Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 183/2016. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 183/2016 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 183/2016
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI - Secția penală
Dosar nr._
Sentința penală nr. 183
Ședința publică din data de 29.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. I. L.
GREFIER: A. B.
Ministerul P. - P. de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror R. D..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petentul condamnat B. C. P., având ca obiect contestație la executare ( art. 598 Cod procedură penală).
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns petentul condamnat B. C. P..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru astăzi data de 29.01.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.01.2016, sub nr. de dosar_, contestatorul B. C. P. deținut în P. Iași, a solicitat deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare, a perioadei executate în arest provizoriu în Italia, în perioada 22.08.2015-noiembrie 2015.
În motivarea contestației, condamnatul a arătat că execută o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvarșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin decizia penală nr.986/27.09.2013 a Curții de Apel Iași, iar la data de 22.08.2015 a fost reținut în Italia și predat autorităților romane în noiembrie 2015, solicitand deducerea acestei perioade din pedeapsa în executarea căreia se află în prezent.
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei a fost atașată sentința penală nr. 197/30.04.2013, pronunțată de Judecătoria P., însoțită de un referat cu privire la data și modalitatea rămânerii definitive a acesteia.
Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține că prin sentința penală nr.197/30.04.2013, a Judecătoriei P., modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.986/27.09.2013 a Curții de Apel Iași, a fost condamnat inculpatul B. C. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvarșirea a șase infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.208, alin.1, 209, alin.1, lit.a,g,i C.pen.din 1968.
În temeiul acestei sentințe s-a emis, de către Judecătoria P., la data de 30.09.2013, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 191/2013, precum și mandatul european de arestare nr.15/2013 din 04.11.2013.
Din adresa înaintată instanței de executare de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Sirene reiese că, în temeiul mandatului european de arestare, la data de 22.08.2015 persoana condamnată a fost arestată de autoritățile judiciare din Bergamo-Italia, în vederea predării către România, iar la 24.11.2015 a fost predată autorităților romane.
Instanța apreciază că cererea contestatorului este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.15, alin.1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în vederea extrădării, astfel încât, în temeiul art.598, alin.1, lit.d C.pr.pen., raportat la art.15, alin.1 din Legea nr. 302/2004, va admite contestația la executare și va deduce din pedeapsa de 4 ani închisoare perioada cât condamnatul a fost arestat provizoriu în Italia, de la 22.08.2015 la 24.11.2015 și precum și perioada executată în continuare, la zi.
Va dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.191/2013 din 30.09.2013, emis de Judecătoria P. în temeiul sentinței penale nr.197/30.04.2013 a acestei instanțe, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.986/27.09.2013 a Curții de Apel Iași și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art.272 C.pr.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași (delegație nr._/14.01.2016).
În temeiul art.275, alin.3 din C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului din oficiu, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.598, alin.1, lit.d C.pr.pen., raportat la art.597, alin.6 C.pr.pen., admite contestația executare formulată de condamnatul B. C. P., fiul lui P. și C., născut la data de 05.07.1994 în municipiul P., județul Iași, domiciliat în municipiul P., ., județul Iași, CNP_, deținut în prezent în P. Iași, în ceea ce privește sentința penală nr. 197/30.04.2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.986/27.09.2013 a Curții de Apel Iași.
În temeiul art.15, alin.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, compută din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată contestatorului prin sentința penală nr. 197/30.04.2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.986/27.09.2013 a Curții de Apel Iași, perioada în care acesta a fost arestat provizoriu în Italia, în vederea extrădării, de la 22.08.2015 la 24.11.2015 și precum și perioada executată în continuare, la zi.
Dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.191/2013 din 30.09.2013, emis de Judecătoria P. în temeiul sentinței penale nr.197/30.04.2013 a acestei instanțe, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.986/27.09.2013 a Curții de Apel Iași și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art.272 C.pr.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași (delegație nr._/14.01.2016).
În temeiul art.275, alin.3 din C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului din oficiu, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror și pentru condamnat .
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. L. A. B.
Red./tehnored. M.I.L.
2 ex. /16.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 220/2016.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 210/2016.... → |
|---|








