Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 174/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 174/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 04-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 174

Ședința publică din data de 04 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier T. D.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani

a fost reprezentat de Procuror A. G.

La ordine pe rol fiind solutionarea cererii având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 Ncpp) formulata de petentul condamnat C. C., fiul lui I. si I., născut la data de 28.04.1976 in ., CNP_, domiciliat in ., in prezent aflat in stare de detentie in P. F..

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică a răspuns condamnatul C. C. personal aflat în stare de detinere și asistat de apărător ales av. L. A. cu imputernicire avocatială la dosar nr._/15.09.2014 a Baroului V..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă care invederează că procedura este îndeplinită, cauza fiind la al cincilea termen de judecată, după care:

Av. L. A. a luat legătura cu petentul condamnat C. C., cu incuviintarea instantei, petentul precizând că întelege să renunte la judecarea cererii, sens in care i s-a luat declaratie, note consemnate si atașate la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, fată de declaratia petentului condamnat, solicită a se lua act de manifestarea de vointă a acestuia, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat.

Apărătorul petentului-condamnat având cuvântul, solicită a se lua act de renuntare la judecarea cererii.

Petentul-condamnat C. C. având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de renuntarea la judecata.

Instanta retine cauza in pronuntare la sfarsitul sedintei de judecata.

INSTANTA

Asupra cauzei penale de fata;

Prin cererea inregistrată la nr._, petentul condamnat C. C. a formulat cerere de contopire a pedepselor.

In motivarea cererii a arătat că se află in stare de detinere in P. F., pentru executarea pedepselor la care a fost condamnat prin decizia penală nr.72/R/22.01.2014 a Curtii de Apel Galati in dosarul nr._/231/2012 a Judecătoriei F. la 1 an si 6 luni inchisoare; sentinta penală nr.1984/5.11.2013 in dosarul_ a Judecătoriei F. la 2 ani si 7 luni inchisoare; sentinta penală nr.365/18.02.2014 in dosarul_ a Judecătoriei F. la 1 an si 2 luni inchisoare si sentinta penală nr. 408/19.02.2014 in dosarul_ a Judecătoriei F. la 10 luni si 4 zile.

Celelalte pedepse aplicate prin: sentinta penală nr.1964/15.11.2011 in dosarul_ a Judecătoriei F. – 500 lei amendă penală; sentinta penală nr.719/2.04.2012 in dosarul_ a Judecătoriei F. – 8 luni cu suspendarea pedepsei, sentinta penală 196/11.06.2012 in dosarul_ a Judecătoriei P. – 1 an cu suspendarea pedepsei, au fost fie contopite fie revocate prin sentintele ce le execută. Solicită descontopirea tuturor pedepselor mentionate si contopirea acestora.

Din actele si lucrările dosarului instanta retine următoarea situatie de fapt:

Petentul condamnat se află in stare de detinere in executarea pedepselor la care a fost condamnat.

La termenul din 04.02.2015, petentul condamnat a precizat că intelege să renunte la judecarea cererii.

F. de manifestarea de voința a petentului condamnat, instanța va lua act de aceasta, in sensul retragerii prezentei cereri de contopire pedepse.

Având in vedere cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze, instanța va dispune obligarea petentului la plata acestora in cuantum de 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Ia act că petentul-condamnat C. C., fiul lui I. si I., născut la data de 28.04.1976 in ., CNP_, domiciliat in ., in prezent aflat in stare de detentie in P. F., renuntă la judecarea contestatiei la executare.

În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen.obligă condamnatul să plătească suma de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare.

Pronuntată în sedintă publică astăzi 04 februarie 2015.

Președinte,Grefier,

L. D. T. D.

Red.L.D./18.02.2015

Dact.T.D./ 27.02.2015

Ex.nr. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 174/2015. Judecătoria FOCŞANI