Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1647/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1647/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 9527/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR.1647

Ședința publica din 07.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. A., judecător

GREFIER: C. I.

Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria F. - reprezentat de procuror D. L. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de liberare condiționată, formulată de petenta M. V., fiica lui I. și F., născută la data de 29.06.1988, în prezent deținută în P. Focșani.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta personal și asistată de av. C. F., cu delegație pentru asistnță judiciară obligatorie nr. 2022/18.08.2015 la dosar, fila 6.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la primul termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Petenta personal declară că cererea nu îi aparține, nu este semnată de ea și nu și-o însușește, sens în care s-a luat declarație, note consemnate și atașate la dosar.

Instanța, față de precizările petentei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se constatate nulitatea cererii, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită să se constate nulitatea cererii.

Petenta solicită să se ia act că cererea nu îi aparține.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, petenta M. V. a formulat cerere de liberare condiționată, motivând că îndeplinește condițiile legale în acest sens.

La termenul de judecată din data de 08.09.2015, cu procedura de citare legal îndeplinită, petenta M. V. a fost prezentată în fața instanței si a arătat că prezenta cerere nu îi aparține, nu este semnată de către ea și nu și-o însușește.

Declarația petentei a fost consemnata si depusa la dosar .

Având în vedere argumentația mai sus expusă, în temeiul art. 282 C. pr. pen., instanța urmează să constate nulă contestația la executare formulată în dosarul nr._ al Judecătoriei Focșani.

Văzând și art. 272 al. 1 și art. 275 alin. 3 C. pr. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 282 C. pr. pen. constată nulă cererea de liberare condiționată înregistrată la nr._, formulată în numele petentei M. V., fiica lui I. și F., născută la data de 29.06.1988, în prezent deținută în P. Focșani.

În baza art. 272 al. 1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu (avocat C. F. din cadrul Baroului V., delegație pentru asietnță judiciară obligatorie nr. 2022/2015) în suma de 130 lei va fi avansat de stat.

În baza art. 275 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare în suma de 180 lei, din care suma de 130 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.09.2015.

Președinte, Grefier,

D. M. A. C. I.

Red. – D.M.A./08.09.2015

Tehnored. – C.I./08.09.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1647/2015. Judecătoria FOCŞANI