Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 233/2015. Judecătoria NOVACI

Sentința nr. 233/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 10-09-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ Nr. Operator 3923

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA NOVACI

NOVACI

Sentința penală Nr. 233/2015

Ședința publică de la 10 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. P. C.

Grefier M. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror O. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul S. I., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă contestatorul S. I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură al instanței, s-a înaintat de către Penitenciarul Dr.Tr.S., cu adresa nr. R/_/PDTSMH/din 03.09.2015, mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorul S. I., iar prin fax, cu adresa nr. R/_/PDTSMH din 04.09.2015 s-a comunicat, de către Penitenciarul Dr.Tr.S., faptul că, contestatorul nu poate fi transferat în instanță la termenul din data de 10.09.2015

Instanța, având în vedere lipsa contestatorului S. I., la termenul de judecată din data de 10.09.2015, invocă din oficiu, excepția inadmisibilității formulării contestației la executare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și respingerea cererii ca inadmisibilă.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 25.08.2015, sub nr. de dosar _ , contestatorul S. I., a formulat contestație la mandatul de executare a pedepsei închisorii .

Contestatorul nu a indicat motivele cererii arătând că le va prezenta în instanță.

În drept nu și-a întemeiat cererea .

Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul Dr.Tr.S. pentru a înainta, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe contestator.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată următoarele:

Prin prezenta cerere de contestație la executare, înregistrată la această instanță la data de 25._, sub număr dosar_, contestatorul S. I. a formulat contestație la mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Cu adresa nr. R/_/PDTSMH/din 03.09.2015, a fost înaintat mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorul S. I., iar cu adresa nr. R/_/PDTSMH din 04.09.2015 s-a comunicat de către Penitenciarul Dr.Tr.S. faptul că contestatorul nu poate fi transferat pentru termenul din data de 10.09.2015.

Potrivit art. 598 alin.1 Cod proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestatorul nu a indicat nici unul dintre elementele prevăzute în art. 598 ca stare de fapt, sau alte elemente care să conducă la identificarea modalității de condamnare iar din mandatul de executare se reține că, este condamnat întrucât a încercat să violeze o minoră de 12 ani.

Având în vedere aceste aspecte, instanța va respinge ca inadmisibilă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de contestație, formulată de contestatorul S. I., fiul lui I. și I., născut la data de 10.05.1980, deținut în Penitenciarul Dr.Tr.S., județul M., ca inadmisibilă.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința din 10.09.2015.

Președinte,

T. P. C.

Grefier,

M. U.

Red. TPC/C.I.

Ex.5

16 septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 233/2015. Judecătoria NOVACI