Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 86/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 86/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 23-01-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 86
Ședința publică din data de 23.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
Președinte: C. C. C.
Grefier: C. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani – a fost reprezentat de procuror A. G.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP) formulată de persoana condamnată A. E., fiul lui G. și N., născut la 09.07.1968, în Focșani, jud. V., cu domiciliul in ..
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2015, note consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.01.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, persoana condamnată A. E., fiul lui G. și N., născut la 09.07.1968, în Focșani, jud. V., cu domiciliul in .,, CNP_ a formulat o cerere de încetare a obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței, impusă prin sentința penală nr. 1256/19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1001/A/07.11.2014 a Curții de Apel G..
În motivarea cererii sale petentul arată că se arată că i-a fost stabilită pedeapsa de 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei. Printre obligațiile impuse de instanța de judecată se numără și cea prev. de art. 85 alin. 2 lit. i) din Codul penal, ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței. În acest sens petentul a solicitat încetarea acestei obligații întrucât are o locuință stabilă pe teritoriul Italiei, unde locuiește împreună cu soția sa și unde are un loc de muncă stabil..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 87 alin. 2 din Codul penal.
La dosarul cauzei s-au depus copii traduse din limba italiană și legalizate după cartea de identitate a petentului eliberată de autoritățile italiene, atestatul de reglementare a șederii pe teritoriul Italiei, certificatul de atribuire a codului fiscal și contractul de închiriere a locuinței.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1256/19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1001/A/07.11.2014 a Curții de Apel G., inculpatului A. E. i-a fost stabilită pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 83 și 84 s-a dispus amânarea amînării pedepsei. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. i) din codul penal s-au dispus în sarcina persoanei condamnate respectarea obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza acestei sentințe penale, numitul A. E. a intrat în evidența Serviciului de Probațiune V. la data de 13.11.2014. Prima întrevedere a avut loc la data de 24.11.2014, când persoana condamnată a fost informată cu privire la conținutul sentinței penale, scopul și obiectivele supravegherii, metodele de lucru utilizate, regulile de comportament precum și drepturile pe perioada supravegherii.
Din raportul de evaluare cu numărul_/19.12.2014 întocmit de Serviciul de Probațiune V., la rubrica concluzii și recomandări rezultă că numitul A. E. face parte dintr-o familie organizată și are o ocupație prosocială - deține autorizație să desfășoare activități în domeniul construcțiilor în Italia - atât anterior cât și ulterior comiterii infracțiunii pentru care a fost condamnat. În comunitate a adoptat un comportament bazat pe respectarea normelor și valorilor social-morale și penale și a conștientizat care sunt consecințele în cazul dezvoltării unui comportament antisocial. Din anul 1997 numitul A. E. a avut diferite locuri de muncă în Italia, iar din anul 2010 acesta și soția sa și-au stabilit locul reședința în Italia. Impunerea obligației de a nu părăsi teritoriul României, în cazul numitului A. E. ar determina separarea celor doi soți pe o perioadă de 2 ani, ceea ce ar putea favoriza destrămarea familiei, pierderea locului de muncă și implicit lipsirea persoanei supravegheate de mijloacele financiare necesare unui nivel de trai decent.
În aceste condiții, se apreciază în raportul întocmit de către Serviciul de Probațiune V., în cazul numitului A. E. menținerea obligației de supraveghere prev de art. 85 alin. 2 lit. i) din Codul penal, impusă de către instanța de judecată nu asigură persoanei condamnate șanse sporite de îndreptare, ci ar favoriza creșterea riscului de recidivă.
Din actele depuse de către petent la dosar rezultă că acesta are dreptul de ședere pe perioadă nedeterminată pe teritoriul Italiei unde are închiriată o locuință, are drept de a desfășura activități lucrative în domeniul construcțiilor din care rezultă veniturile necesare întreținerii familiei.
Potrivit art. 87 alin 2 din Codul penal „Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.”
În urma analizei actelor de la dosar instanța apreciază că se impune înlăturarea obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței impuse numitului A. E. prin sentința penală nr. 1256/19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1001/A/07.11.2014 a Curții de Apel G.. Prin amânarea aplicării pedepsei s-a apreciat că inculpatul poate adopta o conduită de respectare a relațiilor sociale fără executarea efectivă a pedepsei stabilite. Această conduită se impune a fi supravegheată de către Serviciul de Probațiune, însă nu presupune ca cel supravegheat să se afle în permanență pe teritoriul țării. De asemenea este necesar ca acesta să beneficieze de resursele materiale necesare unui trai decent, pe acre le poate obține cu mai multă ușurință pe teritoriul Italiei, unde are un loc de muncă stabil și o locuință. Nu este de neglijat nici necesitatea asigurării suportului de care are nevoie din partea mediului familial pentru adoptarea unui comportament orientat spre respectarea legilor. Soția petentului A. E. locuiește de asemenea pe teritoriul Italiei, unde lucrează. Normalitatea vieții de familie nu poate fi asigurată prin separarea celor doi soți prin obligația impusă numitului A. E. de a nu părăsi teritoriul țării timp de 2 ani.
Având în vedere cele arătate instanța urmează să dispună încetarea obligației impuse inculpatului prin sentința penală nr. 1256 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă la 07.11.2014 prin decizia penală nr. 1001/A/2014 pronunțată de Curtea de Apel G., ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 87 alin. 2 din Codul penal, admite cererea petentului A. E., fiul lui G. și N., născut la 09.07.1968, în Focșani, jud. V., cu domiciliul in .,, CNP_.
Dispune încetarea obligației impuse inculpatului prin sentința penală nr. 1256 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă la 07.11.2014 prin decizia penală nr. 1001/A/2014 pronunțată de Curtea de Apel G., ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestația în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23.01.2015.
Președinte, Grefier,
C. C. C. C. S.
Red. CCC/02.02.2015
Tehnored. /17.02.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 104/2015.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
---|