Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 144/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 144/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 144/2015

Ședința publică de la 06 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. S. I.

GREFIER: M. O. B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de dna. procuror G. S..

* * * * *

Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C. pr. pen.

Pe rol - judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o imbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. si ped. de art. 336 alin. 1 din Cod Penal, cu aplicarea art. 5 din Cod Penal și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, fapte prev. si ped. de art. 335 alin. 2 din Cod Penal (două fapte), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 23.01.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 06.02.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

DELIBERÂND:

Constată că prin rechizitoriul nr. 8277/P/2013 din 29.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 03.11.2014, sub nr. de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. V., sub acuzația comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o imbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. si ped. de art. 336 alin. 1 din Cod Penal, cu aplicarea art. 5 din Cod Penal și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, fapte prev. si ped. de art. 335 alin. 2 din Cod Penal (două fapte), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

În esență, s-a reținut de procuror faptul că, în data de 06.12.2013, în jurul orei 19.00, a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_, pe ., având în momentul prelevării primei probe de sânge (06.12.2013 - orele 19.20) o alcoolemie de 2,35 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de a doua probe de sânge (06.12.2013 - orele 20.20) o alcoolemie de 2,15 g/l alcool pur în sânge, iar în data de 12.05.2014, în jurul orei 17.20, precum și în data de 04.06.2014, în jurul orei 07.40, a condus autoturismul marca VW Polo cu numărul de înmatriculare_, pe DC 54 din localitatea Cheriu, jud. Bihor, în timp ce exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice îi era suspendată.

Prin încheierea nr. 72/C.P./23.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

După începerea judecății inculpatul P. V. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirea adusă.

În ședința publică din 23.01.2015, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului P. V., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține în fapt următoarele:

La data de 06.12.2013, în jurul orelor 19.00, organele de poliție în timp ce efectuau supravegherea și controlul traficului rutier pe ., au oprit autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_, care circula dinspre . Oșorhei, la volanul autoturismului aflându-se o persoană de sex masculin.

În prezența martorului asistent C. V. R., organele de poliție au solicitat conducătorului autoturismului să înmâneze actele personale și ale autoturismului condus, acesta fiind identificat în persoana inculpatului P. V., inculpatul declarând cu privire la documentele solicitate că le-a uitat la domiciliu.

Întrucât inculpatul P. V. emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliție au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest marca Drager .-0446, care la testul cu nr. 70 a indicat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul P. V. a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, prima fiindu-i recoltată la orele 19.20, iar cea de-a doua probă la orele 20.20.

Conform Buletinului de analiză toxicologică nr. 2240 -2241/ 09.12.2013 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor, inculpatul a avut în momentul prelevării primei probe biologice (06.12.2013, ora 19.20), o alcoolemie de 2,35 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de a doua probe biologice (06.12.2013, ora 20.20), acesta a avut o alcoolemie de 2,15 g/l alcool pur în sânge.

Cu ocazia depistării sale, inculpatul a declarat verbal faptul că în data de 06.12.2014, între orele 12.00-18.00, a consumat cantitatea de 1 litru de vin, fără a consuma alimente și că a condus autoturismul Renault cu numărul de înmatriculare_ de pe . până pe . fost oprit de organele de poliție, având intenția să se deplaseze la domiciliu său, în localitatea Cheriu.

Din cazierul auto al inculpatului rezultă că permisul de conducere a fost predat la data de 07.02.2014, eliberându-i-se acestuia dovada înlocuitoare ._, fără valabilitate.

La data de 12.05.2014, în jurul orelor 17.20, lucrătorii Secției V Poliție Rurală Oradea, efectuând supravegherea și controlul traficului rutier pe DC 44, în localitatea Cheriu, jud. Bihor, au oprit în dreptul imobilului cu nr. 156 autoturismul marca Volskwagen Polo cu numărul de înmatriculare_, la volanul căruia se afla o persoană de sex bărbătesc.

Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana inculpatului P. V., împreună cu inculpatul aflându-se în autoturism nepoata sa P. S.-C., în vârstă de 6 ani, care ocupa locul din partea dreaptă spate.

I s-a solicitat inculpatului să prezinte actele personale și ale autoturismului, acesta prezentând actul de identitate și polițița de asigurare, iar cu privire la permisul de conducere acesta a declarat că nu îl are asupra sa.

În urma verificărilor, s-a constatat că inculpatul posedă permis de conducere categ. B, însă dreptul de a conduce pe drumurile publice îi este suspendat, întrucât la data de 06.12.2013 a condus pe drumurile publice în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, sens în care i s-a reținut permisul de conducere și i s-a eliberat dovada înlocuitoare ._, fără valabilitate.

Cu ocazia depistării sale, inculpatul a declarat că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ de la locuința sa din . de a ajunge la locuința vărului său din satul Cheriu, pentru ca acesta să o ducă pe nepoata sa la un consult stomatologic în Oradea, conducând autoturismul pe o distanță de aproximativ 300 metri. A arătat că autoturismul este al fiului său, care l-a achiziționat de aproximativ o săptămână și care l-a lăsat în curtea locuinței sale, fiul său fiind plecat din țară. Cu privire la permisul de conducere, inculpatul a declarat că dreptul său de a conduce îi este suspentat, întrucât la data de 06.12.2013 a condus pe drumurile publice în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, arătând că dovada înlocuitoare a permisului de conducere a pierdut-o.

La data de 04.06.2014, în jurul orelor 07.40, în timp ce organele de poliție efectuau supravegherea și controlul traficului rutier pe DC 54, în localitatea Cheriu, jud. Bihor, au oprit pentru control autoturismul marca Volskwagen Polo cu numărul de înmatriculare_ în dreptul imobilului cu nr. 34, care circula din direcția Oradea, conducătorul autoturismului fiind identificat în persoana inculpatului P. V..

În autoturism cu inculpatul se afla nepoata acestuia P. S. C., în vârstă de 6 ani, care ocupa locul din dreapta spate.

Din verificările efectuate de către lucrătorii de poliție a rezultat că inculpatul P. V. are permisul de conducere reținut întrucât la data de 06.12.2013 a condus un autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, iar în data de 12.05.2014 acesta a fost depistat conducând pe drumurile publice în timp ce exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată, astfel că data de 04.06.2014 exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice îi era suspendată.

Cu ocazia depistării sale, inculpatul P. V. a declarat că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ de la domiciliu său, intenționând să o ducă pe nepoata sa la școala din cartierul Nufărul din Oradea, iar la ieșirea din localitatea Cheriu a observat un echipaj de poliție, motiv pentru care a întors, însă organele de poliție au trecut în urmărirea sa, fiind oprit în localitatea Cheriu, în dreptul imobilului cu nr. 34. A arătat agenților de poliție că permisul de conducere îi este reținut, prezentând dovada înlocuitoare a permisului de conducere cu ._ eliberată în data de 02.06.2014, fără valabilitate.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P. V. a declarat că recunoaște și regretă faptele reținute în sarcina sa.

În declarația dată în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare (f. 41 dos.u.p.); procese-verbale de constatare a infracțiunilor (f. 15-18 dos.u.p.); rezultatul testării cu alcooltest, buletin de examinare clinică, proces verbal de prelevare a probelor biologice și buletin de analiză toxicologică nr.2240-2241/09.12.2013 (f. 19-22 dos.u.p.); declarațiile inculpatului P. V. (f. 28, 30-31, 33-35 dos.u.p.); declarațiile martorului asistent C. V. R. (f. 35-38 dos.u.p.); înscrisuri – înștiințări, adresă S.P.C.R.P.C.Î.V. Bihor din 28.10.2014 (f. 24-27, 42 dos.u.p.); cazier rutier (f. 23 dos.u.p.); fișă de cazier (f.39-40 dos.u.p.).

În drept, faptele inculpatului P. V. care, în data de 06.12.2013, în jurul orei 19.00, a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_, pe ., având în momentul prelevării primei probe de sânge (06.12.2013 - orele 19.20) o alcoolemie de 2,35 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de a doua probe de sânge (06.12.2013 - orele 20.20) o alcoolemie de 2,15 g/l alcool pur în sânge, iar în data de 12.05.2014, în jurul orei 17.20, precum și în data de 04.06.2014, în jurul orei 07.40, a condus autoturismul marca VW Polo cu numărul de înmatriculare_, pe DC 54 din localitatea Cheriu, jud. Bihor, în timp ce exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice îi era suspendată, realizează conținutul infracțiunilor prev. și ped. art. 336 alin. 1 din Cod Penal, cu aplic. art. 5 din Cod Penal și art. 335 alin. 2 din Cod Penal (două fapte), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.

Constatând vinovăția inculpatului P. V., întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța, în baza art. 336 al. 1 Cod penal cu aplic.art.5 Cod penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 1 an 3 luni închisoare, în baza art. 335 al. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, iar în baza art. 335 al. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la o pedeapsă de 9 luni închisoare.

Faptele fiind săvârșite în concurs, instanța, în baza art. 38 al.1 și art.39 al.1 lit.b Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an 3 luni închisoare, la care va mai adăuga 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 8 luni închisoare.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului P. V. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de Noul Cod penal, împrejurările în care au fost comise infracțiunile, starea de pericol creată prin acțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, valoarea ridicată a alcoolemiei, respectiv 2,35 g/l și 2,15 g/l alcool pur în sânge, faptul că inculpatul, fiind sub influența alcoolului și având reflexele specifice conducerii unui autovehicul pe drumurile publice mult diminuate, a intenționat să conducă autoturismul din Oradea până în Cheriu, pe un drum județean aglomerat și de două ori a condus autoturismul având permisul de conducere suspendat, fiind însoțit în mașină de o minora de 6 ani. Nu poate fi omisă nici împrejurarea că inculpatul a comis 3 infracțiuni într-o perioadă de 6 luni.

În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, în principal față de valoarea ridicată a alcoolemiei în sânge-respectiv 2,35 și 2,15 g 0/00 alcool pur în sânge și faptul că de două ori a condus autoturismul având permisul de conducere suspendat, instanța apreciază că în speță se impune aplicarea pedepsei închisorii și nu amenda penală, ca pedeapsă alternativă prevăzută de Noul Cod penal. Astfel, ținându-se seama de faptul că inculpatul este fără antecedente penale, a recunoscut și a regretat fapta, s-au aplicat pedepse cu închisoarea într-un cuantum corespunzător, înspre minimul special, ținând seama de limitele speciale prevăzute de lege, reduse cu 1/3, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului P. V., acesta având posibilități reale de îndreptare și reintegrare socială și fără a fi depus în mediul penitenciar iar pedeapsa în sine reprezintă un avertisment pentru el, impunându-se însă supravegherea sa, în condițiile legii, de către autoritățile specializate ale statului, instanța, în baza art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, instanța va obliga inculpatul P. V. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 lit d) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului P. V. următoarea obligație:

-să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal, va impune inculpatului P. V. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei ., sau în cadrul Primăriei municipiului Oradea.

În baza art. 91 al. 4 Cod penal instanța va atrage atenția inculpatului P. V. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 336 al. 1 Cod penal cu aplic.art.5 Cod penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P. V., fiul lui F. și F., născut la data de 28.10.1958 în Oradea, jud. Bihor, cu domiciliul în com. Oșorhei, ., jud. Bihor, cetățenie română, pensionar, fără antecedente penale, CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de:

1 an 3 luni închisoare

În baza art. 335 al. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la o pedeapsă de:

6 luni închisoare

În baza art. 335 al. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la o pedeapsă de:

9 luni închisoare

În baza art. 38 al.1 și art.39 al.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an 3 luni închisoare, la care mai adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:

1 an 8 luni închisoare

În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul P. V. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 lit d) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului P. V. următoarea obligație:

-să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatului P. V. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei ., sau în cadrul Primăriei municipiului Oradea.

În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului P. V. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. S. I. M. O. B.

Red.I.E.S.

Dact.M.B.

4 ex./11.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 144/2015. Judecătoria ORADEA