a celor două autoturisme. Invinuita a precizat că vizibilitatea era relativ obturată în curba respectivă de vegetația înaltă de pe marginea drumului, pe ambele sensuri, că rula cu circa 50-60 km/h, cerul era înnorat și nu avea nici un motiv să intre pe contrasens, cât timp pe tot traseul nu a întâlnit nici un obstacol de depășit, iar pe de altă parte avea de executat o curbă la dreapta și deci nu ar fi avut tendința să depășească sensul său de deplasare peste axul drumului.
Prin raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul N. I. în privința dinamicii accidentului s-a conchis că impactul dintre cele două autoturisme s-a produs între părțile din stânga față, autoturismul Cielo după ieșirea
din curbă la dreapta, iar autoturismul Dacia la .; în urma impactului autoturismul Cielo a derapat cu partea din spate în direcția în care se
deplasa inițial oprindu-se pe banda sa, iar autoturismul Dacia a fost împins și proiectat pe banda sa oprindu-se în afara părții carosabile cu partea din față la marginea acestuia.
In privința vitezelor de deplasare s-a conchis că autoturismul victimei circula în momentul impactului cu circa 47 km/h, iar al învinuitei cu circa 59 km/h.
Referitor la cauza producerii accidentului expertul a concluzionat ca aceasta a constituit-o deplasarea autoturismului victimei la . stânga cu roțile din stânga peste axul drumului, iar că accidentul a fost favorizat de existența pe marginea carosabilului a unor ierburi dese care limitau vizibilitatea în curbă, așa încât accidentul putea fi evitat de către victima S. E..
In finalul raportului expertul a dat explicații despre locul impactului celor două autoturisme, adică acesta ar fi avut loc pe sensul de deplasare al autoturismului învinuitei, deoarece victima ar fi pătruns pe contrasens, argumentând că la momentul impactului s-a scurs o mare cantitate de lichid de răcire din radiatorul autoturismului învinuitei, creând o pată sub autoturism, apoi lichidul respectiv s-ar fi scurs din pată peste axul drumului pe banda autoturismului victimei și astfel s-ar explica de ce urma de lichid scurs s-a micșorat continuu dinspre pată înspre autoturismul victimei.
Pe de altă parte, expertul și-a exprimat opinia (identică cu cea a învinuitei) că în mod obișnuit conducătorii auto care virează spre dreapta nu ar avea motiv să treacă peste axul drumului, în timp ce aceia care virează spre stânga ar avea tendința de a tăia curba pentru a reduce raza de virare, fără însă a expune fundamentul științific al unei astfel de opinii.
Expertul parte propus de apărătorul părților vătămate, inginer L. I., a exprimat o opinie diametral opusă celei a expertului tehnic oficial, conchizând că de fapt în dinamica producerii accidentului învinuita a fost cea care a trecut peste axul drumului și a intrat pe contrasens, lovind cu partea frontală a autoturismului său partea laterală stânga a autoturismului victimei, atâta timp cât avariile de la autoturismul victimei au fost situate pe partea stângă față, iar nu doar frontal ca la autoturismul învinuitei.
In argumentarea locului impactului ca fiind pe banda de deplasare a victimei expertul parte a invocat fragmentele desprinse în timpul coliziunii de la cele două autoturisme, situate toate pe banda de rulare a victimei, ba mai mult a invocat fotografiile de la fața locului în care se observa pământul scuturat la impact și care putea proveni de la autoturismul victimei.
În privința vitezelor de deplasare în pre-momentul impactului, expertul parte a apreciat că din lipsa de probe clare acestea nu pot fi determinate prin calcule analitice, iar aprecierea vitezelor pe baza energiilor consumate la deformare ar fi mult prea subiectivă, în condițiile în care nici unul din cele autovehicule nu dețin grile energetice care să permită aplicarea unui bilanț energetic aproximativ. D. pe baza proiecției fragmentelor din plastic provenite de la bara de protecție a autoturismului victimei, conform îndrumarului pentru expertize tehnice auto
indicat și de expertul oficial, expertul parte a aproximat vitezele ambelor autoturisme ca fiind de circa 57 km/h. In consecință, expertul parte și-a exprimat opinia că drept cauză a accidentului a fost părăsirea benzii sale de deplasare în scurt
de către autoturismul DAEWOO CIELO cu intrare în banda autoturismului Dacia, așa încât preîntâmpinarea producerii accidentului o putea realiza doar învinuita, dacă își păstra direcția și banda sa de deplasare.
Intrucât concluziile expertului oficial erau diametral opuse față de cele ale expertului parte, la solicitarea părților vătămate în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București din subordinea Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu desemnarea câte unui expert parte pentru învinuită și părțile vătămate.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 165 din 30 aprilie 2010 al laboratorului desemnat s-a conchis la cele patru obiective că producerea accidentului s-a datorat trecerii autoturismului condus de învinuita I. M. peste marcajul continuu ce separă sensurile de circulație din zona respectivă.
In privința dinamicii producerii accidentului, prin coroborarea existenței fragmentelor aparținând celor două autoturisme preponderent pe sensul victimei, a urmelor de sol ce puteau proveni la impact de pe contra-aripa autoturismului victimei și urma de lichid creată post-impact de autoturismul învinuitei cu originea urmei pe sensul de deplasare al victimei DN 2A - DN 22C, expertul a conchis că impactul s-a produs pe sensul DN 2A - DN 22C, iar că starea de pericol s-a declanșat în momentul în care planul frontal al autoturismului Cielo condus de învinuită a trecut de axul drumului.
Expertul a precizat că vitezele inițiale de deplasare ale celor două autovehicule implicate în accident nu pot fi determinate prin intermediul unui calcul analitic.
In privința posibilităților de evitare a evenimentului expertul a precizat că accidentul nu s-ar fi produs dacă autoturismul condus de învinuită nu ar fi pătruns pe contrasens, trecând peste marcajul continuu ce separă sensurile de circulație din acea zonă. victima neavând posibilitatea de a evita coliziunea.
In consecință s-a apreciat că în situația reținută, producerea accidentului s-a datorat trecerii autoturismului cu numărul_, condus de învinuită, peste marcajul continuu ce separă sensurile de circulație din acea zonă.
Expertul parte P. A., propus de învinuită, a exprimat o opinie separată și deosebită față de concluziile expertului oficial, susținând în principal că locul impactului în coordonată transversală a fost în zona axului drumului pe culoarul de deplasare al autoturismului DAEWOO CIELO, condus de învinuită, respectiv pe sensul de mers dinspre Nazarcea către DN 2A. In susținerea opiniei sale, expertul parte a motivat că interpretarea urmei de lichid fixată în planșa foto 6 de la fața locului pe timpul deplasării post-impact a autoturismului DAEWOO, astfel cum s-a menționat în expertiza criminalistică, ar fi contrazisă de
forma curbilinie cu două puncte de inflexiune, analizată prin coroborare cu poziția în care s-a oprit partea din față a autoturismului DAEWOO și cu geometria suprafeței carosabile în zona respectivă. Totodată, expertul parte a criticat
constatările expertului oficial în privința împrăștierii resturilor de la cele două vehicule, apreciind că schița locului accidentului întocmită de polițiști este incompletă, deoarece elemente din material plastic sunt poziționate în fotografiile operativ judiciare pe ambele sensuri de mers. Pe aceeași linie de argumentare, expertul parte a făcut referire la o urmă de derapare remarcată în foto 15, ca fiind creată de roata stângă față a autoturismului învinuitei, urmă ce este cvasiparalelă cu axul drumului și poziționată integral pe sensul de deplasare al acestui autoturism; de asemenea, expertul parte a apreciat că după impact autoturismul învinuitei nu ar fi suferit mișcări de translație importante în planul transversal al drumului deoarece partea din față a rămas poziționată în zona axului drumului, pe când autoturismul victimei ar fi suferit mișcări de rototranslație ample, autoturismul respectiv părăsind suprafața carosabilă și intrând în coliziune cu partea din spate cu un gard aflat pe câmp.
Expertul parte a exprimat opinia inițială a primului expert oficial, în concordanță cu apărările învinuitei, că pe tronsoane de drum în curbă în condiții de trafic lejer s-ar manifesta o tendință a conducătorilor auto care abordează un viraj spre stânga de a „tăia" curba, trasa astfel aleasă permițând o evoluție mai facilă a autovehiculului în curba respectivă.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prin coroborarea tuturor elementelor de fapt, organul de urmarire penala a tras concluzia că în producerea accidentului rutier soldat cu decesul victimei S. E. și provocarea de leziuni corporale părților vătămate C. S. și S. M., culpa aparține în exclusivitate învinuitei I. M., care a încălcat normele legale și măsurile de prevedere privind conducerea pe drumurile publice, în sensul că în pre-momentul producerii evenimentului rutier aceasta a pătruns cu autoturismul său DAEWOO CIELO pe contrasens trecând peste linia continuă ce desparte cele două sensuri și a intrat astfel în coliziune cu autoturismul DACIA 1310 condus regulamentar de victimă. La stabilirea culpei în producerea accidentului rutier se au în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice, întrucât acestea se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză. In acest sens, la examinarea critică a opiniilor exprimate de experții oficiali sau parte, poate fi primită fără rezerve ca fiind pertinentă, obiectivă și fundamentată științific, deci concludentă opinia expertului criminalist oficial, cu atât mai mult cu cât aceasta este confirmată de rezultatul cercetării la fața locului fixat în procesul verbal, schița locului accidentului și planșa foto,precum și de planșa foto demonstrativă realizată cu ocazia experimentului efectuat de expertul parte și apărătorul ales al părților vătămate.
Organul de urmarire penala arata ca că locul producerii coliziunii celor două autoturisme a fost indicat în expertiza Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice ca fiind pe banda de deplasare a autoturismului Dacia 1310, condus
de victimă, la concluzia respectivă ajungându-se pe baza examinării constatărilor efectuate de organele de poliție la fața locului, în principal pe baza schiței și fotografiilor operativ-judiciare, în care s-a învederat că aproape toate fragmentele rezultate la impactul autovehiculelor, precum și urmele de pământ sau nisip de sub autoturisme, care se împrăștie și cad pe carosabil în mod firesc în cazul unui astfel de impact frontal, s-au regăsit pe banda de deplasare a victimei, ori această constatare nu poate să conducă decât la concluzia rațională că impactul a avut loc exact în zona în care se găsesc toate acele fragmente și urme materiale.
Totodată, cele două componente desprinse din autoturismul victimei, adică farul și bucata de bară de protecție, au fost găsite pe sensul de deplasare a victimei, la marginea carosabilului în partea dreaptă, semn că autoturismul victimei se afla drept pe propriul sens de deplasare, iar nu pe contrasens și oblic spre stânga, pentru că altfel firesc era ca acele componente să fie proiectate spre acostamentul din stânga, adică să fie găsite pe câmp sau lângă marginea acostamentului carosabilului din stânga sensului de deplasare a victimei.
In aceeași ordine de idei, apare ca rațională și fundamentată științific opinia în sensul că lichidul de răcire provenit de la autoturismul DAEWOO CIELO al învinuitei a început să se scurgă imediat după coliziune și distrugerea părții frontale a autoturismului, urma respectivă de lichid fiind creată pe traseul urmat de autoturismul învinuitei după impact, adică pornind de pe banda de rulare a victimei, trecând peste axul drumului și oprindu-se sub partea din față a autoturismului învinuitei.
Organul de urmarire penala mai arata ca este de observat, cel puțin în planșa foto cu rezultatele cercetării la fața locului, că din pata mare de lichid de sub partea din față a autoturismului DAEWOO CIELO al învinuitei există o altă urmă de scurgere de lichid spre partea din spate a autoturismului și care este continuată la marginea carosabilului pe acostament în direcția de deplasare a învinuitei, adică spre DN 2A, aspect care se coroborează astfel cu rezultatul experimentului efectuat de expertul parte și apărătorul ales ai părților vătămate, în sensul că orice lichid scurs pe carosabil în zona în care se afla poziționat autoturismul învinuitei după accident se deplasează spre acostament, iar nu spre axul drumului. Această concluzie apare ca verosimilă întrucât este cunoscut că drumurile publice asfaltate au o ușoară declivitate constructivă dinspre axul drumului spre acostament, pentru scurgerea apelor pluviale de pe carosabil spre margini, așa încât ar fi fost împotriva legilor fizicii ca lichidul de răcire scurs din radiatorul autoturismului învinuitei să urce în rampă spre axul drumului, în loc să coboare în pantă spre acostament.
Analizand probele administrate in cele doua faze procesuale, instanta constata ca este dovedita existenta infractiunilor si savarsirea lor cu vinovatie de catre inculpata.
Astfel, in Raportul de expertiza criminalistica nr.165 din data de 30.04.2010 efectuat de dl expert M. P. s-a constatat ca starea de pericol s-a declansat in momentul in care planul frontal al autoturismului CIELO a trecut de axul drumului, ca producerea accidentului s-a datorat trecerii autoturismului cu nr._ condus de numita I. M. peste marcajul continuu ce separa
sensurile de circulatie din zona respectiva, iar in aceasta situatie numitul S. E. nu putea evita coliziunea.
La data de 28.08.2006 martora Parus V. a declarat ca apreciaza ca se deplasau cu o viteza de 70-80 km/h si ca inculpata nu a depasit axul drumului.
In raportul de expertiza tehnica intocmit de dl expert N. I. s-a concluzionat ca si cauza a producerii accidentului deplasarea autoturismului Dacia la . stanga cu rotile din stanga peste axul drumului.
In raportul de expertiza efectuat de dl expert L. I. s-a stabilit ca si cauza a accidentului parasirea in scurt de catre autoturismul Cielo cu intrare in banda autoturismului Dacia, ca preintampinarea producerii accidentului se putea realiza de catre conducatoarea autoturismului Cielo daca aceasta isi pastra directia si banda sa de deplasare.
In declaratia din data de 26.07.2006 martorul M. M. S. arata ca a vazut un autoturism Dacia de culoare deschisa care in urma coliziunii cu un autoturism pe care martorul nu l-a vazut in prima faza a fot proiectat spre inapoi cazand cu jumatatea partii din fata pe sosea oblic avand in vedere axul drumului, iar cealalta jumatate pe acostament in afara partii carosabile.
In raportul de expertiza criminalistica nr.45/26.03.2014 efectuat de dl expert S. G. din cadrul INEC s-a retinut ca starea de pericol s-a declansat in momentul in care autoturismul Daewoo a patruns pe contrasens, ca inculpata putea preveni producerea accidentului rutier daca s-ar fi deplasat pe partea dreapta a carosabilului in directia de mers, fara a patrunde pe contrasens-fila 66.
Din declaratiile partilor vatamate S. M. si Capsuna S.(filele 72,73) rezulta ca impactul a avut loc pe sensul lor de mers.
Din analiza coroborata a tututor acestor probe, in principal a celor trei expertize tehnice cu acelasi concluzii rezulta fara echivoc faptul ca inculpata a intrat pe contrasens cu viteza de 59 Km/h si in urma coliziunii cu autoturismul DACIA care rula cu 47 km/h, autoturismul DACIA a fot proiectat spre inapoi, cazand cu jumatatea partii din fata pe sosea oblic avand in vedere axul drumului, iar cealalta jumatate pe acostament in afara partii carosabile.
Fapta învinuitei I. M., care la data de 02 iunie 2006, în jurul orelor 1830, în timp ce conducea autoturismul marca DAEWOO CIELO. cu numărul de înmatriculare_ pe drumul județean DJ 228. în zona kilometrului 14, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, a provocat un accident rutier, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca DACIA 1310, cu numărul de înmatriculare_, cu consecința decesului victimei S. E. și cea a producerii de leziuni vindecabile în 120 de zile de îngrijiri medicale partii vătămate C. S., respectiv în 16-18 zile de îngrijiri medicale părții vătămate S. M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin.2 C.pen., vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 184 alin.2 și 4 C.pen. și vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.pen., toate trei cu aplic. art.33 lit.b C.pen.
In baza art.396 alin.5 in ref. la art.16 alin.1 lit.b NCP instanta va achita inculpata I. M. pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa
prev. de art.184 alin.1 si 3 Cod penal vechi intrucat nu mai este prevazuta de legea penala noua,(persoana vatamata S. M.).
Ori, potrivit art.4 NCP legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche daca nu mai sunt prevazute de legea noua..
In baza art.386 NCPP va schimba incadrarea juridica a inculpatei I. M. in art.192 alin.2 NCP si art.196 alin.2 si 3 NCP cu aplicarea art.38 alin.1 si art.5 NCP intrucat pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa Noul cod penal prevede si pedeapsa alternativa a amenzii penale.
La individualizarea pedepselor instanta va face aplicarea criteriilor legale prevazute de art.74 NCP, respectiv gravitatea faptelor data de urmarea mortii victimei S. E. si vatamarea corporala a celorlalte doua persoane vatamate, modul de comitere, prin nerespectarea regulilor de circulatie rutiera, conduita inculpatei dupa savarsirea infractiunilor, care s-a prezentat personal la judecata, lipsa antecedentelor penale.
In baza art.192 alin.2 NCP va condamna inculpata I. M. pentru infractiunea de ucidere din culpa la pedeapsa de 3 ani inchisoare(persoana vatamata S. E.).
In baza art.196 alin.2 si 3 NCP va condamna inculpata I. M. pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa la pedeapsa de 2 ani inchisoare(persoana vatamata C. S.).
In baza art.38 alin.1 si art.39 alin.1 lit.b NCP va contopi cele doua pedepse cu inchisoarea, aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare la care se adauga sporul de 8 luni inchisoare, urmand ca inculpata I. M. sa execute in total 3 ani si 8 luni inchisoare.
Pedeapsa se va executa in regim de detentie potrivit art.60 NCP.
In baza art.25 alin.6 NCPP instanta va lasa nesolutionata actiunea civila formulata in nume propriu de partea civila S. M..
Instanta constata ca sunt indeplinite cumulativ si conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv existenta prejudiciului, fapta ilicita, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vina faptuitoarei.
Din probele administrate rezulta ca partea civila S. M. a suferit atat pagube materiale, constand in cheltuieli cu inmormantarea sotului sau S. E., cu pomenile facute, precum si cu ingrijirea sa medicala, sume ce au fost imprumutate de la parinti, frati, prieteni si cunostinte, cat si daune morale constand in pierderea neasteptata a sotului sau, victima decedata in urma coliziunii.
Pentru aceste considerente, in baza art.397 NCPP va admite in parte actiunea civila formulata de partea civila S. M. si va obliga inculpata I. M. in solidar cu S.C.A. T. ASIGURARI S.A. si cu partea responsabila civilmente S.C.M. O. and M. S.R.L. la plata despagubirilor in suma de 5000 lei daune materiale si_ lei daune morale catre partea civila S. M..
Din probele administrate rezulta si ca partea civila Capsuna S. a suferit atat pagube materiale, constand in vatamarile corporale ce au necesitat pentru vindecare 120 zile de ingrijiri medicale, fiind internata o luna, iar alte 6 luni a stat imobilizata la pat, suferind si doua interventii chirurgicale,iar inainte de accident muncea.
Pentru aceste motive, instanta va admite in parte actiunea civila formulata de partea civila C. S. si va obliga inculpata I. M. in solidar cu S.C.A. T. ASIGURARI S.A. si cu partea responsabila civilmente S.C.M. O. and M. S.R.L. la plata despagubirilor in suma de_ lei daune materiale catre partea civila.
Va admite actiunea civila formulata de partea civila S. C. Judetean de Urgenta Constanta si va obliga inculpata in solidar cu S.C.A. T. ASIGURARI S.A. si cu partea responsabila civilmente S.C.M. O. and M. S.R.L. la plata despagubirilor in suma de 525 lei(persoana vatamata S. M.) si 3375 lei(persoana vatamata Capsuna S.) catre partea civila SCJU Constanta reprezentand chletuielile de spitalizare, hrana, medicamente, analize laborator-filele 31,32.
In baza art.274 NCPP va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare in suma de 1500 lei catre stat.
In baza art.276 alin.1 NCPP va obliga inculpata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 201,70 lei onorariu expertiza catre partile civile S. M. si Capsuna S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
In baza art.396 alin.5 in ref. la art.16 alin.1 lit.b NCP achita inculpata I. M.,, fiica lui M. si A., nascuta la 27.07.1973, domiciliata in orasul O., G. social Nazarcea, jud.Constanta, CNP_ pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa prev. de art.184 alin.1 si 3 Cod penal vechi intrucat nu mai este prevazuta de legea penala(persoana vatamata S. M.)..
In baza art.386 NCPP schimba incadrarea juridica a inculpatei I. M., fiica lui M. si A., nascuta la 27.07.1973, domiciliata in orasul O., G. social Nazarcea, jud.Constanta, CNP_ in art.192 alin.2 NCP si art.196 alin.2 si 3 NCP cu aplicarea art.38 alin.1 si art.5 NCP.
In baza art.192 alin.2 NCP condamna inculpata I. M. pentru infractiunea de ucidere din culpa la pedeapsa de 3 ani inchisoare(persoana vatamata S. E.).
In baza art.196 alin.2 si 3 NCP condamna inculpata I. M. pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa la pedeapsa de 2 ani inchisoare(persoana vatamata C. S.).
In baza art.38 alin.1 si art.39 alin.1 lit.b NCP contopeste cele doua pedepse cu inchisoarea, aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare la care se adauga sporul de 8 luni inchisoare, urmand ca inculpata I. M. sa execute in total 3 ani si 8 luni inchisoare.
Pedeapsa se va executa in regim de detentie potrivit art.60 NCP.
In baza art.25 alin.6 NCPP instanta lasa nesolutionata actiunea civila formulata in nume propriu de partea civila S. M..
In baza art.397 NCPP admite in parte actiunea civila formulata de partea civila S. M. si obliga inculpata I. M. in solidar cu S.C.A. T. ASIGURARI S.A. si cu partea responsabila civilmente S.C.M. O. and M. S.R.L. la plata despagubirilor in suma de 5000 lei daune materiale si_ lei daune morale catre partea civila S. M..
Admite in parte actiunea civila formulata de partea civila C. S. si obliga inculpata I. M. in solidar cu S.C.A. T. ASIGURARI
S.A. si cu partea responsabila civilmente S.C.M. O. and M. S.R.L. la plata despagubirilor in suma de_ lei daune materiale catre partea civila.
Admite actiunea civila formulata de partea civila S. C. Judetean de Urgenta Constanta si obliga inculpata in solidar cu S.C.A. T. ASIGURARI S.A. si cu partea responsabila civilmente S.C.M. O. and M. S.R.L. la plata despagubirilor in suma de 525 lei(persoana vatamata S. M.) si 3375 lei(persoana vatamata Capsuna S.) catre partea civila SCJU Constanta.
In baza art.274 NCPP obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare in suma de 1500 lei catre stat.
In baza art.276 alin.1 NCPP obliga inculpata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 201,70 lei onorariu expertiza catre partile civile S. M. si Capsuna S..
Cu apel in 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronuntata in sedinta publica azi, 6.01.2015.
Președinte, Grefier,
I. Constanta B. E. B.
Tehnored. Gref. E.B./06.01.2015 /2ex.
Red. Jud. I.C.B./2 ex/26.03.2015
← Tâlhărie (art.233 NCP). Sentința nr. 7/2015. Judecătoria... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... → |
---|