Ameninţare. Art.206 NCP. Sentința nr. 130/2016. Judecătoria IAŞI

Comentarii

0

Sentința nr. 130/2016 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 130/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDIAS:2016:012._

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

NCPP SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ Nr. 130/2016

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE S. D. A.

Grefier R. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror Sfîca A. I.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul T.-M. M. și pe părțile vătămate T. M. M., T. T. și T. M. I., având ca obiect amenințarea (art.206 NCP) tentativă de distrugere.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile

Procedura completa

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in ședința publica din data de 13.01.2016, susținerile parților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea zi care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași având nr. 43/P/2014 din data de 09.02.2014, a fost trimis în judecată inculpatul T. M.-M., fiul lui M. și E., născut la data de 22.03.1978, în mun. Iași, cu domiciliul în mun. Iași, .. 182, ., jud. Iași, CNP:_, cetățean român, studii liceale, fără ocupație, căsătorit, un copil minor, pentru comiterea infracțiunilor de „tentativă de distrugere” prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 253 alin. 1, 4 Cod penal și art. 193 Cod penal și „amenințare” prevăzută de art. 206 C.pen, cu aplicarea art. 35 alin. C.pen, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare al instanței s-a arătat, în esență, că, în fapt, inculpatul, la data de 11.01.2014, folosind o sticlă din plastic cu material combustibil, a încercat să distrugă prin incendiere peretele exterior al imobilului în care locuiesc persoanele vătămate T. M. M., T. T. și T. M. I., precum și autoturismul acesteia din urmă, faptă care se circumscrie elementelor constitutive ale unei tentative la infracțiunea de „distrugere” prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 253 alin. 1, 4 Cod penal. De asemenea, s-a reținut că, la sfârșitul anului 2013 și în perioada lunilor ianuarie-februarie 2014 a adresat, în mod repetat, amenințări explicite persoanelor vătămate T. M. M. și T. T., faptă care realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „amenințare” prevăzută de art. 206 C.pen, cu aplicarea art. 35 alin. C.pen.

Situația de fapt mai sus menționată se susține, din punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu următoarele mijloace de probă:

1. declarațiile persoanei vătămate T.-M. M. ( filele nr. 5-10, 14-17 );
2. proces verbal întocmit în contextul citirii și fixării prin fotografiere a unor mesaje

telefonice primite de către persoana vătămată T.-M. M. de la inculpat (fila 19-20);

3. 41 de file conținând mai multe convorbiri purtate de inculpat pe Facebook ce conțin mesaje de amenințare la adresa persoanelor vătămate ( filele nr. 21-71);

4. declarațiile persoanei vătămate M. I. (filele nr. 72-76);

5. declarația persoanei vătămate M. T. ( filele nr. 63-66 );

6. proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa fotografică (filele nr. 77-88);

7. proces-verbal din care reiese că persoana vătămată a pus la dispoziție pe suport optic imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în exteriorul locuinței sale și planșa fotografică (filele nr. 97-99);

8. planșele fotografice cuprinzând imaginile captate din fișierele video reprezentând înregistrarea camerelor de supraveghere aparținând .. din Iași,

. (filele nr. 89-95 );

9. declarațiile martorilor P. M. și F. C. (filele nr. 100-104);

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași– Secția penală la data de 25.02.2015 sub număr de dosar 5300 /245/2015.

Prin încheiere din data de 27.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar (fila 45).

În vederea soluționării procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a procedat la citarea inculpatului atât la domiciliile indicate în rechizitoriu (domiciliu legal și domiciliu procedural ales), cât și prin afișare la ușa instanței. De asemenea, s-a procedat la introducerea unei semnalări în Sistemul Informatic Schengen și în Sistemul Informatic Național de Semnalări, în vederea citării inculpatului. De asemenea, s-au efectuat verificări din care a rezultat că inculpatul nu se află încarcerat într-un centru de arest preventiv din subordinea IGPR și nici într-o unitate de penitenciar din subordinea ANP.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 9.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitate sesizării instanței sub aspectul competenței Judecătoriei Iași și a regularității actului de sesizare, sub aspectul legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.(fila 86).

Instanța de judecată a efectuat aceleași demersuri, citare la domiciliul legal și cel ales pentru comunicare, citare la ușa instanței, semnalări SIS și SINS, pentru înștiințarea inculpatului cu privire la termenul de judecată. S-a dispus emiterea unui mandat de aducere și efectuarea de demersuri de către organele de poliție pentru identificarea unor eventuale numere de telefon aparținând inculpatului, în vederea citării telefonice. S-a constatat că inculpatul este plecat în Italia și s-a încercat citarea telefonică a inculpatului, din referatul întocmit de grefierul de ședință rezultând că numerele de telefon comunicate de organele de poliție nu sunt alocate. (fila 101).

În ședința publică din data de 20.05.2015, instanța, față de natura infracțiunilor pentru care a fost dispusă începerea judecății, a procedat la emiterea unor mandate de aducere pe numele părții civile și a persoanelor vătămate.

În ședința publică din data de 17.06.2015, instanța a luat act de precizarea reprezentantului Ministerului Public care a învederat că dintr-o eroare materială, pe care înțelege să o îndrepte, în dispozitivul rechizitoriului au fost indicate două infracțiuni de amenințare în formă continuată, câtă vreme începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut doar pentru infracțiunea de tentativă de distrugere și o singură infracțiune de amenințare în formă continuată. De asemenea, a precizat reprezentantul Ministerului Public că schimbarea de încadrare juridică ulterioară punerii în mișcare a acțiunii penale s-a efectuat tot pentru o singură infracțiune de amenințare. Față de precizările reprezentantului Ministerului Public și față de faptul că, din actele dosarului de urmărire penală, rezultă că de fapt, numita M. T. nici nu a formulat plângere penală, instanța a pus în discuție calitatea acesteia în cadrul procesului penal, constatând, în acord cu părțile și cu reprezentantul Ministerului Public, calitatea de martor a numitei M. T..

În consecință, în aceeași ședință de judecată, instanța a procedat la audierea în calitate de martor a numitei M. T. și a constatat faptul că persoanele vătămate M. I. și M. M. nu formulează pretenții civile împotriva inculpatului, precum și faptul că M. M. își menține plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului T. M..

La același termen, instanța a dispus citirea actului de sesizare și, ulterior, începerea cercetării judecătorești.

Instanța a constatat că persoanele vătămate nu doresc să de declarație în fața instanței de judecată. Față de faptul că legea procesual penală nu prevede în mod expres un „drept la tăcere” al persoanelor vătămate, dar nici nu reglementează obligația acestora de a da declarații, instanța a apreciat că este incidentă o desistare a persoanelor vătămate de la o facultate procesuală, astfel încât a procedat la citirea declarațiilor date de acestea în cursul urmăririi penale, pentru a fi avute în vedere la deliberare. Instanța a încuviințat administrarea nemijlocită a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Pentru termenul de judecată din data de 23.09.2015, instanța a dispus citarea martorilor ale căror declarații au fost administrate în cursul urmăririi penale și a căror administrare a fost încuviințată și în faza de judecată. Față de lipsa martorilor, la termenul de judecată din data de 23.09.2015, s-a dispus emiterea unor mandate de aducere pe numele acestora.

La termenul de judecată din data de 4.11.2015, instanța a procedat la audierea martorului F. C. și a constatat, pe baza procesului-verbal întocmit de persoanele însărcinate cu executarea mandatului de aducere, imposibilitatea audierii martorului P. M., dând citire declarațiilor pe care acesta le-a dat în cursul urmăririi penale. De asemenea, instanța a solicitat martorului F. C. să procedeze la identificarea persoanei de sex masculin care este surprinsă în planșele fotografice aflate la dosarul cauzei, martorul recunoscându-l pe inculpatul T. M.. Instanța a constatat imposibilitatea tehnică a vizionării înregistrărilor video.

La termenul de judecată din data de 13.01.2016, instanța a procedat la administrarea, în ședință publică, a probei cu înregistrarea video.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, instanța reține următoarele.

În intervalul de timp situat între sfârșitul anului 2013 - lunile ianuarie-februarie 2014, inculpatul T. M. a adresat, în mod repetat, amenințări explicite, cu acte de violență, persoanei vătămate M. M., fostă T. M. M..

În data de 11.01.2014, folosind o sticlă din plastic cu material combustibil, a încercat să distrugă prin incendiere, mai precis prin plasarea unui dispozitiv artizanal de tipul “cocktail Molotov” peretele exterior al imobilului în care locuiesc persoanele vătămate T. M. M. și T. M. I.

Săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpat rezultă, mai presus de orice dubiu rezonabil, din coroborarea integrală a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale.

Situația de fapt

1.cu privire la infracțiunea de amenințare, săvârșită împotriva persoanei T. M. M., actualmente M. M., instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, înscrisuri în care au fost fixate, prin fotografiere, mesajele primite de persoana vătămată de la posturile telefonice cu numerele +_ și +_, utilizate de soțul ei, la momentul respectiv, inculpatul T.-M. M.. Astfel, la data de 15.01._, ora 15:06, persoana vătămată a primit mesajul cu următorul conținut: „ am sunat, am vb cu domnul teodoru,eu numă feresc pt că nam vrut să vă fac nimic,am vrut să vă dau eu foc,dacă voiam să arunc pe cutia de gaz cum aberati voi aruncam direct pe cutie, era simplu, eu luni sau marți vin fără discuții". La data de 22.01.2014, ora 22:48 persoana vătămată T.-M. M. a primit următorul mesaj: „ Eu te tai cu mâna mea și pun sare pe tine ai să vezi, până acum am mă cănit acum fac fapte, curvă mocnită nul mai vezi pe nando".

De asemenea, persoana vătămată T.-M. M. a atașat la dosar un număr de 41 file reprezentând convorbiri de pe rețeaua de socializare „ Facebook", efectuate de soțul ei, folosind 1D „ M. M." din care rezultă că:

- la data de 27.10.2013 a purtat o discuție cu o persoana cu ID „ M. Ș." căruia i-a transmis mesajul: „ i-am dat m...e lui irina și lui măria, dacă mă mai necăjesc le ard, torn benzină pe ele",

- la data de 08.11.2014 a transmis către același ID: „ frate, eu oricum îi dau foc, nu o las așa, dar aștept, ma apt in sa fie apa, fara valuri";

- la data dc 18.11.2013 a transmis mesajul: nu frate pana nu o pun tare pt nando si dupa plec Ia plați. M. prima si daca mai apuc irina. Oricum lui măria iam dat 24 dec, mos crăciun...dacă nu ii mai prelungesc agonia pana de paști", iar la data de 02.12.2013 a transmis următorul mesaj „ căldură dă fratele tau...vedem, nu vb aiurea".

În ceea ce privește proferarea acestor amenințări, prin postarea lor pe rețeaua de socializare, în contextul în care inculpatul nu le-a făcut în cadrul unei sesiuni de discuții private, ci au putut fi observate de orice persoană care ar fi accesat profilul acestuia, inculpatul a cunoscut și a acceptat faptul că amenințările vor ajunge la cunoștința persoanei vătămate și că vor produce acesteia o stare de temere.

Observă instanța că mesajele text primite de către persoana vătămată de la inculpat și discuțiile pe care acesta le-a purtat pe o rețea de socializare, se coroborează cu declarațiile martorei M. T. (fila126 dosar instanță) din care rezultă că, imediat ce fiica T. Moșenagu M. l-a părăsit pe soțul ei, inculpatul din prezenta cauză, acesta a început să le amenințe, atât pe T. Moșenagu M., cât și pe M. I., cu moartea, spunându-le că le taie și că le dă foc. A precizat martora faptul că fiica sa T. Moșenagu M., actualmente M. M. a fost foarte traumatizată, că aceasta a avut convingerea că soțul său o va omorî, fiindu-i foarte frică să iasă pe stradă, circulând doar însoțită, nefrecventând nici o altă locație din afara locuinței proprii și a serviciului. A mai precizat martora că persoana vătămată T. Moșenagu M., actualmente M. M., a fost chiar la o ședință sau două de psihoterapie.

Instanța reține că prin mesajele text expediate persoanei vătămate, inculpatul a învederat acesteia faptul că va săvârși împotriva sa acte de violență extremă, cu caracter infracțional și că aceste amenință au fost apte de a produce o stare de temere persoanei vătămate.

2. cu privire la tentativa la infracțiunea de distrugere, săvârșită cu privire la imobilul și autoturismul aparținând persoanei vătămate M. I.

Din declarațiile persoanei vătămate M. M. (fila 7 dup) rezultă că în seara zilei de 11.01.2014, în jurul orelor 21.00, în timp ce se afla la domiciliu său, împreună cu familia, mama sa, numita M. T. a fost cea care a observa că în fața case arde ceva. Persoana vătămată a deschis geamul și a văzut o flacără puternică, chiar pe peretele casei. A precizat persoana vătmată că, chiar în curte, foarte aproape de locul incendiului, era parcată și mașina surorii sale, numita M. I..

Declarația persoanei vătămate se coroborează cu declarația martorei M. T. (fila 63 dup) care a relatat că în seara zilei de 11.01.2014, în jurul orelor 21,00, se afla în camera în care locuiește efectiv, situată la mansarda casei, ce are fereastră către stradă și îl adormea pe nepoțelul său de 1 an și trei luni, fiul fiicei sale, M. I., iar la un moment dat a văzut la fereastră o flacără și o lumină puternică, a deschis fereastra și în cameră a pătruns un fum negru, intens și un miros de benzină, iar pe sol mai ardea o flacără între mașina fiicei sale I. și peretele imobilului. A precizat martora că flacăra ardea pe sol, fără a afecta vreun bun. Martora a anunțat-o pe fiica sa, spunându-i, panicată, că arde casa. De asemenea, a sunat-o și pe fiica sa, I., comunicându-i cele întâmplate.

Aceleași aspecte rezultă și din declarația martorei M. I. care a relatat (fila 73 dup) că a fost sunată în seara zilei de 11.01.2014, la ora 21.14, de către mama sa, care i-a spus să vină acasă, întrucât T. M. le-a incendiat casa și mașina.

Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului (fila 78 dup), organele de poliție au ridicat de la fața locului un dop de plastic de lângă zidul casei și resturi carbonizate descoperite în zona stâlpului de iluminat, relevante fiind în acest sens și planșele fotografice atașate (fila 85 dup).

Din declarația martorului F. C., dată în faza de urmărire penală și în fața instanței, rezultă că inculpatul, în repetate rânduri, s-a deplasat la imobilul în care locuia soția sa de la momentul respectiv și familia acesteia și a făcut scandal, strigând foarte tare, injuriind și amenințând. (fila 100 dup).

Din declarația martorului P. C. (fila 101)rezultă că inculpatul, în seara zilei de 11.01.2014, s-a deplasat, ca și client, cu mașina ce funcționa în regim de taximetru, condusă de către martor, în repetate rânduri, pe .-a oprit în fața unui imobil și a discutat cu un bărbat care a ieșit din casa respectivă.

Ulterior, inculpatul s-a mai deplasat încă o dată la adresa respectivă și a strigat la poartă, din imobil neieșind nici o persoană. Apoi, potrivit declarațiilor martorului, inculpatul s-a deplasat la o benzinărie, de unde a cumpărat două sticle de apă, cu volum de ½ l, a vărsat apa și le-a umplut cu benzină, iar, ulterior, s-a deplasat din nou la intersecția dintre . Morilor, iar martorul a parcat mașina de așa manieră încât să îl vadă de inculpat când va veni la mașină. Inculpatul a coborât din mașină și i-a spus martorului să nu rămână acolo, pentru că ceea ce va face el este caz penal, astfel încât martorul să meargă în peco și să îl aștepte. Inculpatul a luat cele două sticle, le-a pus sub haină și a plecat pe . 15 minute, inculpatul s-a întors în mașină, având asupra sa numai o sticlă de benzină, din cele două. I-a spus martorului să meargă la spălătoria K 9, de pe șoseaua Națională și să tragă mașina astfel încât să aibă vizibilitate pe ., inculpatul a fost apelat telefonic de către o femeie, care i-a spus că i-a dat foc, iar acesta a replicat că nu el i-a dat foc, pentru că este plecat din localitate.

La dosarul de urmărire penală este atașat bonul fiscal din care, prin coroborare cu planșele fotografice ce prezintă imagini din interiorul și exteriorul stației de benzină, rezultă cumpărarea benzinei, a sticlelor de plastic de către inculpat și umplerea acestora cu combustibil.

În planșele fotografice atașate la filele 97,98 dup, instanța constată că sunt surprinse acțiunile inculpatului prin captarea unor imagini de pe înregistrarea video. Instanța analizând planșele fotografice, precum și înregistrarea video,coroborat cu declarațiile martorului P. C. și cu imaginile captate în interiorul și exteriorul stației de benzină, constată că inculpatul s-a deplasat la locuința în care își au domiciliul persoanele vătămate și a incendiat o sticlă din material plastic, plină cu combustibil, pe care a plasat-o la peretele exterior al imobilului respectiv.

Legea penală mai favorabilă

Instanța constată că în data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 prin care a fost adoptat un nou Cod penal, care reglementează și sancționează, într-o concepție unitară și într-o modalitate ușor diferită, activitatea desfășurată de inculpat, expusă în cadrul situației de fapt, ce are conotație penală în ambele reglementări penale, după cum s-a menționat mai sus, când a fost analizată încadrarea în drept a faptei inculpatului.

Din acest considerent, se impune a se da eficiență dispozițiilor art. 5 Cod penal, în conformitate cu care „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

Analiza în concret a legii penale favorabilă inculpatului, conform art. 5 Cod penal, impune examinarea succesivă a următoarelor aspecte:

1. condițiile de incriminare existente în legile succesive; se va constata că ambele legi penale reglementează și sancționează fapta inculpatului;

2. condițiile de tragere la răspundere penală; se va constata că în ambele reglementări tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea de distrugere calificată este suspusă principiului oficialității; referitor la infracțiunea de amenințare, împăcarea părților este o cauză ce înlătură răspunderea penală în ambele reglementări penale.

3. pedepsele prevăzute de legea penală și instituțiile juridice adiacente, reglementate diferit în legile penale succesive. Instanța constată că, privitor la infracțiunea d distrugere calificată, pedeapsa pentru infracțiunea comisă de către inculpat este semnificativ mai mare în reglementarea din 1969, respectiv de la 3 la 15 ani, în vreme ce noua reglementare prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Pentru infracțiunea de amenințare, pedeapsa prevăzută în ambele reglementări este aceeași, de la 3 luni la un an închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii.

În ceea ce privește ultimul criteriu de determinare a legii penale mai favorabile (pct. 3), incident doar în situațiile în care, în ambele legi penale succesive, sunt întrunite condițiile de existență ale unor infracțiuni și condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, se impune a se menționa că analiza acestora implică o evaluare în concret a tuturor circumstanțelor legate de faptă și de inculpat, în strânsă legătură cu operațiunea de individualizare judiciară pe care instanța este chemată să o realizeze, întrucât numai în această manieră se poate aprecia care este legea mai favorabilă pentru inculpat, căreia i se impune a i se da eficiență.

Altfel spus, chiar dacă în abstract, o anumită reglementare, prin limitele de pedeapsă prevăzute poate părea mai favorabilă inculpatului este posibil ca aceasta să nu fie în concret legea penală care acestuia îi este mai favorabilă, în condițiile în care, în temeiul unei alte reglementări, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai ușoare.

În esență, instanța va reține, pentru considerentele ce succed, că legea penală anterioară, respectiv prevederile Codul penal din 1969 îi sunt mai favorabile inculpatului, având în vedere situația juridică concretă a acestuia.

În acest sens, instanța, pentru infracțiunea de distrugere, apreciază că în conformitate cu prevederile legii penale anterioare și prin raportare la criteriile de individualizare a pedepsei ce urmează a fi expuse, instanța s-ar orienta către aplicarea unei pedepse cu închisoarea, suspendând totodată executarea acesteia. Față de gravitatea concretă a faptelor, instanța consideră că aplicarea unei pedepse este necesară, astfel încât nu este incidentă instituția pe care o reglementează noul cod penal, cea a amânării aplicării pedepsei. Stabilirea numai a unei pedepse și amânarea aplicării acesteia nu ar satisface scopul acestui proces penal, acela de a trage la răspundere penală într-un mod ferm pe inculpat pentru acțiunile sale și de a oferi un sentiment de echitate și de protecție victimelor.

Instanța apreciază însă că executarea efectivă a unei pedepse cu închisoarea nu este necesară la acest moment, dat fiind că inculpatul este infractor primar. Ulterior aplicării unei pedepse cu închisoarea, legea penală veche, spre deosebire de legea penală nouă, prevede două modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei, care exclud executarea efectivă, respectiv suspendarea condiționată simplă și suspendarea condiționată sub supraveghere. Față de circumstanțele concrete ale speței, respectiv față de modul în care inculpatul a pus în executare rezoluția de distrugere a peretelui imobilului în care locuia soția sa de la momentul respectiv, față de circumstanțele concrete familiale, respectiv relațiile tensionate între inculpat și soția sa, precum și membrii familiei sale, generate de intenția acesteia de a divorța și de încredințarea minorului, circumstanțe care nu mai există în prezent, instanța, apreciază că nu este necesară nici plasarea inculpatului sub supravegherea unei instituții specializate, fiind suficient pentru corijarea conduitei sale ca asupra sa să planeze riscul revocării suspendării condiționate a pedepsei, urmată de executarea efectivă a pedepsei în mediul carceral.

În consecință, față de posibilitatea aplicării unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării, neînsoțită de alte măsuri de supraveghere și obligații, care nu sunt apreciate la acest moment necesare de către instanța de judecată, legea mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969.

Pe cale de consecință, instanța va schimba încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din:

• infracțiunea de „tentativă de distrugere calificată”prev. de art. 32 rap. la art. 253 alin. 1,4 C.pen și infracțiunea de „amenințare” prev. de art.206 C.pen

în

• tentativă la infracțiunea de „distrugere calificată” prev. de art. 20 C.pen din 1969 rap. la art. 217 alin. 1,4 C.pen și infracțiunea de „amenințare” prev. de art. 193 C.pen.din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen din 1969, fiecare cu aplicarea art. 5 C.pen.;

Raportat la cele anterior menționate rezultă că, în speță, legea penală mai favorabilă este reprezentată de prevederile Codului penal anterior, întrucât, chiar dacă pedeapsa rezultantă ar fi mai mică în conformitate cu noua lege penală, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante ar presupune o . măsuri de supraveghere și obligații, ar implica și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, sens în care, în concret, suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal din 1968 este mai favorabilă inculpatului.

Încadrarea juridică

1. Fapta inculpatului T. M. care, în intervalul de timp situat între sfârșitul anului 2013 - lunile ianuarie-februarie 2014, a adresat, în mod repetat, amenințări explicite, cu acte de violență, persoanei vătămate M. M., fostă T. M. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „amenințare” prev. de art. 193 C.pen din 1969, în formă continuată, prev. de art. 41 alin. 2 C.pen din 1969.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de „amenințare” a fost reprezentat de acțiunea inculpatului de a aduce la cunoștința victimei, direct sau indirect, a intențiilor sale de a o omorî, în special prin incendiere, aspect de natură să-i creeze acesteia o stare de temere cu privire la viața sa, temere ce s-a produs independent de caracterul real sau nereal al afirmațiilor inculpatului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 lit. a C.pen din 1969, prevăzând și urmărind ca prin acțiunile sale să producă o stare de temere persoanei vătămate.

În ceea ce privește reținerea formei continuate, instanța reține că inculpatul a amenințat victima la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

1. Faptele inculpatului care, în data de 11.01.2014, a încercat să distrugă prin incendierea unui pet de plastic cu un volum de 0,5 l, conținând benzină, peretele exterior al imobilului în care locuiesc persoanele vătămate T. M. M. și T. M. I. întrunește elementele constitutive ale unei tentative la infracțiunea de „distrugere calificată” prev. de art. 20 C.pen din 1969 rap. la art. 217 alin. 1, 4 C.pen. C.pen din 1969.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al tentativei la infracțiunea de distrugere este reprezentat de acțiunea inculpatului de a încerca să distrugă, prin incendierea unui pet de plastic cu un volum de 0,5 l, conținând benzină, peretele exterior al imobilului în care locuiesc persoanele vătămate T. M. M. și T. M. I..

Infracțiunea a rămas în fază de tentativă, rezultatul socialmente periculos, neproducându-se, deși acțiunea inculpatului a fost dusă până la capăt. Instanța constată că tentativa comisă de inculpat a fost una idonee (periculoasă), aptă de a produce rezultatul dorit, care nu s-a produs însă din cauza insuficienței mijloacelor folosite.

Sub aspectul laturii subiective, instanța constată că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, în accepțiunea art. 19 alin. 1 lit. a C.pen din 1969, în sensul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

În ceea ce privește reținerea formei agravate, instanța constată că acțiunea de distrugere a imobilului în care locuiesc persoanele vătămate a avut loc prin incendiere și că în situația în care s-ar fi produs rezultatul urmărit, s-ar fi produs în mod automat și un pericol public (incendierea unei locuințe situate într-un cartier urban creează o stare de pericol pentru locuințele și imobilele învecinate) ceea ce atrage incidența formei agravate a infracțiunii, prevăzută de art. 217 alin. 4 C.pen.

Individualizarea judiciară a pedepselor

La individualizarea pedepselor, instanța va avea în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art.52 alin. 1 C.pen.din 1969 și criteriile generale de individualizare enumerate de art.72 alin.1 C.pen. din 1969.

Astfel, instanța va avea în vedere că, potrivit art. 52 C.pen din 1969: „pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța va reține incidența dispozițiilor art.72 alin.1,2 C.pen. din 1969, care prevăd următoarele: „ la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuaează sau agravează răspunderea penală. Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de dispozițiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.”

Cu privire la limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunile pentru care s-a constatat vinovăția inculpatului, instanța reține următoarele.

Dispozițiile art. 193 C.pen din 1969 care prevăd: „fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa sau a soțului sau a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, fără ca pedeapsa să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.” Reține instanța că, potrivit art. 42 C.pen din 1969, pedeapsa pentru infracțiunea continuată este cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispozițiilor art. 34 sau art. 40¹ alin. 1.

În cadrul acestor limite de pedeapsă și cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare astfel cum au fost amintite, instanța apreciază că infracțiunea de amenințare săvârșită de inculpat, sub aspectul gravității sale, se situează la nivelul pragului superior avut în vedere de legiuitor în reglementarea din art. 193 C.pen din 1969. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța se raportează la întreaga panoplie de acțiuni materiale ce pot intra sub incidența acestui text de lege. Astfel, instanța constată că inculpatul a amenințat victima în mod susținut, cu comiterea celei mai grave dintre infracțiuni, omorul, iar acțiunile sale au condus victima la însușirea credinței că va fi omorâtă de către inculpat. În aceste condiții, instanța apreciază că se impune aplicarea pedepsei maxime prevăzută în textul de incriminare, de 1 an închisoare, fără a fi necesară aplicarea vreunui spor în considerarea formei agravate.

De asemenea, instanța reține dispozițiile art. 217 alin.1,4 C.pen, prin care se stipulează următoarele: „distrugerea,degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia (...) se pedepsesc cu închisoarea de la o lună la 3 ani sau cu amendă. Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare se săvârșește prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 15 ani.” Reține instanța dispozițiile art. 21 C.pen din 1969 care prevăd că tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. Conform art. 222 C.pen din1969, tentativa infracțiunii prevăzute de art. 217 C.pen. se pedepsește. Rezultă că limitele de pedeapsă de la care pornește instanța sunt de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare.

În cadrul acestor limite de pedeapsă și cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare astfel cum au fost amintite, instanța apreciază că tentativa la infracțiunea de distrugere prin incendiere este situată la nivelul pragului minim avut în vedere de legiuitor în reglementarea din art. 217 alin. 1,4 C.pen din 1969. Astfel, deși tentativa comisă de inculpat este una idonee, periculoasă, totuși insuficiența mijloacelor folosite este evidentă, astfel încât starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege a fost una relativ redusă. Cu privire la faptul că tentativa de distrugere ar fi privit și autoturismul persoanei vătămate M. I., instanța constată că un atare aspect este infirmat de imaginile video din care se poate distinge o singură acțiune de incendiere, o singură flacără, dar și de declarațiile martorului P. C. (fila 101)rezultă că inculpatul a luat cele două sticle cu benzină, le-a pus sub haină și a plecat pe . aproximativ 15 minute, inculpatul s-a întors în mașină, având asupra sa numai o sticlă de benzină, din cele două. Instanța apreciază că pedeapsa proporțională cu gravitatea faptei inculpatului este cea care reprezintă pragul minim special care a rezultat urmare a aplicării dispozițiilor privitoare la tentativă, respectiv pedeapsa cu închisoarea de 1 an și 6 luni.

Prin urmare, instanța concluzionează că cele două pedepse de 1 (un)an închisoare, respectiv 1 an și 6 luni închisoare, corespund pe deplin scopului preventiv și educativ al pedepsei, în raport de faptele concrete săvârșite de inculpat și de circumstanțele personale ale acestuia.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța va reține incidența în cauză a prevederilor art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, constatând că s-a stabilit că legea veche este mai favorabilă, motiv pentru care pedeapsa accesorie va fi stabilită în conformitate cu prevederile Codului penal din 1968.

Față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, instanța nu va dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a–c C.pen. din 1968 în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul său concret, în funcție de criteriile stabilite în art.71, alin.3 C.pen.din 1968.

Fată de natura și gravitatea faptelor săvârșite –o infracțiune contra relațiilor de conviețuire socială, precum și de persoana inculpatului, rezultă că acesta este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64 lit.a, teza a doua și lit.b C.pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 C.pen.

Constatând că ambele infracțiuni pentru care s-a stabilit vinovăția inculpatului au fost comise înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru una din ele, fiind astfel întrunite condițiile concursului real de infracțiuni, în temeiul art. art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, cu referire la art. 33 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969, va constata că infracțiunile mai sus-menționate, pentru care s-au stabilit pedepse cu închisoare, au fost comise în condițiile concursul real de infracțiuni și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare.

Instanța găsește necesară aplicarea sporului, aceasta fiind reclamată de însuși mecanismul gândit de legiuitor în stabilirea sistemului de sancționare al concursului de infracțiuni. Astfel, legiuitorul din 1969 a optat pentru un sistem intermediar, sistemul cumulului juridic, care preia elementele pozitive din celelalte două sisteme de sancționare, respectiv cel al cumulului aritmetic și cel al absorbției. Daca cumulul aritmetic prezintă dezavantajul faptului că inculpatul execută în întregime toate pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente, neexistând, de cele mai multe ori șansa concretă la reintegrare socială, sistemul absorbției prezintă dezavantajul că, odată ce a săvârșit o infracțiune gravă, pentru care a primit o pedeapsă cu închisoarea mai mare, infractorul se vede încurajat în a comite și alte infracțiuni, a căror pedeapsă, mai mică, se absoarbe în prima pedeapsă. În afara acestor considerații pur teoretice, instanța constată că, în speța concretă, inculpatul este condamnat pentru două infracțiuni, la două pedepse relativ apropiate ca și cuantum de un a, respectiv de un an și șase luni închisoare, astfel încât, diferența nefiind semnificativă între cele două pedepse nu s-ar justifica absorbirea integrală a celei mai mici dintre ele.

Instanța consideră că pedeapsa rezultantă, astfel cum a fost sporită, la 2 ani închisoare, corespunde pe deplin gravității concrete a întregii activității infracționale desfășurate de inculpat, ce a fost descrisă detaliat în cadrul expunerii situației de fapt.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal din 1969, întrucât pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, iar instanța apreciază, în lumina considerentelor expuse mai sus, ținând seama de persoana inculpatului, în concret de lipsa antecedenței penale și de circumstanțele comiterii faptelor, pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și că, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni.

În acest sens, instanța are în vedere dispozițiile art. 52 alin. 2 C.pen din 1969 prin care se stipulează că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept ți față de regulile de conviețuire socială.

Instanța apreciază că executarea pedepsei în regim de detenție ar putea avea ca efect pervertirea iremediabilă a inculpatului, prin valorizarea aspectelor negative ale personalității sale și încurajarea potențialului agresiv. Contagiunea criminală este inevitabilă în contextul supraaglomerării spațiilor de deținere, iar penitenciarele, adesea, au fost caracterizate, drept „școli ale crimei”, prin faptul că, în executarea pedepsei, infractorii se cunosc între ei, formează legături, se specializează și își dezvoltă un sentiment de apartenență la un anumit univers, în care ierarhia valorilor este una inversată.

Pe de altă parte, instanța, pentru motive pe care le-a expus anterior, cu prilejul analizării legii mai favorabile, apreciază că nu se impune încredințarea supravegherii inculpatului unei instituții de specialitate.

La acest moment, instanța apreciază că se impune menținerea inculpatului în societate și că reeducarea acestuia poate fi realizată printr-o focalizare preponderentă asupra rolului educativ al pedepsei, în detrimentul celui represiv, putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca, urmare a pronunțării unei hotărâri de condamnare și a planării pericolului revocării suspendării condiționate a pedepsei cu închisoarea, inculpatul să-și formeze, o atitudine corectă în raport de valorile sociale protejate de legea penală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 81 Cod penal, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 Cod penal.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1968 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Potrivit art. 71 alin 5 din Codul penal din 1968, va suspenda executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Se va lua act că persoanele vătămate M. M. și M. I. nu s-au constituit părți civile.

Potrivit art. 272 Cod procedură penală, art. 274 alin. 1 C.proc.pen, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății, conform delegației nr._/27.02.2015, emisă de Baroul Iași, va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen, va obliga inculpatul la plata sumei de 2500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 1250 lei reprezintă cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale. Instanța constată că P. nu a justificat cheltuielile judiciare în cuantum de_ de lei solicitate, nefiind înaintată fișa cu cheltuieli judiciare. În acest context, față de lucrările de urmărire penală efectuate, prin raportare la nivelul scăzut de complexitate al cauzei, care a solicitat un timp redus de instrumentare, față de probatoriul relativ simplu de administrat, instanța apreciază că suma de 1250 de lei este îndestulătoare pentru a acoperi cheltuielile efectuate în cursului urmăririi penale. În ceea ce privește cheltuielile efectuate de stat în cursul camerei preliminare și a judecății, instanța se raportează la numărul de termene de judecată acordate în fiecare dintre proceduri și la numărul de acte de procedură întocmite, apreciind că suma de 1250 de lei este una proporțională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 386 C.proc.pen, schimbă încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, astfel cum a fost îndreptată din punct de vedere al erorii materiale prin precizarea procurorului din ședința publică din data de 17.06.2015, din infracțiunile de: „tentativă de distrugere” prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 253 alin. 1, 4 Cod penal și „amenințare” prevăzută de art. 206 C.pen, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile de: tentativă la infracțiunea de „distrugere calificată” prev. de art. 20 C.pen din 1969 rap. la art. 217 alin. 1,4 C.pen și infracțiunea de „amenințare” prev. de art. 193 C.pen.din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen din 1969, fiecare cu reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 2 C.proc.pen, rap. la art. 193 C.pen.din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen din 1969 și cu reținerea dispozițiilor art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul T. M., fiul lui M. și E., născut la data de 22.03.1978, în mun. Iași, cu domiciliul în mun. Iași, .. 182, .. D, ., CNP:_, cetățean român, studii liceale, fără ocupație, fără antecedente penale, divorțat, un copil minor, pentru comiterea infracțiunii de „amenințare” la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 396 alin. 2 C.proc.pen rap. la art. 20 C.pen din 1969 rap. la art. 217 alin. 1,4 C.pen din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul T. M., cu aceleași date de stare civilă, pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de „distrugere calificată” la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Cu referire la art. 33 alin. 1 lit. a din C.pen din 1969, constată că infracțiunile mai sus-menționate, pentru care s-au stabilit pedepse cu închisoarea, au fost comise în condițiile concursul real de infracțiuni.

În baza art. 34 alin. 1 lit. b din C.pen din 1969, contopește pedepsele stabilite prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a și lit. b din C.pen din 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din C.pen din 1969.

În baza art. 81 din C.pen din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 C.pen. din 1969.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 din C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin 5 din Codul penal din 1969, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Ia act că persoanele vătămate M. M. și M. I. nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.

În baza art. 272 C.proc.pen, art. 274 alin. 1 C.proc.pen, suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale (delegația nr. 2817/16.04.2014) și suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății (delegația nr._/27.02.2015), vor fi avansate din fondurile Ministerului de Justiție și vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen, obligă pe inculpatul T. M.-M. la plata sumei de 2500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 1250 lei reprezintă cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale, iar suma de 1250 de lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul fazei de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2016.

Președinte, Grefier,

S. D. A. R. M.

Red/tehnored/A.S.D

2 ex/05.02.2016

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 205/2016....		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 252/2016.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 252/2016. Judecătoria IAŞI Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 233/2016. Judecătoria IAŞI Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 268/2016. Judecătoria IAŞI Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 146/2016. Judecătoria IAŞI