Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 959/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 959/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 436/275/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 959
Ședința publică din 27.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. A., judecător
GREFIER: C. I.
Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria F. - reprezentat de procuror D. L. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de liberare condiționată, formulată potrivit art. 450 si urm. C. pr. pen. și art. 501 C. pen de petentul D. C., fiul lui M. și A., născut la data de 14.07.1980, în prezent deținut în P. Focșani.
La apelul nominal făcut cauzei in ședință publică a răspuns petentul personal și asistat de av. V. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la primul termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Av. V. I. pentru petent depune la dosar delegație din oficiu nr. 1023/27.04.2015.
Petentul, personal, face precizarea că înțelege să își retragă cererea ce face obiectul prezentei cauze, note consemnate și atașate la dosar.
Instanța, față de precizările petentului, în temeiul art. 387 și art. 388 C. pr. pen., constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a petentului.
Av. V. I. pentru petentul condamnat, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea cererii.
Petentul, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea cererii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._, petentul condamnat D. C. a formulat cerere de liberare condiționată, motivând că îndeplinește condițiile legale în acest sens.
Prin sentința penală nr. 120/19.03.2015, Judecătoria P., în temeiul art. 50 C. pr.pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.
La Judecătoria Focșani cauza a fost înregistrată sub același număr_, la data de 24.04.2015.
La termenul de judecată din 27.04.2015, cu procedura de citare legal îndeplinită, petentul D. C. a arătat ce înțelege să își retragă cererea de liberare condiționată ce face obiectul prezentei cauze.
Având în vedere principiul dreptului parții de a dispune asupra cererii formulate, aplicabil și în materia dreptului penal și luând act de manifestarea de voință a condamnatului, instanța urmează să ia act de retragerea prezentei cereri de liberare condiționată.
Văzând și disp. art. 272 al. 1 și art. 275 alin. 2 C. pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea cererii de liberare condiționată, înregistrată la nr._, formulată de petentul D. C., fiul lui M. și A., născut la data de 14.07.1980, în prezent deținut în P. Focșani.
În baza art. 272 al. 1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu (avocat V. I. din cadrul Baroului V., delegație din oficiu nr. 1023/2015) în suma de 100 lei va fi avansat de stat.
În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., obligă petentul să plătească suma de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.04.2015.
Președinte, Grefier,
D. M. A. C. I.
Red. – D.M.A./28.04.2015
Tehnored. – C.I./28.04.2015/5 ex.
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Ucidere din culpă (art.192 NCP). Sentința nr. 879/2015.... → |
---|