Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2504/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2504/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 04-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 2504

Ședința publică din data de 04.12.2015

Președinte: D. M.

Grefier: C. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani – a fost reprezentat de procuror A. D. D.

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare, formulată de petentul condamnat C. M. A., fiul lui C. D. și I., nascut la data de 12.08.1982, în prezent aflat în stare de detenție în Penitenciarul Focșani.

La apelul nominal făcut cauzei în ședința publică a răspuns petentul-condamnat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare și că pricina este la primul termen de judecată, după care;

Întrebat fiind, petentul-condamnat susține că a fost condamnat de Tribunalul Timișoara, A. și ÎCCJ.

Întrebat fiind dacă are o condamnare la nivel de Judecătorie, petentul-condamnat susține că nu el a formulat cererea care face obiectul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se constate nulitatea cererii, față de precizările condamnatului.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, susține că nu are nimic de adăugat.

Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, pe numele condamnatului C. M. A., fiul lui C. D. și I., născut la data de 12.08.1982, a fost formulată o contestație la executare, prin care a solicitat să i se deducă perioada pe care a executat-o în Austria în stare de arest.

La termenul de judecată cu procedura completă din data de 04.12.2015, condamnatul a declarat că nu își însușește respectiva cerere, nu a formulat-o el și nici nu a semnat-o.

Având în vedere argumentația mai sus expusă, în temeiul art. 281 alin. 1 și 2 C.p.p., instanța urmează să constate nulitatea contestației la executare, formulate în dosarul_ al Judecătoriei Focșani, de către condamnat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art.598 alin.1, art.599 alin.1 C.p.p. constata nulitatea cererii formulate in numele condamnatului C. M. A., fiul lui C. D. și I., nascut la data de 12.08.1982, in prezent detinut in Penitenciarul Focsani, avand ca obiect contestatie la executare.

In baza art.275 alin. alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare efectuate de stat in prezenta cauza, vor ramane in sarcina acestuia. inclusiv onorariu in suma de 130 lei pentru avocat oficiu D. F., cu delegatia nr.3140/3.12.2015 eliberata de Baroul de Avocati V., ce va fi avansat acesteia din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si condamnat .

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 4 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

D. M. C. S.

Red. DM/21.12.2015

Tehnored. CS/22.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2504/2015. Judecătoria FOCŞANI