Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 115/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 115/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 115
Ședința publică de la 28 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE H. L.
Grefier U. G.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani
reprezentat de Procuror A. D. Rîșca
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul M. P., fiul lui P. și E., născut la data de 10.11.1973 în municipiul Iași, județul Iași, cu domiciliul în comuna Golești, ., județul V., CNP_, cetățenie română, studii 10 clase, căsătorit, 2 copii minori, administrator la Xpress Cladiding LTD Scoția, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 Cod penal.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 2015, note consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vederea deliberării a stabilit pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față;
Prin rechizitoriul nr. 1377/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. inculpatul M. P., fiul lui P. și E., născut la data de 10.11.1973 în municipiul Iași, județul Iași, cu domiciliul în comuna Golești, ., județul V., CNP_, cetățenie română, studii 10 clase, căsătorit, 2 copii, administrator la Xpress Cladiding LTD Scoția, fără antecedente penale, a fost trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența al coolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 12.07.2014, orele 03.08 a condus autoturismul marca Vauxhall Zafira cu nr._, pe . Focșani, județul V., având o îmbibație alcoolică de 1,80 g%o..
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt;
La data de 12.07.2014 în jurul orei 03.08 inculpatul M. P. în timp se deplasa pe . Focșani cu autoturismul marca Vauxhall Zafira cu nr. de înmatriculare_ a fost oprit de către lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Focșani.
Întrucât prezenta halenă alcoolică i s-a solicitat să se supună testării aerului expirat, rezultatul fiind de 0,94 g%o alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus la Spitalul M. Focșani unde i s-a prelevat o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 205/14.07.2014 rezultă că inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,80 g%.
În declarațiile date la urmărirea penală cât și în fața instanței inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 396 alin.10 C.p.p. cu referire la art.374 alin.4 C.p.p.
Din coroborarea declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului, cu mențiunile din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, buletin de examinare clinică și proces verbal de prelevare, proces verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, rezulta în mod cert vinovăția acestuia în comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată, acesta urmând să răspundă penal conform principiului consacrat de art. 15 al. 2 C.p.
Pe plan juridic, fapta inculpatului M. P., constând în aceea că, la data de 12.07.2014, orele 03.08 a condus autoturismul marca Vauxhall Zafira cu nr._, pe . Focșani, județul V., având o îmbibație alcoolică de 1,80 g%o, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sun influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art.336 alin.1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C.p., respectiv circumstanțele concrete în care a fost comisă fapta, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de lege, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, vârsta, nivelul de educație și situația familială a inculpatului.
Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, are un loc de muncă stabil și este rezident în Regatul Unit al Marii Britanii, iar în comunitate este cunoscut ca o persoană respectabilă, onestă, cu principii mortale, bine conturate așa cum rezultă din caracterizarea emisă de Primăria Golești.
Cu toate acestea instanța va avea în vedere la alegerea sancțiunii și gravitatea deosebită a infracțiunii comise, acesta fiind una de pericol iar lipsa producerii unor consecințe s-a datorat intervenției organelor de poliție care, depistându-l în trafic a întrerupt continuarea acțiunii de conducere sub influența alcoolului la momentul oportun.
Din aceste considerente instanța apreciază că scopul preventiv și funcțiile coercitiv-educative și de exemplaritate ale pedepsei, pot fi atinse prin stabilirea unei pedepse cu amendă într-un cuantum care să evidențieze gravitatea faptei și circumstanțele concrete în care a fost comisă dar și persoana inculpatului.
De asemenea instanța va avea în vedere la stabilirea cuantumului amenzii starea materială și financiară a inculpatului precum și posibilitățile de plată.
Se va atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 Cod penal privind înlocuirea amenzii cu închisoarea în caz de neexecutare.
În temeiul art.274 alin.1 NCPP inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă pe inculpatul M. P., fiul lui P. și E., născut la data de 10.11.1973 în municipiul Iași, județul Iași, cu domiciliul în comuna Golești, ., județul V., CNP_, cetățenie română, studii 10 clase, căsătorit, 2 copii minori, administrator la Xpress Cladiding LTD Scoția, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p. la o pedeapsă de 5400 lei zile amendă (180 zile x 30 lei).
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 Cod penal privind înlocuirea amenzii cu închisoare în cazul neexecutării cu rea-credință a pedepsei aplicate.
În temeiul art.274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte ,Grefier,
H. LenuțaUngureanu G.
Red. H.L.
Tehnored. G.U. ex.4/ 30.01.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2568/2015.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
---|