Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 551/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 551/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 26-05-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
Sentința penală nr. 551/2015
Ședința publică de la 26 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. D. R.
Grefier: K. B.
Cu participarea domnului procuror T. L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat B. Z., inculpat S. R., inculpat N. A. și pe parte civilă DIRECȚIA R. DE DRUMURI ȘI PODURI BRASOV - SECTIA DR NATIONALE, având ca obiect furtul calificat (art. 209 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 05 mai 2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. din data de 19.08.2013 înregistrat la această instanță la data de 21.08.2013 sub nr._ au fost trimis în judecată inculpații:
-B. Z., pentru comiterea a 2 infracțiuni de "furt calificat" prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.33 alin.l, lit.a din vechiul Cod penal.
-S., R., pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat" prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal.
-N. A., pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat" prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal.
În motivarea rechizitoriului întocmit în dosarul de urmărire penală nr.2099/P/2011 se arată că, la data de 11.01.2012, inculpatul B. Z. împreună cu inculpatul S. R., au fost surprinși de organele de poliție în timp ce sustrăgeau 15 parapeți metalici de protecție de pe marginea drumului european 578, în zona orașului Băile Tușnad, 9 parapeți fiind încărcați în căruța condusă de inculpatul B. Z. iar 6 parapeți în căruța inculpatului S. R.. La data de 11.01.2012, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul B. Z. și inculpatul N. A. demontau și încărcau în căruță 9 parapeți metalici de pe marginea DE 578, în zona orașului Băile Tușnad. Se arată că prin însușirea acestor bunuri s-a pus în pericol siguranța traficului pe drumurile publice.
Ca mijloace de probă în actul de sesizare a instanței se invocă: procese verbale de constatare a infracțiunilor, planșă foto-criminalistică, procese-verbale de predare-primire a bunurilor sustrase, devize de lucrări comunicate de către partea vătămată, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților.
În faza de urmărire penală, în legătură cu fapta comisă la data de 02.12.2011, partea vătămată Direcția R. de Drumuri și Poduri B. - Secția Drumuri Naționale Miercurea C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2265,17 lei iar în legătură cu fapta comisă la data de 11.01.2012 cu suma de 1525,77 lei, sumele reprezentând costul lucărilor de repoziționare a parapeților metalici care au fost recuperați.
Inculpații au fost audiați în fața instanței de judecată la data de 10.06.2014.
În cadrul cercetării judecătorești a fost administrată proba testimonială constând în audierea martorilor N. E., M. I., C. M. și B. T. Orlando C., ultimul prin comisie rogatorie la Judecătoria B..
De asemenea, Serviciul de Probațiune C. a întocmit referate de evaluare cu privire la cei trei inculpați.
Analizând probele administrate în cauză instanța reține următoarele:
Astfel cum se reține în rechizitoriu, în urma unui apel telefonic la serviciul de urgență 112, la data de 02.12.2011, în jurul orei 13.25, inculpații B. Z. și S. R. împreună cu făptuitorii L. I., S. M., Kozak C., N. E., au fost depistați de către organele de poliție în timp ce sustrăgeau 15 parapeți metalici de pe marginea DE-578, la km 45, la marginea stațiunii Băile Tușnad. Parapeții erau încărcați în două căruțe, din care 6 bucăți în căruța condusă de S. R. iar 9 bucăți în căruța condusă de numitul B. Z..
Partea vătămată, Direcția R. de Drumuri și Poduri B. - Secția Drumuri Naționale Miercurea C., a comunicat prin adresa nr.355/03.02.2012 faptul că prin sustragerea celor 15 parapeți metalici s-a cauzat un prejudiciu de 16.687,65 lei, conform devizului de lucrări nr.51/03.02.2012. Bunurile recuperate au fost predate Secției de Drumuri Naționale Miercurea C.. Ulterior, prin adresa nr.585/07.03.2012 partea vătămată a comunicat organelor de urmărire penală faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2265.17 lei, reprezentând costul lucărilor de repoziționare a parapeților metalici care au fost recuperați, conform devizului de lucrări nr.56/07.03.2012. De asemenea partea vătămată a menționat că parapeții au rol de protecție pentru siguranța traficului rutier, sustragerea acestora punând în pericol participanții la trafic.
În declarațiile date în fața organelor de poliție, inculpații au arătat că la data de 02.12.2011, în jurul orelor 09.00 au plecat cu două căruțe din localitatea Olteni, jud. C., spre Băile Tușnad pentru a căuta fier vechi. Deoarece nu au găsit, la întoarcerea spre domiciliu au dezasamblat mai mulți parapeți metalici de pe marginea drumului și i-au pus în căruță cu scopul de a-i comercializa la REMAT, fiind surprinși de către rganele de poliție. Inculpații s-au deplasat cu două căruțe, una căruță aparținând inculpatului B. Z., în care se mai aflau N. E. și Kozak C. și cealaltă aparținând inculpatului S. R. în care se mai aflau S. M. și L. I..
La data de 11.01.2012, în jurul orei 13.10 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe DE 578, la ieșirea din Băile Tușnad spre Sfăntu G. se afla o căruță oprită iar în zona acesteia se aflau 3 persoane care demontau și încărcau în căruță parapeți metalici de protecție de pe larginea drumului. Cele trei persoane au fost identificate ca fiind inculpații B. Z. și N. A., precum și făptuitoarea N. E.. În căruță s-au găsit 9 parapeți metalici care au fost ridicați de la inculpați pe bază de dovadă.
Partea vătămată, Direcția R. de Drumuri și Poduri B. - Secția Drumuri Naționale Miercurea C., a comunicat prin adresa nr.355/03.02.2012 faptul că prin sustragerea celor 9 parapeți metalici s-a cauzat un prejudiciu de de 10.178.14 lei, conform devizului de lucrări nr.57/07.03.2012. Bunurile recuperate au fost predate Secției de Drumuri Naționale Harghita Miercurea C.. Prin adresa nr.585/07.03.20l2 partea vătămată a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1525,77 lei conform devizului de lucrări nr.57/07.03.2012, reprezentând costul lucărilor de repoziționare a parapeților metalici care au fost recuperați. De asemenea, partea vătămată a menționat că parapeții au rol de protecție pentru siguranța în traficul rutier, sustragerea lor punând în pericol participanții la trafic.
În declarațiile date în fața organelor de poliție, inculpații au arătat că în data de 11.01.2012, în jurul orelor 11.00 au plecat împreună cu căruța din localitatea Olteni, jud. C., spre Băile Tușnad pentru a căuta fier vechi. Întrucât nu au găsit, la întoarcerea spre domiciliu au dezmembrat mai mulți parapeți metalice de pe marginea drumului și i-au încărcat în căruță cu scopul de a-i comercializa ca fier vechi, fiind surprinși de către organele de poliție. Inculpații s-au deplasat cu o căruță aparținând inculpatului B. Z. în care se mai aflau inculpatul N. A. și făptuitoarea N. E..
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către procuror inculpații nu au recunoscut că au demontat parapeții metalici susținând că i-au găsit la marginea drumului.
În fața instanței de judecată inculpatul B. Z. a declarat că de fapt a cumpărat parapeții (niște bucăți de metal) cu 50 de lei de la niște muncitori care lucrau la repararea drumului european. Inculpatul a precizat că nu a demontat parapeții, aceștia erau deja demontați.
Inculpatul N. A. a declarat instanței că mergând după fier vechi și având deja ceva fier vechi în căruță, s-au întâlnit cu mai mulți muncitori la ieșirea din Tușnad Băi către jud. C.. Aceștia demontau parapeții vechi de pe marginea drumului și i-au întrebat dacă nu cumpără fier vechi. Inculpatul s-a arătat dispus să cumpere fier fechi pentru că acei parapeți erau de nefolosit. Astfel, a încărcat în căruță patru, cinci bucăți de fier pe care a plătit 50 de lei.
Inculpatul S. R. a dat în fața instanței o declarație similară cu cea a inculpatului N. A., susținând că a cumpărat 6 bucăți de parapeți demontați de muncitorii care lucrau la drum.
De asemenea, martora N. E. a dat o declarație similară celei a inculpatului N. A., susținând că parapeții au fost cumpărați și nu însușiți fără drept.
Deși nu constituie probă pentru vinovăția inculpaților, referatele de evaluare întocmite pe seama acestora cosemnează o altă stare de fapt ca urmare a discuțiilor cu consilierul de probațiune, indiciu care ar duce la concluzia că declarațiile date de inculpați în fața instanței nu sunt sincere. Astfel, toți cei trei inculpați au recunoscut consilierului de probațiune că au sustras parapeții metalici dar au declarat că nu i-au demontat ci i-au găsit pe marginea drumului gata demontați.
Martorul B. T. Orlando C., în declarația dată în faza de urmărire penală a aratat că la data de 02.12.2011 a fost prezent la sediul Poliție orașului Băile Tușnad când au fost inventariate bunurile sustrase, aflate în căruțele învinuiților, iar aceștia au recunoscut că au dezmembrat parapeții sustrași.
Martorul B. T. Orlando C., audiat la Judecătoria B. prin comisie rogatorie, nu a reușit să dea detalii relevante cu privire la faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații. Cu toate acestea, din declarația martorului se reține faptul că parapeții pe care i-a văzut în curtea postului de poliție, recuperați de la inculpați, erau parapeții care erau montați pe marginea drumului, deși nu i-a văzut pe inculpați în momentul în care i-au demontat. De asemenea, deoarece dicuțiile de la postul de poliție dintre inculpați și organele de poliție s-au purtat în limba maghiară, martorul a declarat că nu are cunoștință dacă incupații au susținut că ar fi cumpărat parapeții.
Atât din declarațiile inculpaților cât și din declarațiile martorilor M. I. și C. M., agenți de poliție audiați în fața instanței, rezultă că în momentul în care inculpații au fost surprinși de organele de poliție la fața locului nu erau muncitorii care lucrau la reabilitarea drumului european. Martorii au mai declarat că în momentul în care au fost surprinși, inculpații încărcau o parte din parapeți și o parte erau în curs de demontare.
Față de cele expuse, din probele administrate rezultă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cu vinovăție în forma prevăzută de lege, motiv pentru care urmează a fi condamnați.
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul B. Z. se constată că acestea au fost săvârșite în baza aceleieași rezoluții infracționale. Chiar dacă după comiterea primei fapte, la data de 02.12.2011, inculpatul a fost deja audiat de organele de poliție, urmărirea penală împotriva acestuia a început numai la data de 09.02.2012, după comiterea celei de-a doua fapte (11.01.2012). Pe de altă parte, comiterea celei de-a doua fapte la un interval scurt de timp, în aceeași modalitate, cu aceleași mijloace, în același loc și împotriva aceleiați părți vătămate, duce la concluzia clară că inculpatul a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale ignorând faptul că deja fusese surprins în timpul comiterii primei fapte și nerealizând gravitatea primei fapte comise. Intervenția unei alte rezoluții infracționale s-ar fi putut reține în cazul în care inculpatul ar fi schimbat măcar una din circumstanțele acțiunii sale, cum ar fi de exemplu, acționarea în timpul nopții sau schimbarea locului comiterii faptei.
În ședința publică din data de 05.05.2015 s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul B. Z.. Având în vedere argumentele prezentate mai sus se constată că inculpatul B. Z. a comis cele două fapte în forma continuată a infracțiunii de furt calificat și nu în concurs, motiv pentru care, în baza art.386 alin.1 Cod pr. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul B. Z. a fost trimis în judecată din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal cu aplicarea art.33 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul Cod penal.
Având în vedere cuantumul mai redus al pedepselor prevăzute de noul Cod penal pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în baza art.5 alin.1 din noul Cod penal se va dispune reîncadrarea faptelor comise de aceștia în conformitate cu noul Cod penal.
Pentru stabilirea pedepselor ce urmează a le fi aplicate se vor avea în vedere dispozițiile art.74 din vechiul Cod penal, privind criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Astfel, inculpații B. Z. și S. R. nu au ocupație și loc de muncă și nu au antecedente penale. Din referatele de evaluare întocmite pe seama acestora rezultă că un motiv al comiterii faptelor l-a constituit situația materială precară a familiilor acestora. De asemenea, rezultă că inculpații, deși nu au loc de muncă constant, muncesc ocazional ca zilieri.
Inculpatul N. A. nu are ocupație și loc de muncă și este recidivist, fiind anterior condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării acesteia, prin Sentința penală nr.333/15.11.2011 a Judecătoriei S. Ghoerghe.
În consecință, în baza art.5 alin.1 din noul Cod penal se va dispune reîncadrarea faptei pentru care inculpatul B. Z. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 din noul Cod penal.
În baza art.396 alin.2 Cod pr. pen. va condamna pe inculpatul B. Z. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 din noul Cod penal.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale cât și concluziile referatului de evaluare întocmit pe seama inculpatului, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție.
D. urmare, în baza art.91 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.a Cod penal va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria ., pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art.91 alin.4 Cod penal va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.
În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal se va dispune reîncadrarea faptei pentru care inculpatul S. R. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal.
În baza art.396 alin.2 Cod pr. pen. va condamna pe inculpatul S. R. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale cât și concluziile referatului de evaluare întocmit pe seama inculpatului, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție.
D. urmare, în baza art.91 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.a Cod penal va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria ., pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art.91 alin.4 Cod penal va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.
În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal se va dispune reîncadrarea faptei pentru care inculpatul N. A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 din noul Cod penal.
În baza art.396 alin.2 Cod pr. pen., va condamna pe inculpatul N. A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 din noul Cod penal.
Inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată în perioada termenului de încercare stabilit pentru o pedeapsă anterior aplciată cu suspendarea condiționată sub supraveghere a executării acesteia, motiv pentru care devin aplicabile prevederile art.83 din vechiul Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei.
D. urmare, în baza art.15 din Legea nr.187/2012, raportat la art.83 din vechiul Cod penal, se va revoca beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.333/15.11.2011 a Judecătoriei S. Ghoerghe și dispune executarea acesteia în regim de detenție.
Având în vedere că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată în stare de recidivă postcondamnatorie, în baza art.43 alin.1 din noul Cod penal pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință se va adăuga la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.333/15.11.2011 a Judecătoriei S. Ghoerghe, inculpatul urmând să execute o pedeapsă totală de 6 ani închisoare.
Cu privire la latura civilă, partea civilă și-a dovedit pretențiile prin devizele de lucrări pentru repoziționarea parapeților sustrași care au fost recuperați în natură.
În consecință, în baza art.397 din Noul Cod de pr. pen. se va admite acțiunea civilă a părții civile Direcția R. de Drumuri și Poduri B. - Secția Drumuri Naționale Miercurea C. și va obliga pe inculpații B. Z. și S. R. la plata în solidar a sumei 2265,17 lei (pentru fapta comisă la data de 02.12.2011) iar pe inculpații B. Z. și N. A. la plata în solidar a sumei de 1525,77 lei (pentru fapta comisă la data de 11.01.2012), către partea civilă.
În baza art.274 alin.1 Cod pr. pen. va obliga pe inculpați la plata a câte 240 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de câte 300 lei pentru fiecare inculpat se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
1.În baza art.386 alin.1 Cod pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul B. Z. a fost trimis în judecată din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal cu aplicarea art.33 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul Cod penal.
În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal dispune reîncadrarea faptei pentru care inculpatul B. Z. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 din noul Cod penal.
În baza art.396 alin.2 Cod pr. pen. condamnă pe inculpatul B. Z., fiul lui natural și V., născut la data de 24.09.1979 în mun. Sfăntu G., jud. C., cu domiciliul în com. B., ., jud. C., fără studii, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 din noul Cod penal.
În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.a Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria ., pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.
2. În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal dispune reîncadrarea faptei pentru care inculpatul S. R. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal.
În baza art.396 alin.2 Cod pr. pen. condamnă pe inculpatul S. R., fiul lui Z. și V., născut la data de 25.05.1981 în mun. Sfăntu G., jud. C., cu domiciliul în com. B., ., jud. C., CNP_, fără studii, fără ocupație, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal.
În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.a Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria ., pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.
3. În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal dispune reîncadrarea faptei pentru care inculpatul N. A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e, alin.3 lit.g cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 din noul Cod penal.
În baza art.396 alin.2 Cod pr. pen., condamnă pe inculpatul N. A., fiul lui L. și M., născut la data de 25.10.1991 în mun. Miercurea-C., jud.Harghita, domiciliat în comuna Sînmartin, ., j ud. Harghita, CNP_, fără studii, fără ocupație, cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.3 lit.f din noul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 din noul Cod penal.
În baza art.15 din Legea nr.187/2012, raportat la art.83 din vechiul Cod penal, revocă beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.333/15.11.2011 a Judecătoriei S. Ghoerghe și dispune executarea acesteia în regim de detenție.
În baza art.43 alin.1 din noul Cod penal adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.333/15.11.2011 a Judecătoriei S. Ghoerghe, inculpatul urmând să execute o pedeapsă totală de 6 ani închisoare.
În baza art.397 din noul Cod de pr. pen. admite acțiunea civilă a părții civile Direcția R. de Drumuri și Poduri B. - Secția Drumuri Naționale Miercurea C., cu sediul în mun. Miercurea C., ., nr.77, jud. Harghita, și obligă pe inculpații B. Z. și S. R. la plata în solidar a sumei 2265,17 lei iar pe inculpații B. Z. și N. A. la plata în solidar a sumei de 1525,77 lei, către partea civilă.
În baza art.274 alin.1 Cod pr. pen. obligă pe inculpați la plata a câte 240 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de câte 300 lei pentru fiecare inculpat se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2014.
Președinte,Grefier,
A. D. RussuBoth K.
R.A.D./B.K.
Primit: 06.07.2015
Redactat: 06.07.2015
Ex: 7
| ← Tăinuirea. Art. 221 C.p.. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 554/2015.... → |
|---|








