Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 138/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 138/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 138
Ședința publică din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:P. I.-I.
GREFIER: C. F.-R.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror A. D. Rîșca
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petentul-condamnat C. D., având ca obiect plângere împotriva încheierii nr. 526/09.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Focșani.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat C. I., lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată faptul că procedura este legal îndeplinită și că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată si menținerea termenului de reanalizare de 4 luni.
Petentul, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, persoana condamnată C. D. a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 453/28.10.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Focsani prin care i s-a respins cererea pentru schimbarea regimului de executare și a fost stabilit termenul de reanalizare de 4 luni.
În motivarea contestației petentul arată că îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr. 254/2013 pentru a putea fi repartizat la regimul semideschis.
Odată cu contestația, s-au înaintat dosarul judecătorului de supraveghere a privării de libertate, precum și relații privind situația executării pedepsei și caracterizarea privind comportamentul contestatorului în detenție.
Analizând întreg materialul existent la dosar, instanța constată următoarele: contestatorul C. D., persoană cunoscută cu antecedente penale, execută pedeapsa de 8 ani și 6 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de Legea 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, începând cu data de 20.05.2008, pedeapsa urmând să expire la termen la data de 19.11.2016.
Potrivit raportului nr. 1209/14.10.2014 întocmit de Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită în baza art. 32 din Legea nr. 254/2013, din cadrul Penitenciarului Focșani, a hotărât repartizarea deținutului în regim închis de executare.
Prin încheierea nr. 453/28.10.2014, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani a respins, ca nefondată, plângerea formulată de condamnat împotriva hotărârii comisiei de individualizare a regimului de executare, apreciind că nu se impune la acest moment trecerea condamnatului de la regimul închis la regimul semideschis, stabilind termen de reanalizare 4 luni de la data emiterii hotărârii comisiei.
Examinând în acest context contestația dedusă judecății, instanța apreciază că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului și a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Prin încheierea nr. 453/28.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de condamnat, reținându-se, în esență, că regimul închis a fost aplicat petentului in mod corect și a fost stabilit termenul de 4 luni pentru reanalizarea situației petentului.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație condamnatul C. D. care învederează că îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr. 254/2013 pentru a putea fi repartizat la regimul semideschis.
Față de cele menționate, instanța apreciază plângerea ca neîntemeiată, încheierea nr. 453/28.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de condamnat și stabilit termenul de reanalizare de 4 luni, fiind pertinenta si legala.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 40 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, respinge contestația împotriva încheierii nr. 453/28.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Focșani, formulată de contestatorul C. D. (fiul lui A. și P., născut la 17.09.1972, deținut în Penitenciarul Focșani) în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Focșani, ca nefondată.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.01.2015.
Președinte, Grefier,
P. I. I. C. F. R.
Red. I.I.P. / Dact. F.R.C
09.02.2015 /4 ex
← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
---|