Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP). Sentința nr. 925/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 925/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 34472/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ NR. 925
Ședința publică din data de 22.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –P. I.- I.
Grefier C. F.-R.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror A. D. Rîșca
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat F. I., având ca obiect întrerupere executare pedeapsă în temeiul art. 598 Ncpp.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu av. B. C. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2808/2014/BA V..
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este nelegal îndeplinită și că la data de 26.03.2015 PNT Rahova a înaintat declarația petentului în care precizează că nu isi menține cererea, după care;
Față de declarația petentului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului-condamnat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul petentului-condamnat solicită a se lua act de manifestarea de voință. Depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.
Instanța constată închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petentul condamnat F. I., a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei.
La data de 29.09.2014 dosarul a fost înaintat Judecătoriei Focșani întrucât prin Incheierea din 19.09.2014 a Judecătoriei C., în temeiul art. 50 Cpp raportat la art. 593 alin. 1 Cpp, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat F. I., deținut în P. Focșani.
La data de 26.03.2015 P. Bucuresti-Rahova a înaintat declarația petentului in care precizează că nu isi mentine cererea de întrerupere a executării pedepsei cu care a investit instanța.
Având în vedere principiul dreptului parții de a dispune asupra cererii formulate, aplicabil și în materia dreptului penal și luând act de manifestarea de voință a condamnatului, instanța urmează să ia act de retragerea prezentei cereri de întrerupere a executării pedepsei..
În baza art. 275 alin. (2) proc. pen., condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei.
Onorariul avocatului din oficiu B. C. (cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2808/28.10.2014 emisă de Baroul V.) în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de întrerupere executare pedeapsă înregistrate la nr._, formulată de petentul-condamnat F. I., fiul lui J. si F., născut la data de 14.02.1958, CNP_, în prezent aflat în P. Bucuresti-Rahova.
În baza art. 275 alin. (2) C .proc. pen.. obligă pe condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat B. C. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr.2808/28.10.2014 emisă de Baroul V.), în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.
Președinte, Grefier,
P. I.-I. C. F. R.
Red. I.I.P. / Dact. R.F.C
24.04.2015 / 5 ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 919/2015.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... → |
---|