Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 818/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 818/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 2842/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 818

Ședința publica din data de 6.04.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: M. D., judecător

Grefier: I. M. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani

Pe rol soluționarea cererii de liberare condiționată privind pe petentul-condamnat M. O. G., fiul lui M. si V., nascut la data de 17.04.1983, in F., judetul V., in prezent detinut in P. F..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul condamnat personal și asistat de av. F. C., cu substituire pentru dna av. M. I., cu delegație la fila nr. 5 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată formulată de petent întrucât acesta a fost sancționat disciplinar o dată, a avut două recompense, este recidivist astfel incit nu îndeplinește condițiile privitoare la dovezile temeinice de îndreptare.

Apărătorul petentului-condamnat solicită admiterea cererii de liberare condiționată precizând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cp, respectiv petentul a executat fracția prevăzută de lege, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost recompensat de două ori și apreciază că se poate reintegra in societate.

Depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.

Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii și liberarea sa condiționată.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ formulata de petentul condamnat M. O. G., fiul lui M. si V., nascut la data de 17.04.1983, in F., judetul V., in prezent detinut in P. F., a solicitat liberarea sa conditionata din executarea restului din pedeapsa de 7 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 80/2013 a Judecatoriei Bucuresti sector 2.

In motivarea cererii petentul arata ca intruneste conditiile prevazute de art. 59 C.p., pentru a fi liberat conditionat si ca in mod nejustificat a fost amanat pentru discutarea acestui drept la ultima intrunire a Comisiei de liberari conditionate din cadrul Penitenciarului F..

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Din procesul verbal nr.135/10.03.2015 intocmit de Comisia pentru liberari conditionate din cadrul Penitenciarului F. se retine ca petentul condamnat M. O. G. are de executat o pedeapsa de 7 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 80/2013 a Judecatoriei Bucuresti, sector 3. Acesta a inceput executarea pedepsei la data de 07.08.2010 si a executat pana la data de 10.03.2015 un numar de 1707 zile.

S-a inserat ca pentru a deveni propozabil in vederea liberarii conditionate conform art. 59 C.p., trebuie sa execute doua treimi din pedeapsa, respectiv 1704 zile, din care, in cazul in care munceste, 426 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate si 1278 zile efectiv executate. Comisia a apreciat ca petentul nu intruneste conditiile liberarii conditionate, deoarece sub aspect comportamental nu a dat dovezi temeinice de indreptare, fiind recidivist, faptele le-a savarsit pe timpul liberarii conditionate, a fost sanctionat disciplinar de 1 data si recompensat de 2 ori, nu a participat la activitati lucrative, nu a inregistrat progrese.

Nefiind intrunite conditiile prev. de art. 59 C.p. pentru liberarea conditionata a petentului, Comisia a opinat pentru amanarea discutarii liberarii conditionate a acestuia peste 3 luni, respectiv pana la data de 09.06.2015.

Din caracterizarea intocmita petentului de catre P. F. se retine ca acesta se afla la prima analiza, a intimpinat unele greutati de adaptare, nu a participat la activitati lucrative, a participat la activitati socio-educative si la cursurile de scolarizare, (clasa I), a fost sanctionat disciplinar o data si recompensat de 2 ori, din are o data cu RMD. Beneficiaza de relativ suport din partea mediului familial.

Instanta verificand conditiile liberarii conditionate ale petentului in conformitate cu dispozitiile art. 59 C.p. apreciaza ca acesta intruneste doar prima conditie prevazuta in textul normativ mentionat si anume aceea a executarii fractiei de doua treimi din pedeapsa. In ce priveste cea de-a doua conditie, a dovezilor temeinice de indreptare a conduitei sale se constata ca pana in prezent condamnatul nu a fost evidentiat in munca si disciplina, astfel incat sa poata forma convingerea ca restul de pedeapsa poate fi executat in regim de libertate. La aceasta concluzie a contribuit si starea de recidiva a condamnatului in savarsirea de fapte penale, acesta avand nevoie de un proces de reeducare pe o durata mai mare pentru ca ulterior sa se poata adapta in conditii normale cerintelor societatii.

Retinandu-se astfel se apreciaza ca prezenta cerere este neintemeiata, urmand ca in baza art. 450 alin. 2 C.p.p., sa fie respinsa, si se va fixa un termen de 3 luni, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, pentru reinnoirea cererii.

Petentul condamnat va fi obligat in baza art. 275 alin. 2 C.p.p., la plata sumei de 145 lei, reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, din care, 100 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu M. I., cu delegatia nr.683/2015 eliberata de Baroul V., cheltuieli ce vor fi avansate acesteia din fondurile Ministerului Justiei.

Vazand si dispozitiile art. 450 alin. 4 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art.59 C.p. 1969 respinge ca neintemeiata cererea formulata de petentul condamnat M. O. G., fiul lui M. si V., nascut la data de 17.04.1983, in F., judetul V., in prezent detinut in P. F., avand ca obiect liberare conditionata.

Fixeaza termen pentru reinnoirea cererii, dupa 3 luni de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.

In baza art.275 alin.2 C.p.p. obliga petentul condamnat la plata sumei de 145 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, din care, 100 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu M. I., cu delegatia nr.683/2015, eliberata de Baroul de Avocati V., cheltuieli ce vor fi avansate acesteia din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si petent.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 06 aprilie 2015.

Președinte Grefier

M. D. I. M. B.

Red M.D. / Dact. IMB

12.05.2015 / 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 818/2015. Judecătoria FOCŞANI