Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 888/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 888/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 888
Ședința publică din data de 17.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: C. C. C.
Grefier: C. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror A. G.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul H. P.-T., fiul lui natural și P., născut la data de 04.06.1990 în loc. O., jud.V., cu domiciliul în Loc. O., ., ., ., CNP_, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunile de furt, fapte prev. de art. 228 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 5 C.p. (4 fapte), art. 228 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. (9 fapte), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2015, note consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 128/P/2014 din data de 23.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23.10.2014 cu nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului H. P. T. fiul lui natural și P., născut la data de 04.06.1990 în O., jud. V., cu domiciliul în O., jud. V., CNP_, stagiu militar nesatisfăcut, neșcolarizat, fără ocupație, recidivist, pentru comiterea infracțiunilor de furt prevăzute de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 5 Cod penal(4 fapte) și 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal (9 fapte) toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în fapt:
- la data de 16.12.2013, în jurul orei 09.00 a sustras un telefon mobil aparținând persoanei vătămate I. C.
- la data de 11.01.2014 în jurul orei 13.00, a sustras portofelul aparținând persoanei vătămate S. D.
- în data de 24.01.2014 în jurul orei 11.00 a sustras din incinta magazinului aparținând . de 1500 lei
- în data de 28.01.2014 în jurul orei 11.30 a sustras două telefoane mobile aparținând persoanei vătămate M. A.
- în data de 11.02.2014 în jurul orei 14.00 a sustras un telefon mobil aparținând persoanei vătămate M. C. D.
- în data de 17.02.2014 în jurul orei 16.45 a sustras portofelul aparținând părții vătămate C. O. A.
- în data de 25.02.2014 în jurul orei 18.00 a sustras un telefon mobil aparținând persoanei vătămate T. C.
- în data de 08.04.2014 în jurul orei 19.00 a sustras un telefon mobil aparținând persoanei vătămate B. D. G.
- în data de 21.05.2014 în jurul orei 09.40 a sustras un telefon mobil și portofelul aparținând persoanei vătămate G. A.
- în data de 25.05.2014 în jurul orei 09.30 a sustras două telefoane mobile aparținând persoanei vătămate N. P. A.
- în data de 22.06.2014 în jurul orei 15.00 a sustras un telefon mobil aparținând persoanei vătămate I. G.
- în data de 26.06.2014 în jurul orei 13.00 a sustras suma de 359,40 lei de la amagazinul aparținând .
- în data de 15.07.2014 în jurul orei 15.00 a sustras portofelul aparținând persoanei vătămate G. R.
Situația de fapt astfel prezentată în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă:
- plângere și declarații persoane vătămate
- declarații inculpat
- declarații martori
- procese verbale de cercetare la fața locului
- planșe foto
- raport de constatare criminalistică dactiloscopică
- procese verbale de recunoaștere din grup după fotografie
- procese verbale de predare primire
- procese verbale de conducere în teren
Conform art. 374 din Codul de pr. penală la termenul de judecată din data de 03.04.2015, instanța i-a adus la cunoștință inculpatului învinuirea ce i se aduce, dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i, totodată, atenția că, dacă va da o declarație, tot ceea ce va spune va putea fi folosit și împotriva sa. Instanța i-a adus la cunoștință inculpatului și dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.
De asemenea i s-a pus în vedere că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință că poate beneficia în caz de condamnare sau de amânare a executării pedepsei de o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege de o treime în cazul pedepsei închisorii și de o pătrime în cazul amenzii.
Acesta a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. 10 din C.pr.pen., sens în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe.
Totodată, inculpatul a solicitat să beneficieze de dreptul de a nu da nicio declarație în legătura cu faptele pentru care a fost trimis în judecată. La același termen instanța după ascultarea concluziilor procurorului și a celorlalte părți s-a pronunțat asupra cererii de aplicare a procedurii recunoașterii învinuirii, apreciind că această procedură poate fi aplicată în cazul de față, inculpatul recunoscând în faza urmăririi penale în totalitate faptele așa cum au fost reținute în sarcina sa prin rechizitoriul cu numărul 128/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Astfel admițând cererea inculpatului ca judecata să se desfășoare în condițiile art. 375 din Codul de pr. pen. instanța a întrebat inculpatul dacă dorește să se folosească de proba cu înscrisuri, ocazie cu care acesta a declarat că nu solicită administrarea acestei probe.
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse, instanța reține următoarele:
În fapt,
- La data de 16.12.2013, în jurul orei 09.00 inculpatul s-a deplasat în Focșani, unde a mers la sediul Centrului Regional-2 Federația Agricultorilor și Fermierilor. A intrat în clădire și apoi într-un birou care avea ușa deschisă. A sustras un telefon mobil marca Nokia C7 aparținând persoanei vătămate I. C.. Inculpatul, cu ocazia conducerii în teren, a prezentat modul de comitere al acestei fapte. A susținut că a vândut telefonul unei persoane necunoscute cu suma de 230 lei. Prejudiciul în valoare de 1700 lei nu a fost recuperat, însă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă
- La data de 11.01.2014 în jurul orei 13.00, a intrat în magazinul „Ferma și grădina din mun. Focșani. A cerut numitei S. D., care deține magazinul, să-i prezinte mai multe produse. Profitând de neatenția acesteea i-a sustras portofelul din geantă. În portofel se aflau un lănțișor din aur și cruciuliță, 300 lei și acte de identitate. Inculpatul recunoaște comiterea faptei, însă nu își amintește dacă în portofel era și lănțișorul cu cruciulița din aur. Persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpat dintr-un grup de fotografii care i-au fost prezentate de către organele de poliție. Prejudiciul în valoare de 800 lei nu a fost recuperat, iar persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu această sumă.
- În data de 24.01.2014 în jurul orei 11.00 inculpatul a intrat în magazinul . Focșani. Aici nu se afla nicio persoană, astfel că de sub tejghea a sustras suma de 1500 lei. Vânzătoarea, I. E. a descoperit mai târziu lipsa banilor și a reclamat furtul. Inculpatul, cu ocazia conducerii în teren, a prezentat modul de comitere al acestei fapte. Prejudiciul în valoare de 1500 lei nu a fost recuperat, însă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă
- În data de 28.01.2014 în jurul orei 11.30 inculpatul a intrat în farmacia .. Aici a solicitat farmacistei diferite produse. Când farmacista, M. A. a luat niște produse de pe un raft, inculpatul, profitând că nu este atentă, a sustras două telefoane mobile, marca HTC Desire și Alcatel Vodafone Smart Mini, fugind apoi. Telefonul HTC Desire i-a fot vândut lui M. I. cu suma de 100 lei, de unde a fost recuperat de către organele de cercetare penală și predat persoanei vătămate. De asemenea Telefonul Vodafone Smart Mini i-a fot vândut lui A. M. cu suma de 100 lei, de unde a fost recuperat de către organele de cercetare penală și predat persoanei vătămate. Cu ocazia cercetării la fața locului a fost ridicată o urmă papilară de pe un bidon de plastic pe care inculpatul l-a atins, iar în urma comparațiilor dactiloscopice a rezultat că îi aparține. Prejudiciul în valoare de 900 lei a fost recuperat, iar persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. Nu s-au constituit parte civilă nici cei doi cumpărători, M. I. și A. M..
- În data de 11.02.2014 inculpatul a mers de mai multe ori la sediul ., unde administrator este persoana vătămată M. C. D., sub pretextul că vrea să analizeze mostre de băuturi alcoolice. A dat un nume fals pe care persoana vătămată l-a consemnat în documentele întocmite. La un moment dat, în jurul orei 14.00 i-a cerut numitei M. C. D. telefonul mobil ca să sune pe cineva, iar aceasta i l-a dat. A ieșit din sediu și a fugit. Persoana vătămată a anunțat organele de poliție și un echipaj l-a depistat cu telefonul asupra sa, fiind apoi prezentat persoanei vătămate care l-a recunoscut pe autor. De asemenea telefonul mobil a fost restituit persoanei vătămate astfel că nu se constituie parte civilă. Inculpatul recunoaște comiterea faptei.
- În data de 17.02.2014 în jurul orei 16.45 inculpatul a intrat în magazinul .. Aici a solicitat persoanei vătămate, C. O. A., administratorul magazinului, să i se prezinte mai multe produse. La un moment dat când persoana vătămată nu era atentă i-a sustras portofelul care se afla pe masă. În portofel se aflau carduri bancare, acte de identitate și suma de 170 lei și 50 euro. Organele de cercetare penală au efectuat o prezentare pentru recunoaștere după fotografii cu persoana vătămată, ocazie cu care aceasta l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei. Prejudiciul de 600 lei nu a fost recuperat, astfel că persoana vătămată se constituie parte civilă în procesul penal cu această sumă.
- În data de 25.02.2014 în jurul orei 18.00 a mers la sediul . Focșani. Aici a întâlnit pe administratorul T. C. căreia i-a solicitat să-i prezinte mai multe produse. Profitând de neatenția acesteea i-a a sustras un telefon mobil, Nokia C2. Cu ocazia prezentării pentru recunoaștere după fotografii persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei. Inculpatul afirmă că a vândut telefonul unui tânăr necunoscut în Unirea O. cu 20 lei. Cu ocazia conducerii în teren a prezentat modul de comitere al acestei fapte. Prejudiciul de 200 lei nu a fost recuperat, însă persoana vătămată nu se constituie parte civilă în procesul penal.
- În data de 08.04.2014 în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în Focșani, inculpatul a văzut-o pe persoana vătămată, B. D. G., însoțită de doi tineri pe care-i cunoștea din vedere. Le-a propus să meargă cu el într-un bar unde au consumat băuturi. La un moment dat a cerut persoanei vătămate telefonul mobil pentru a efectua o convorbire. A ieșit să vorbească afară, apoi a fugit cu telefonul persoanei vătămate, marca Nokia ASA, asupra sa. Persoana vătămată a declarat că îl cunoștea pe cel care i-a sustras telefonul după prenumele P.. Inculpatul a declarat că a vândut bunul sustras unei persoane necunoscute cu 70 lei, iar cu ocazia conducerii în teren a prezentat modul de comitere al acestei fapte. Prejudiciul în valoare de 350 lei nu a fost recuperat, însă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă
- În data de 21.05.2014 în jurul orei 09.40 inculpatul a mers în magazinul aparținând II S. G., unde lucra ca vânzătoare persoana vătămată G. A.. A solicitat să vadă mai multe produse și profitând de neatenția vânzătoarei i-a sustras un telefon mobil și portofelul din geanta aflată pe un scaun. A fugit cu bunurile asupra sa. Persoana vătămată declară că organele de cercetare penală i-au prezentat un album foto și l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei. Inculpatul a declarat că a vândut telefonul unui tânăr necunoscut cu 35 lei și cu ocazia conducerii în teren a arătat modul de comitere al acesteia. Prejudiciul în valoare de 300 lei nu a fost recuperat, iar persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu această sumă.
- În data de 25.05.2014 în jurul orei 09.30 inculpatul se afla la barul MDM Cafe din Focșani, unde persoana vătămată N. P. A. lucra ca ospătar. Aici a consumat băuturi la o masă situată în apropierea tejghelei. A profitat de momentul în care persoana vătămată nu era atentă, pentru că umbla la frigiderul cu băuturi și i-a sustras două telefoane mobile aflate pe tejghea, marca Samsung Young GT5360 și Nokia. Persoana vătămată a declarat că a aflat de la niște cunoscuți că autorul furtului se numește P. și este din O.. Inculpatul a declarat că a vândut telefoanele unor persoane necunoscute din O. cu 120 lei, respectiv 40 lei. Cu ocazia conducerii în teren a arătat modul de comitere al faptei. Prejudiciul în valoare de 500 lei nu a fost recuperat, iar persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu această sumă.
- În data de 22.06.2014 în jurul orei 15.00 inculpatul a mers la un local din mun. Focșani, unde a intrat în vorbă cu persoana vătămată I. G.. La un moment dat i-a cerut acestuia telefonul mobil, marca Jezz A., ca să efectueze o convorbire. A fugit cu telefonul mobil asupra sa. Inculpatul a declarat că a vândut telefonul unui șofer de camion cu suma de 60 lei. Cu ocazia conducerii în teren a arătat modul de comitere al faptei. Prejudiciul în valoare de 600 lei nu a fost recuperat, iar persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu această sumă.
- În data de 26.06.2014 în jurul orei 13.00 inculpatul a intrat în magazinul . din Focșani. A solicitat vânzătoarei, Palciu S., să-i dea mai multe produse, apoi, înainte de a le plăti, a cerut o cutie în care să le pună. Vânzătoarea s-a deplasat la magazia din spate iar inculpatul, rămas singur în magazin, a sustras suma de 359,40 lei de sub tejghea. Inculpatul, cu ocazia conducerii în teren, a prezentat modul de comitere al infractiunii. Prejudiciul de 359,40 lei nu a fost recuperat, iar persoana vătămată, . Focșani, se constituie parte civilă în procesul penal cu această sumă.
- În data de 15.07.2014.2014 în jurul orei 15.00 inculpatul a intrat în magazinul .. Aici administratorul G. R. a fot rugată de inculpat să-i prezinte o brățară, pe care a spus că vrea să o cumpere. În timp ce aștepta să primească contravaloarea brățării de la inculpat, acesta i-a luat portofelul din mână și a fugit. În portofel de aflau 200 euro și 200 lei. Cu ocazia prezentării pentru recunoaștere după fotografii persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei. Prejudiciul de 1500 lei nu a fost recuperat, însă persoana vătămată, G. R., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Instanța reține că situația de fapt se probează și cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, faptele inculpatului care în perioada 16.12._14, în repetate rânduri a sustras bunuri și valori de la persoanele vătămate I. C., S. D., I. E., M. A., M. C. D., C. O. A., T. C., B. D. G., G. A., N. P. A., I. G., . și G. R., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 din Codul penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii de furt, instanța reține că elementul material al acesteia constă în luarea unui bun din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a-l însuși pe nedrept. Sub acest aspect, din probele administrate, instanța a constatat că inculpatul în perioada 16.12._14, în repetate rânduri a sustras bunuri și valori de la persoanele vătămate I. C., S. D., I. E., M. A., M. C. D., C. O. A., T. C., B. D. G., G. A., N. P. A., I. G., . și G. R..
Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă în trecerea bunurilor sau valorilor din patrimoniul persoanei vătămate în cel inculpatului, iar în cazul de față inculpatul și-a însușit bunurile și valorile sustrase de la persoanele vătămate
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei și este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, trecerea bunurilor și valorilor din patrimoniul persoanelor vătămate în cel al inculpatului datorându-se săvârșirii de către inculpat a infracțiunii, având deci drept cauză furtul.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, aceasta prevăzând rezultatul faptei pe care l-a urmărit. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
Având în vedere faptul că la data de 01.02.2014 au a intervenit o lege penală nouă, prin . noilor Coduri penal și de procedură penală, instanța apreciază ca fiind necesare următoarele precizări:
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. ,, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă’’.
Dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, patru infracțiuni de furt au fost comise sub imperiul vechii legislații penale.
Conform Deciziei Curții Constituționale a României nr. 265/06.05.2014 alegerea legii penale mai favorabile se face în mod global nefiind permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Pe de altă parte conform art. 10 din Legea nr. 187/2012pentru punerea în aplicare a Codului penal „Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă”
Astfel comparând dispozițiile din cele două legi penale instanța apreciază că prevederile Codului penal actual sunt mai favorabile, întrucât pentru infracțiunea de furt prevăd limite de pedeapsă mai mici pentru infracțiunea de furt, respectiv de la 6 luni la 3 ani închisoare conform art. 228 alin. 1, comparativ cu art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1969 care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la 12 ani.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere că inculpatul a comis un număr mare de infracțiuni într-o perioadă relativ scurtă, dar și faptul că modul de operare nu era unul deosebit, prejudiciile faptelor nu erau foarte mari, dar și faptul că la unele dintre infracțiuni prejudiciul nu a fost recuperat.
În același timp se va ține seama și de circumstanțele personale ale făptuitorului care este recidivist, suferind numeroase condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului dar și faptul că a recunoscut toate faptele de care a fost acuzat și a depus eforturi pentru limitarea consecințelor infracțiunilor.
Totodată, având în vedere că la termenul de judecată din data de 03.04.2015, inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea de probe, instanța urmează a da deplină eficiență acestor dispoziții, și va acorda beneficiul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Având în vedere reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 din Codul penal, se va reduce la o pedeapsă cu închisoarea între 4 luni și 2 ani.
Așadar, constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul H. P. T. după cum urmează:
- la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată I. C.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată S. D.)
- la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată .)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată M. A.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată M. C. D.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată C. O. A.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată T. C.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată B. D. G.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată G. A.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată N. P. A.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată I. G.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată .)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată G. R.)
Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta în prezent se află în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, pentru care au fost pronunțate două hotărâri de condamnare definitive, însă hotărârile au rămas definitive după comiterea faptelor pentru care a fost judecat în prezenta cauză.. Așadar infracțiunile pentru care inculpatul H. P. T. va fi condamnat sunt concurente cu cele pentru ca inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1463 din 16.06.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la 01.07.2014.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani 3 luni și 110 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 în pedepsele componente de - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, 1 an și o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, - 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și pedeapsa de 1 an și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 (aplicată prin sentința penală nr. 1463 din 16.06.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la 01.07.2014) .
În baza art. 40 alin. 1 și 2 din C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea 187/2012 va contopi pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu cele aplicate prin sentința penală nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1463 din 16.06.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la 01.07.2014, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare care va fi sporită cu o treime din totalul celorlalte urmând să execute o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare
Întrucât infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 au fost comise în termenul de supraveghere al liberării condiționate din pedeapsa de 2 ani și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 76/19.01.2012 a Judecătoriei Focșani, va menține revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 332 zile închisoare rămase neexecutate pe care în baza art. 43 alin. 2 din Codul penal o va adăuga la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 332 zile închisoare.
Urmează a se deduce durata reținerii de 24 ore din data de 03.04.2014 și a perioadei executate începând cu data de 06.08.2014 la zi.
Se va desființa mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 1264 din 30.10.2014, emis în baza sentinței penale nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 și se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, instanța reține că persoanele vătămate S. D., G. A., N. P. A., . și I. G. s-au constituit parte civilă în procesul penal cu daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor și valorilor furate de către inculpat. Cu privire la pretențiile civile ale părților civile S. D., G. A., N. P. A. și . instanța le apreciază ca fiind întemeiate, având în vedere și recunoașterea faptelor de către inculpat și urmează a le admite.
Persoana vătămată I. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 1643,3 lei reprezentând daune materiale și 400 lei, daune morale. Cât privește daunele materiale inculpatul a solicitat acoperirea debitului acumulat la societatea de telefonie mobilă, Telekom Romania Mobile, ca urmare a imposibilității utilizării abonamentului de telefonie mobilă, telefonul fiindu-i furat după 6 zile de la încheierea contractului. Apreciem că aceste pretenții sunt neîntemeiate, întrucât partea civilă avea posibilitatea să folosească acesta abonament și după ce telefonul mobil a fost furat prin înlocuirea cartelei. În schimb se impune obligarea inculpatului la plata contravalorii telefonului mobil sustras. Instanța va admite în parte acțiunea civilă intentată de partea civilă I. G. și va obliga inculpatul la plata către partea civilă de despăgubiri civile în valoare de 600 lei reprezentând daune materiale. Va respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor civile.
În baza 276 alin. (1) din C. pr. pen. va obliga pe inculpatul H. P. T. la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă I. G. în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales.
În baza art. 276 alin. (1) C. pr. pen. – va lua act că restul părților civile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
În baza art. 397 alin. (1) C. pr. pen va lua act că persoanele vătămate I. C., I. E., M. A., M. C. D., C. O. A., T. C., B. D. G., și G. R. nu s-au constituit parte civilă.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e) din Codul penal va dispune confiscarea sumei de 230 lei reprezentând prețul primit pentru telefonul mobil sustras de la persoana vătămată I. C., suma de 1500 lei reprezentând suma sustrasă din incinta ., suma de 200 lei reprezentând prețul primit pentru telefoanele mobile sustrase de la persoana vătămată M. A., suma de 600 lei reprezentând suma sustrasă de inculpat de la persoana vătămată C. O. A., sumei de 20 lei reprezentând prețul primit pentru telefonul mobil sustras de la persoana vătămată T. C., sumei de 70 lei reprezentând prețul primit pentru telefonul mobil sustras de la persoana vătămată B. D. G., suma de 1500 lei banii sustrași de la persoana vătămată G. R..
În baza 274 alin. (3) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. A. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 272/02.02.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, și va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. (2) C. pr. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C pr. pen. condamnă pe inculpatul H. P. T. fiul lui natural și P., născut la data de 04.06.1990 în O., jud. V., cu domiciliul în O., jud. V., CNP_, stagiu militar nesatisfăcut, neșcolarizat, fără ocupație, recidivist,
- la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată I. C.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată S. D.)
- la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată .)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată M. A.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată M. C. D.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată C. O. A.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată T. C.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată B. D. G.)
- la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată G. A.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată N. P. A.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată I. G.)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată .)
- la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată G. R.)
Constată că infracțiunile pentru care inculpatul H. a fost condamnat sunt concurente cu infracțiunile pentru ca inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1463 din 16.06.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la 01.07.2014.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani 3 luni și 110 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 în pedepsele componente de - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, 1 an și o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, - 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și pedeapsa de 1 an și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 (aplicată prin sentința penală nr. 1463 din 16.06.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la 01.07.2014) .
În baza art. 40 alin. 1 și 2 din C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea 187/2012 contopește pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu cele aplicate prin sentința penală nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1463 din 16.06.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la 01.07.2014, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare care va fi sporită cu o treime din totalul celorlalte urmând să execute o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare
Menține revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 332 zile închisoare rămase neexecutate din pedeapsa de 2 ani și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 76/19.01.2012 a Judecătoriei Focșani pe care în baza art. 43 alin. 2 din Codul penal o adaugă la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 332 zile închisoare.
Deduce durata reținerii de 24 ore din data de 03.04.2014 și a perioadei executate începând cu data de 06.08.2014 la zi.
Desființează mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 1264 din 30.10.2014, emis în baza sentinței penale nr. 907 din 14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2014 și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
În temeiul art. 19, 20, 25 alin.1, 84 alin.1 C. pr. pen., rap. la art. 397 alin.(1) C. pr. pen., coroborate cu art. 1357 Cod civil, admite acțiunea civilă intentată de părțile civile și obligă pe inculpatul H. P. T., la despăgubiri civile către părțile civile, după cum urmează:
- despăgubiri civile în valoare de 800 lei reprezentând daune materiale către partea civilă S. D. cu domiciliul în Focșani, .. 10 ..
- despăgubiri civile în valoare de 300 lei reprezentând daune materiale către partea civilă G. A. cu domiciliul în Focșani, ., ., ..
- despăgubiri civile în valoare de 500 lei reprezentând daune materiale către partea civilă N. P. A. cu domiciliul în Focșani, ., ., jud. V..
- despăgubiri civile în valoare de 359,40 lei reprezentând daune materiale către partea civilă . cu sediul în Focșani, ., jud. V..
Admite în parte acțiunea civilă intentată de partea civilă I. G. cu domiciliul în com. Paltini, ., jud. V. și obligă inculpatul la plata către partea civilă de despăgubiri civile în valoare de 600 lei reprezentând daune materiale. Respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor civile.
În baza 276 alin. (1) din C. pr. pen. obligă pe inculpatul H. P. T. la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă I. G. în cuantum de 600 lei
În baza art. 276 alin. (1) C. pr. pen. - ia act că restul părților civile părțile civile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
În baza art. 397 alin. (1) C. pr. pen ia act că persoanele vătămate I. C., I. E., M. A., M. C. D., C. O. A., T. C., B. D. G., și G. R. nu s-au constituit parte civilă.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e) din Codul penal dispune confiscarea sumei de 230 lei reprezentând prețul primit pentru telefonul mobil sustras de la persoana vătămată I. C., suma de 1500 lei reprezentând suma sustrasă din incinta ., suma de 200 lei reprezentând prețul primit pentru telefoanele mobile sustrase de la persoana vătămată M. A., suma de 600 lei reprezentând suma sustrasă de inculpat de la persoana vătămată C. O. A., sumei de 20 lei reprezentând prețul primit pentru telefonul mobil sustras de la persoana vătămată T. C., sumei de 70 lei reprezentând prețul primit pentru telefonul mobil sustras de la persoana vătămată B. D. G., suma de 1500 lei banii sustrași de la persoana vătămată G. R..
În baza 274 alin. (3) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. A. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 272/02.02.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, și rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2015.
Președinte, Grefier,
C. C. C. C. S.
Red. CCC 05.05.2015
Tehnored. CS/08.05.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 615/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 897/2015.... → |
---|