Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr. 137/2015. Judecătoria MARGHITA

Sentința nr. 137/2015 pronunțată de Judecătoria MARGHITA la data de 02-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MARGHITA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 137/2015

Ședința publică de la 2 noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. D. A.

GREFIER Z. M.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio

potrivit art.369 Cod de Procedură Penală.

Pe rol fiind pentru azi judecarea cauzei penale privind pe inculpat K. I. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, prev. și ped. de art. 108 al. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 și art. 110 al. 1 lit. b din legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 38 al. 1 NCP.

La apelul nominal, făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Ministerul Public este reprezentat de domnul prim procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 13 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii ce sunt consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23.10.2015 și 02.11.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 775/P/2014 din data de 18 martie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 24.03.2015 sub nr. de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului K. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere de arbori fără drept și furt de arbori, prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b, respectiv art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

Potrivit rechizitoriului, în fapt s-a reținut că în perioada 23.05._14, inculpatul K. I. s-a deplasat în Pădurea M., aparținând Ocolului Silvic Marghita, de unde a tăiat și sustras un nr. total de 45 arbori de esență gorun și carpen, cauzând un prejudiciu total de 723,47 lei, nereparat, acesta fiind sancționat contravențional prin procesele verbale nr. 1500/23.05.2013, nr. 4660/23.12.2013, nr. 92/15.01.2014, nr. 1370/06.05.2014 și nr. 1470/14.05.2014.

Pentru dovedirea situației de fapt reținute prin rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: procesele-verbale de căutare (f. 42-47 d.u.p.), procesele-verbale nr. 1500/23.05.2013, nr. 4660/23.12.2013, nr. 92/15.01.2014, nr. 1370/06.05.2014 și nr. 1470/14.05.2014 (f. 14-31 d.u.p.), declarație martor (f. 10 d.u.p.), declarațiile suspectului și ale inculpatului (f. 34-36, 39-41 d.u.p.).

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 27.05.2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul din data de 08.09.2015, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a încuviințat proba cu martorul F. I., acesta fiind audiat la termenul din 13.10.2015.

Analizând actele dosarului și probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, în perioada 23.05._14, inculpatul s-a deplasat în repetate rânduri în Pădurea M., aparținând Ocolului Silvic Marghita, de unde a tăiat și sustras un nr. total de 45 arbori de diferite esențe, astfel cum rezultă din procesele-verbale de contravenție nr. 1500/23.05.2013, nr. 4660/23.12.2013, nr. 92/15.01.2014, nr. 1370/06.05.2014 și nr. 1470/14.05.2014.

Mențiunile din procesele-verbale se coroborează cu declarațiile inculpatului și ale martorului audiat în cauză. Astfel, inculpatul a recunoscut faptele, arătând că în perioada respectivă s-a deplasat de 5 ori în Pădurea M., de unde a tăiat arborii și i-a transportat la locuința sa, aspect confirmat și de martorul F. I. (f. 10-11 d.u.p., f. 47 dos. fond), pădurar la Ocolul Silvic Marghita.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe administrate în cauză: procesele-verbale de contravenție (f. 14-31 d.u.p.), declarațiile martorului F. I. (f. 10-11 d.u.p., f. 47 dos. fond), declarațiile suspectului și ale inculpatului (f. 34-36, 39-41 d.u.p.).

În drept, fapta inculpatului K. I. de a tăia, de cinci ori în interval de mai puțin de un an, un număr total de 45 arbori esență gorun și carpen, în valoare totală de 771,90 lei din unitățile amenajistice ale Ocolului Silvic Marghita, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere de arbori fără drept prev. de art. 108 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008.

Potrivit dispozițiilor art. 108, alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, constituie infracțiune tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs nu depășește limita de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește această limită.

Instanța constată că prin procesele-verbale depuse se face dovada că inculpatul, în perioada 23.05._14, deci, mai puțin de un an, cum cere textul de lege, a tăiat fără drept de 5 ori material lemnos din pădurea aparținând părții civile Direcția S. Bihor, producând un prejudiciu cumulat de 771,90 lei, superior limitei prevăzute de lege.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tăiere de arbori fără drept îl reprezintă acțiunea de tăiere a arborilor fără îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor necesare recoltării materialului lemnos, respectiv obținerea autorizației de exploatare, inventarierea și marcarea arborilor de către organele silvice autorizate și predarea-primirea parchetelor sau suprafețelor în exploatare.

Urmarea imediată constă în prejudiciul cauzat părții civile echivalent cu valoarea arborilor tăiați.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că actele de tăiere fără drept arătate mai sus au fost săvârșite de inculpat cu vinovăție sub forma intenției indirecte prev. de art. 16 alin. 3 lit. b) C.pen., acesta prevăzând diminuarea patrimoniului părții civile și acceptând posibilitatea producerii lui, chiar dacă nu l-a urmărit.

Fapta aceluiași inculpat de a sustrage, de cinci ori în interval de un an, cantitatea de material lemnos rezultată din tăierea celor 45 de arbori de esență gorun și carpen, valoarea acesteia fiind de 771,90 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008.

Elementul material al laturii obiective a infractiunii de furt de arbori a fost realizat prin acțiunea inculpatului de a lua bunuri care aparțineau părții civile, cu scopul de a își însuși pe nedrept aceste bunuri.

Urmarea imediată constă în prejudiciul cauzat părții civile echivalent cu valoarea cantității de arbori sustrași, valoarea cumulată a materialului lemnos depășind valoarea de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că actele de luare arătate mai sus au fost săvârșite de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe prev. de art. 16 alin. 3 lit. a) C.pen., calificate prin scop, acesta prevăzând și urmărind diminuarea patrimoniului părții civile, în scopul însușirii pe nedrept a unor bunuri.

Instanța reține că faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat în pluralitate sub forma concursului real de infracțiuni prev. de art. 38 alin. 1 lit. a C.pen., înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.2 C.pr.pen., respectiv faptele dedusă judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează să opereze răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunile comise.

Procedând în continuare la individualizarea judiciară a pedepslor, instanța va avea în vedere că pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; de asemenea, instanța va ține cont și de faptul că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe fizice si nici să înjosească persoana condamnatului.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea de asemenea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. De asemenea, instanța va ține cont și de prevederile art. 79 alin. 3 C.pen.

În concret, instanța reține că această categorie de infracțiuni de tăiere de arbori fără drept și furt de arbori, prezintă o gravitate sporită, mai ales prin prisma mijloacelor folosite și prin modul premeditat și organizat de executare, prin numărul mare de acte de executare - criterii de apreciere a gradului de pericol pentru ordinea publică și care creionează un risc de recidivă spre același gen de infracțiuni în sarcina inculpatului. Prin modalitatea de săvârșire a faptelor, inculpatul dovedește foarte clar că nu are nicio urmă de respect față de ordinea publică, și în general față de normele reglementând conduita în societate. De asemenea, rezultă că acest inculpat a dovedit și o totală lipsă de respect față de fondul forestier precum și o îndrăzneală deosebită și o lipsă de grijă cu privire la repercusiunile legale pe care le-ar putea înfrunta.

Pe de altă parte, instanța va ține seama și de conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, care a manifestat o atitudine cooperantă față de organele judiciare. În mod evident se impune o reacție suficient de aspră față de fapta săvârșită și față de circumstanțele personale ale inculpatului, adică o pedeapsă executată în regim de detenție, de natură a asigura, îndeplinirea funcțiilor acesteia.

Față de considerentele expuse, în baza art. 108 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 46/2008, va condamna pe inculpatul K. I., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.

În baza art. 110 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 46/2008, va condamna pe același inculpat, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori.

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. a) Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea de 6 luni inchisoare pe care o va spori cu 2 luni, astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare.

Sub aspectul laturii civile, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile a inculpatului. Astfel, s-a dovedit existența unor fapte ilicite (infracțiunile de tăiere de arbori fără drept și furt de arbori), a unui prejudiciu (suma de 771,90 lei, cf. fișelor de evaluare a pagubei), a unei legături de cauzalitate între cele două, precum și faptul că inculpatul a săvârșit faptele cu vinovăție (intenție).

Astfel, în baza art. 19 C.pr.pen. raportat la art. 397 C.pr.pen., coroborat cu art. 1349, 1357 C.civ., instanța va obliga pe inculpat la achitarea sumei de 771,90 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile Direcția S. Bihor – Ocolul Silvic Marghita.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 108 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 46/2008, condamnă pe inculpatul K. I., fiul lui I. și S., născut la data de 16.12.1972, în Marghita, jud. Bihor, CNP_, domiciliat în mun. Marghita, .. 157, jud. Bihor, studii 4 clase, cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.

În baza art. 110 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 46/2008, condamnă pe același inculpat, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori.

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1, lit. a) Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea de 6 luni inchisoare pe care o sporește cu 2 luni, astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de:

8 luni închisoare în detenție

În baza art. 19 C. pr. pen., art. 397 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 1357 C. civ., obligă inculpatul la plata sumei de 771,90 lei, reprezentând daune materiale în favoarea părții civile Direcția S. Bihor – Ocolul Silvic Marghita.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2015.

Președinte, Grefier,

O. D. A. Z. M.

Red. Jud. O.D.A.

Tehnoredactat Z.M.

5 ex/29.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr. 137/2015. Judecătoria MARGHITA