Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 104/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 104/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 26-01-2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA F.-JUDETUL V.

SENTINTA PENALA NR. 104

Ședința publica din data de 26.01.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: M. D.- Judecător

Grefier: I. M. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani

Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat V. N., fiul lui S. si M., născut la data de 06.09.1976 in Branesti, județul Ilfov, CNP-_, in prezent deținut in P. Focșani, având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut in ședința publica au răspuns petentul condamnat personal si asistat de avocat din oficiu D. E., desemnat în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 725/2015, aflată la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că au fost înaintate relațiile solicitate de la P. Focșani, după care,

Petentul condamnat depune la dosar un memoriu.

Nemaifiind alte cereri de formulat pentru completarea cercetării judecătorești, in temeiul art. 329 Cpp, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul in dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii ca neîntemeiată având in vedere că nu este îndeplinită condiția prevăzute de art. 59 Cp referitoare la dovezile temeinici de îndreptare a petentului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale, a avut 2 sancțiuni și a fost recompensat de două ori.

Apărătorul petentului condamnat arată că petentul a primit o amanare de 3 luni, a participat la activități educative, are o sancțiune disciplinară insă are și două recompense, a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, are un caștig de 20 de zile de muncă, a menținut legătura cu familia. In consecință, solicită instanței să dispună admiterea contestației formulate și să îndepărteze termenul de amanare de 3 luni stabilit de Comisia de liberări condiționate.

Petentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

Instanța declara închise dezbaterile și retine cauza in pronunțare

I N S T A N ȚA,

Deliberând asupra cererii de fata:

Prin cererea înregistrata la nr._ petentul condamnat V. N., fiul lui S. si M., născut la data de 06.09.1976 in Branesti, județul Ilfov, CNP-_, in prezent deținut in P. Focșani, a formulat cerere de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Focșani motivat de faptul că îndeplinește condițiile pentru aceasta.

In motivarea cererii formulate, condamnatul a arătat că termenul de amânare pentru discutarea liberării sale condiționate stabilit de Comisie, respectiv de 2 luni, este prea mare, și consideră că poate fi liberat condiționat având în vedere că a fost recompensat de două ori, a desfășurat activități productive, avand 20 de zile caștig, a participat la activități socio – culturale și beneficiază de suport familial.

Analizând cererea formulata de petent, in raport de motivele invocate și de actele dosarului, instanța constata următoarele:

Condamnatul M. I. se află in executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. De art. 279 Cp, respectiv de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, pedeapsă din care până la data de 6.01.2015, a executat fracția de 2/3, respectiv 851 zile.

Pe durata detenției, așa cum rezultă din caracterizarea persoanei condamnatului, acesta a avut un comportament adaptat mediului penitenciar, nu a desfășurat activități lucrative, nu conștientizează gravitatea faptelor comise, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost sancționat disciplinar o dată și a fost recompensat de două ori.

Din procesul verbal nr. 12/6.01.2015 al Comisiei de propuneri pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Focșani rezultă că petentul este cunoscut cu antecedente penale.

Potrivit art. 59 alin. 1 Cp 1969 „cel condamnat pentru săvârșirea unei sau mai multor infracțiuni din culpă poate fi liberat condiționat înainte de executarea in întregime a pedepsei după ce a executat cel puțin jumătate din durata pedepsei in cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin două treimi in cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinește și celelalte condiții prevăzute in art. 59 alin 1 Cp.”

Conform textului de lege menționat anterior, petentul condamnat are executată fracția de pedeapsă, dar sub aspectul îndreptării conduitei sociale încă se mai află in zona infracțională.

Față de aceste considerente, instanța apreciază neîntemeiată cererea condamnatului, urmand să fie respinsă astfel, întrucât in esență partea executată din pedeapsă nu și-a atins scopul iar petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, așa cum reiese de altfel și din procesul verbal al Comisiei de propuneri pentru liberări condiționate .

In ce privește termenul la care condamnatul poate reinnoi cererea de liberare condiționată, instanța il va menține stabilit pe cel fixat prin procesul-verbal nr.12 din 06.01.2015 al PNT F., ca fiind unul corect stabilit.

In temeiul. art. 275 alin. 2 Cpp va obliga petentul la plata sumei de 140 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat din care 100 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu D. E., cu delegatia nr.725/2015 eliberata de Baroul de Avocati V., cheltuieli ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justitiei.

Văzand și dispozițiile art. 587 alin. 3 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

In baza art.450 alin.2 C.p.p. respinge ca neîntemeiata cererea de liberare conditionata formulata de petentul condamnat

V. N., fiul lui S. si M., nascut la data de 06.09.1976 in Branesti, judetul Ilfov, CNP-_, in prezent detinut in P. F..

Mentine termenul pentru reinnoirea cererii stabilit prin procesul-verbal nr.12 din 06.01.2015 al PNT F..

In baza art.275 alin.2 C.p.p. obliga petentul la plata sumei de 140 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat din care 100 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu D. E., cu delegatia nr.725/2015 eliberata de Baroul de Avocati V., cheltuieli ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si condamnat.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 26 ianuarie 2015.

Președinte, Grefier,

M. D. I. M. B.

Red. MD 6.02.2015

Tehnored. – IMB 6.02.2015/ Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 104/2015. Judecătoria FOCŞANI