Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1633/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1633/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 9433/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1633

Ședința publica din data de 04.09.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: M. D.

Grefier: G. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.

Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul condamnat C. C. C. (fiul lui D. și E., născut la data de 02.02.1988, în prezent aflat in P. Focșani), având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul condamnat C. C. C., personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. M. M., care depune delegație de substituire a av. M. M., cu delegația nr. 2015/18.08.2015 emisă de Baroul V., depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate Penitenciarului Focșani, după care,

La interpelarea instanței de judecată petentul condamnat C. C. C. arată că înțelege să își retragă cererea formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul in dezbateri.

Față de precizările condamnatului, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de manifestarea de voință a petentului în sensul retragerii cererii formulate și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Apărătorul desemnat din oficiu al petentului, având cuvântul, solicită a se lua act de retragerea cererii formulate.

Petentul condamnat C. C. C., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea cererii formulate.

Instanța reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANTA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._, petentul condamnat C. C. C. a solicitat liberarea condiționată cu motivarea că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.

La termenul de judecată cu procedura completă, respectiv la termenul din data de 04.09.2015, petentul condamnat C. C. C. a declarat că înțelege să își retragă cererea de liberare formulată.

Având în vedere principiul dreptului parții de a dispune asupra cererii formulate, aplicabil și în materia dreptului penal, și luând act de manifestarea de voință a condamnatului, instanța urmează să ia act de retragerea cererii de liberare condiționată.

In baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Ia act că petentul condamnat C. C. C. (fiul lui D. și E., născut la data de 02.02.1988, în prezent aflat in P. Focșani) și-a retras cererea formulată.

Obligă petentul la 40 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu (av. M. M., cu delegația nr. 2015/18.08.2015 emisă de Baroul V.) in sumă de 130 de lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2015.

Președinte,Grefier,

M. D. G. A.

Red. M.D. 10.09.2015 /

Tehnored. – G.A.10.09.2015/Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1633/2015. Judecătoria FOCŞANI