Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 147/2015. Judecătoria NOVACI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 14-05-2015
Dosar nr._ Nr. Operator 3923
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA NOVACI
NOVACI
Sentința Nr. 147/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Ș.
Grefier M. G. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorii S. I. Geanalica, C. M., M. A. I., P. A. L., C. D. F., C. C. I. și S. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorii M. A. I., P. A. L., C. D. F. și S. A., lipsă fiind contestatorii S. I. Geanalica, C. M. și C. C. I. .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au înaintat la dosar mandatele de executare solicitate de la P. de M. Siguranță C..
Contestatorii prezenții, interpelați fiecare de instanță, arătă, că nu au formulat prezenta contestația la executare, nu recunosc semnătura de pe aceasta și nu și-o însușesc.
Din înscrisurile înaintate de la locurile de deținere instanța reține că 2 contestatori C. M. și C. C. I., nu figurează în evidențele acestora.
Fată de poziția exprimată de către contestatorii prezenții în ședința publică de astăzi ținând cont de înscrisurile înaintate de la locurile de deținere ale condamnaților, de faptul că în prezent contestatorul lipsa S. I. Geanalica, este deținut în P. de M. Siguranță C., județul D. instanța pune în discuție disjungerea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de acesta, și formarea unui dosar nou, pe rolul aceluiași complet de judecată, potrivit art. 99 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu termen în aceeași ședință publică și anume 14 mai 2015.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de disjungere a contestație la executare, formulată de contestatorul lipsa S. I. Geanalica și formarea unui dosar nou, pe rolul aceluiași complet de judecată.
Contestatorul Contestatorii prezenții lasă soluția la aprecierea instanței.
Instanța, având în vedere cele învederate în scris pentru acest termen de judecată, de către persoanele condamnate M. A. I., P. A. L., C. D. F. și S. A. precum și de faptul că ceilalți 2 contestatori C. M. și C. C. I., nu figurează în evidențe, invocă din oficiu, excepția inadmisibilității formulării contestației la executare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și respingerea contestației ca inadmisibilă.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr. de dosar_ din data de 27.03.2015, condamnații contestatorii S. I. Geanalica, C. M., M. A. I., P. A. L., C. D. F., C. C. I. și S. A., deținuți în P. de M. Siguranță C. a formulat contestație la mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Fată de poziția exprimată de către contestatorii prezenții în ședința publică de astăzi ținând cont de înscrisurile înaintate de la locurile de deținere ale condamnaților, de faptul că în prezent contestatorul lipsa S. I. Geanalica, este deținut în P. de M. Siguranță C., județul D., instanța, va disjunge cererea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul S. I. Geanalica, în prezent deținut în P. de M. Siguranță C., județul D., pentru care se va forma separat un dosar nou, pe rolul aceluiași complet de judecată, potrivit art. 99 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, primind termen în aceeași ședință publică și anume 14 mai 2015.
Condamnații prezenți M. A. I., P. A. L., C. D. F. și S. A. interpelați de instanță, au arătat că nu au formulat contestația la executare, nu recunosc semnătura de pe aceasta și nu și-o însușesc iar din înscrisurile înaintate de la locurile de deținere a reieșit că 2 contestatori C. M. și C. C. I., nu figurează în evidențele acestora.
Față de această împrejurare instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestației la executare deduse judecății și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
Analizând excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată din oficiu de instanță, instanța reține că acesta este întemeiată și urmează să fie admisă pentru motivele ce vor fi în continuare expuse:
Potrivit art. 598 alin.1 Cod proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Invocarea altor motive decât cele limitativ prevăzute de articolul mai sus menționat atrage inadmisibilitatea contestației la executare astfel formulate, așa cum s-a decis în practica instanțelor de judecată, aceeași sancțiune fiind prevăzută și în cazul formulării unor contestații ulterioare de către aceeași persoană, pentru același temei legal, motive și apărări, prin dispozițiile art. 599 alin. 5 din același cod.
Instanța apreciază că sancțiunea inadmisibilității intervine și atunci când contestatorul citat fiind în cauză, arată că nu a formulat contestația dedusă judecății și atunci când acesta nu poate fi identificat, întrucât a menționat un domiciliu sau loc de deținere eronat și identitatea acestuia nu poate fi stabilită prin accesarea bazelor de deținute de instituțiile publice, întrucât de calea contestației la executare pot beneficia doar persoanele care, pe deoparte, susțin și în instanță contestația la executare formulată iar, pe de altă, se încadrează în motivele limitativ prevăzute de lege și nu rezultă că au formulat anterior o altă contestație la executare identică.
În cauză, condamnații prezenți M. A. I., P. A. L., C. D. F. și S. A. interpelați de instanță, au arătat în scris că altcineva a formulat contestația la executare în numele lor și, totodată, că nu recunosc semnătura de pe cererea prezentată de instanță, astfel încât pentru motivele mai sus arătate, va admite excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnații contestatorii M. A. I., P. A. L., C. D. F., C. M., C. C. I. și S. A..
În temeiul art. 275, alin. 3, Cod procedură penală, va dispune ca în cauză cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 80 lei, să rămână în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Disjunge cererea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul S. I. GEANALICA, în prezent deținut în P. de M. Siguranță C., județul D., pentru care se va forma separat un dosar nou, pe rolul aceluiași complet de judecată, potrivit art. 99 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, primind termen în aceeași ședință publică și anume 14 mai 2015.
Admite excepția inadmisibilității contestației la executare invocată din oficiu de instanță.
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorii, C. M., în prezent deținut în P. de M. Siguranță C., județul D. și M. A. I., P. A. L., C. D. F., C. C. I. și S. A., în prezent toate deținute în P. de M. și Tineri C.
În temeiul art. 275, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 80 lei, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 14 mai 2015.
Președinte, D. Ș. | Grefier, M. G. P. |
Red Tehnored. Ș.D./ Tehnored. I.D.
ex.11
09 Iunie 2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 180/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 156/2015.... → |
|---|








