Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 475/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 475/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 475/2015

Ședința publică din data de 14 aprilie 2015

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: P. L.

Ministerul public este reprezentat de procuror M. Miriam din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul K. Z., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. și ped. de art. 336 al. 1 C. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul K. Z..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea inculpatului K. Z., fiul lui G. și S., ns. la 23.09.1977, în Oradea, jud. Bihor, domiciliat în Oradea, ., jud. Bihor, CNP_, CI . nr._ eliberată de SPCL Oradea la data de 18.09.2014.

Nefiind cereri sau excepții, în baza art. 374 C.pr.pen., se dă citire actului de sesizare a instanței, care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce.

Instanța, aduce la cunoștința inculpatului K. Z. faptul că are posibilitatea să beneficieze de procedura simplificată prev. de art. 375 C.pr.pen. dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, respectiv a prevederilor art. 396 al. 10 C.pr.pen.

Inculpatul K. Z., arată că recunoaște fapta și dorește aplicarea procedurii simplificate.

Instanța, în baza art. 375 al. 1 C.pr.pen., procedează la ascultarea inculpatului K. Z., declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașată la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de inculpat.

Instanța pune în discuție solicitarea inculpatului K. Z., ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen.

Reprezentanta parchetului, solicită admiterea cererii inculpatului de aplicare a procedurii simplificate, fiind îndeplinite condițiile legale.

Instanța, având în vedere declarația inculpatului și actele de la dosar, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea procedurii simplificate, motiv pentru care în baza art. 375 alin. 2 Cod C.pr.pen. admite cererea inculpatului K. Z. și dispune ca judecata să aibă loc conform procedurii prev. de art. 375 C.pr.pen.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.pr.pen. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri, conform art. 388 C.pr.pen.

Reprezentanta parchetului, susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul, apreciind dovedită vinovăția acestuia cu probele administrate în cursul urmăririi penale și declarația de recunoaștere a faptei dată în fața instanței. În baza art. 336 al. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C.pr.pen., solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată cu amenda penală, al cărei cuantum urmează a fi stabilit conform art. 61 C.pen. În temeiul art. 274 al. 1 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul nr. 1506/P/2014 din 07.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 14.01.2015, inculpatul K. Z. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prev. și ped. de art. 336 al. 1 C. P.. cu aplic. art. 5 C. P.., fapta constând în aceea că inculpatul, la data de 01.06.2013 a condus pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,55 gr ‰, alcool pur în sânge.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:

La 23.02.2014 în jurul orelor 00,05 organele de Poliție au oprit pentru control pe . municipiul Oradea autoturismul marca Citroen înmatriculat sub nr._ condus de inculpatul K. Z., pasager pe locul din dreapta fiind martorul Mille R.. Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior inculpatul a fost condus la SML Oradea în vederea recoltării probelor biologice de sânge, stabilindu-se conform Buletinului de analiză toxicologică 308/2014 că alcoolemia prezentată de acesta era de 1,15 gr ‰ alcool pur în sânge la proba I, fără a se solicita recoltarea probei II.

Cu ocazia declarațiilor inculpatul a declarat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, declarând că a consumat 2 sticle cu bere după care s-a deplasat la volanul autoturismului din localitatea Săldăbagiu de M. până în Oradea unde a fost oprit.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost audiat la termenul din 14.04.2015, a solicitat aplicarea procedurii speciale de recunoaștere a vinovăției și a recunoscut fapta descrisă în rechizitoriu, precizând faptul că a condus după ce a consumat alcool (f. 10-11).

Starea de fapt reținută și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu

probele administrate în cauză: Proces verbal constatare a infracțiunii ( f 3), Rezultat etilotest (f 14), Buletin analiză toxicologică ( f 17), declarații martori (f 31,32), cazier judiciar ( f 34) și declarații inculpat/suspect ( f 22,26,29 dos. u.p. și f. 10-11 dos. inst.).

În drept, fapta inculpatului K. Z. care, la data de 01.06.2013 a condus pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,55 gr ‰, alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

La stabilirea și individualizarea pedepselor, instanța urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 C.pen., reținând în acest sens faptul că inculpatul a condus autoturismul după ce, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unui autovehicul . Instanța mai remarcă faptul că deși la o primă analiză infracțiunile la regimul circulației nu par a avea un pericol social ridicat în raport cu alte fapte care au limite de pedeapsă apropiate, acestea sunt în continuă creștere ca și număr în ultima perioadă de timp, iar urmările produse sunt tot mai grave, victime devenind persoane nevinovate, or numai aplicarea unor pedepse mai aspre ar putea cultiva în rândul opiniei publice responsabilitatea șofatului în condiții legale.

La individualizarea pedepsei, conform criteriilor prevăzute la art. 74 C. pen. instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă fixate prin lege, împrejurările comiterii faptei, respectiv faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, a condus pe un drum național un vehicul sub influența alcoolului.

În cadrul individualizării judiciare a pedepsei, reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute la art. 75 C. pen. constatarea și caracterizarea acestora ca atare este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Astfel, în ceea ce privește conduita bună înainte de săvârșirea faptei, și recunoașterea săvârșirii faptei, vor fi reținute de instanță față de natura și gravitatea concretă a infracțiunii, respectiv acesta a condus autoturismul având o alcoolemie de 1,55 gr ‰, alcool pur în sânge.

Instanța apreciază că scopul coercitiv și educativ al pedepsei poate fi atins prin stabilirea unei amenzi penale. În ce privește cuantumul amenzii penale acesta va fi stabilit ținând cont de gravitatea faptei si de veniturile inculpatului, fiind orientat spre minim, astfel cum limitele au fost reduse cu o pătrime, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În consecință având în vedere dispozițiile art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal, instanța urmează a stabili o pedeapsă de 150 zile amendă în sarcina inculpatului K. Z..

Raportat la starea de fapt reținută, instanța ținând cont de persoana inculpatului, conduita acestuia anterior săvârșirii faptei, acordul manifestat de a presta o muncă în folosul comunității, posibilitățile sale de îndreptare, veniturile realizate, potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, va stabili cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amenda la suma de 10 lei, astfel ca pedeapsa aplicată inculpatului va fi amenda în cuantum de 1500 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din Codul penal.

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, în sensul că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Va pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale.

Fiind in culpa procesuala, instanța în baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal, condamnă pe inculpatul K. Z., fiul lui G. și S., născut la data de 23.09.1977, în Oradea, jud. Bihor, CNP_ cetățean român, studii medii, divorțat, muncitor, la . SRL, fără antecedente penale, domiciliat în Oradea, ., jud. Bihor, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de 150 zile amendă.

Potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, stabilește cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amenda la suma de 10 lei, astfel ca pedeapsa aplicată inculpatului este amenda în cuantum de 1500 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din Codul penal.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, în sensul că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. P. L.

Red G.M.

Dact. P.L.

3 ex / 27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 475/2015. Judecătoria ORADEA