Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 1071/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1071/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 13075/231/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ NR. 1071

Ședința publică din data de 13.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –B. M.

Grefier C. F.-R.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. D. (fiul lui G. și F., născut la data de 20.03.1990 în Municipiul Focșani, județul V., domiciliat în ., cetățenie română, studii liceale, CNP_) trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 1088/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și fals privind identitatea, prev. de art. 335 alin. 1, art. 336 alin. 1, art. 327 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru data de 04.05.2015, ulterior pentru 08.05.2015, ulterior pentru astăzi.

I N S T A N T A

Prin Rechizitoriul nr. 1088/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. D. pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și fals privind identitatea, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., art. 336 alin. 1 C.pen. și art. 327 alin. 2 C.pen., constând în aceea că la data de 01.07.2014 a condus autoturismul Dacia, cu numărul de înmatriculare_, pe raza comunei Cotești, județul V., fără a poseda permis de conducere, sub influența alcoolului și, totodată, și-a declarat o identitate falsă organelor de poliție.

Cauza a urmat procedura Camerei Preliminare în timpul căreia inculpatul nu a formulat cereri și nu a invocat excepții, acestea nefiind invocate nici din oficiu. Prin urmare, prin Încheierea din 05.11.2014, Judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penale și a dispus începerea judecății.

Analizând probele administrate în cauză pe care inculpatul și le-a însușit și pe baza cărora a solicitat judecarea cauzei, recunoscându-și vinovăția, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul M. D. locuiește cu familia sa în ..

Inculpatul nu are permis de conducere și nici autovehicul în proprietate.

În schimb, tatăl său și fratele său, M. V., care este plecat din țară, posedă permise de conducere, tatăl inculpatului fiind și proprietarul autovehiculului Dacia 1304, înmatriculat sub nr._ .

La data de 01.07.2014, inculpatul a plecat cu acest autovehicul către un teren agricol situat pe raza comunei Cotești.

Potrivit declarației sale, pe drum a băut 300 ml de țuică, după care a ajuns la câmp, a prestat unele activități agricole.

La întoarcerea către casă, a băut un bar 2 litri de bere, după care și-a continuat drumul, însă a fost oprit de un echipaj de poliție.

Inculpatul a declarat că nu are actele asupra sa și s-a prezentat ca fiind M. V.. Ulterior, inculpatului i s-au recoltat și probe de sânge, rezultând că avea o alcoolemie de 2,30 g/1000 ml sânge.

Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit și identitatea reală a inculpatului care a recunoscut că a condus autovehiculul sub influența alcoolului și neavând permis de conducere.

În drept, fapta inculpatului de a conduce, cu intenție, la data de 01.07.2014, pe drumurile publice un autovehicul fără a avea permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.pen.

Fapta inculpatului de a conduce, cu intenție, la data de 01.07.2014, pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.

Fapta inculpatului de a-și declina, cu intenție, la data de 01.07.2014, o identitate falsă în fața organelor de poliție care l-au oprit pentru control în trafic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 327 alin. 2 C.pen.

La individualizarea pedepselor ce va aplica inculpatului pentru infracțiunile comise, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 74 C.pen., respectiv modalitățile în care au fost comise infracțiunile, faptul că inculpatul nu a avut un scop imoral sau ilicit, faptul că nu a pus în pericol deosebit circulația pe drumurile publice, față de care îi va aplica pedepse orientate spre minimul rezultat ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor.

Va constata că inculpatul este arestat într-o altă cauză.

Văzând și dispozițiile art. 275 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamna pe inculpatul M. D.(fiul lui G. și F., născut la data de 20.03.1990 în Municipiul Focșani, județul V., domiciliat în ., cetățenie română, studii liceale, CNP_) pentru comiterea infracțiunilor de:

-conducere a unui vehicul fara permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp la 8 luni inchisoare;

-conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp la 8 luni inchisoare;

-fals privind identitatea prev. de art. 327 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp la 4 luni inchisoare.

In baza art. 39 alin. 1 lit. b Cp inculpatul va executa pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare.

Constata ca inculpatul este arestat in alta cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu (avocat F. O. - cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 550/2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției

Obliga inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2015.

Președinte, Grefier,

B. M. C. F. R.

Red. B.M.. / Dact. R.F.C

17.06.2015 / 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 1071/2015. Judecătoria FOCŞANI