Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 969/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 969/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 16-10-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
-
Sentința penală Nr. 969
Ședința publică de la 16 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier L. Ș.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. S. M.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petentul condamnat H. R., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul condamnat.
Procedura fără citarea părții.
Se constată că dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 06.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat deliberarea la data de 16.10.2015
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 31.08.2015, petentul condamnat H. R., a solicitat să i se acorde liberarea condiționată.
În drept, cererea nu a fost motivată.
La data de 22.09.2015 s-a depus la dosar adresa nr._ emisă de P. Rahova, împreună cu declarația persoanei private de libertate H. R., care a declarat că nu este cererea acestuia și nu și-o însușește.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 587 Cod procedură penală „alin. (1) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere. ”
În raport de textul de lege invocat, având în vedere faptul că cererea nu a fost formulată de persoana privativă de libertate, instanța urmează a o respinge ca inadmisibilă.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată în numele persoanei private de libertate H. R., fiul lui P. și F., născut la data de 02.09.1972, CNP_.
În baza art. 275, alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. C. L. Ș.
Fiind plecată în concediu de odihnă,
semnează președintele instanței
judecător A. M. T.
Red. G.C./16.10.2015
Primit:16.10.2015
Dact. L.Ș./19.10.2015
Ex./5
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 970/2015.... → |
|---|








