Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 60/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 19-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 60

Ședința publica din 19.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. A., judecător

GREFIER: C. I.

Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria Focsani - reprezentat de procuror G. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație formulată de petentul condamnat B. G., fiul lui R. și Z., născut la data de 22.06.1970, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Încheierii nr. 523 din 08.12.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul B. G. personal, lipsă fiind cons. jur. S. L. pentru intimatul Penitenciarul Focșani.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la primul termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 388 C. pr. pen., acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor, pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca inadmisibilă.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea cererii, având în vedere că îndeplinește condițiile prev. de art. 82 din Legea nr. 254/2013, mai are 100 de zile de executat până la liberare, iar în ce privește termenul de trei zile în care trebuia să formuleze plângere la judecătorul de supraveghere, arată că nu a avut cunoștință despre acest termen.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_, condamnatul Brabu G. a formulat contestație împotriva Încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate nr. 523/08.12.2014, solicitând desființarea acesteia pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea contestației, petentul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea regimului de executare a pedepsei, având în vedere că muncește de 6 luni de zile, fără întrerupere, a fost recompensat și a participat la diverse activități în cadrul Penitenciarului.

Din oficiu s-a solicitat dosarul nr. 597/2014 al Judecătorului de supraveghere a privării de liberate din cadrul Penitenciarului Focșani.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Din dosarul individual coroborat cu raportul Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepsei, se reține că petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 175 C. pen.

Prin hotărârea nr. 1260 din 04.11.2014, petentul a fost discutat în Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei, unde i-a fost menținut regimul semideschis de executare a pedepsei, cu termen pentru a fi analizat la data de 03.05.2015.

Hotărârea comisiei i-a fost comunicată petentului prin procesul verbal de aducere la cunoștință în aceeași zi, respectiv 04.11.2014, petentul semnând de primire.

Potrivit art. 40 al. 11 din Legea nr. 254/2013, împotriva hotărârii comisiei, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotărârea.

Petentul a formulat plângere împotriva hotărârii comisiei la data de 21.11.2014, după expirarea termenului imperativ stabilit de art. 40 al. 11 din Legea nr. 254/2013.

Astfel, instanța constată că plângerea la judecătorul de supraveghere a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de lege, astfel că în mod corect a fost respinsă ca fiind tardivă.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge prezenta plângere formulată de petentul B. G. împotriva încheierii nr. 523/08.12.2014 a Judecătorului de supraveghare, ca inadmisibilă.

Văzând și disp. art. 275 al. 2 C. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația înregistrată la nr._, formulată de petentul condamnat B. G., fiul lui R. și Z., născut la data de 22.06.1970, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Încheierii nr. 523 din 08.12.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., obligă condamnatul să plătească suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2015.

Președinte, Grefier,

D. M. A. C. I.

Red. – D.M.A./21.05.2015

Tehnored. – C.I./21.05.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria FOCŞANI