Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 924/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 924/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 20-07-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Cod operator 3161/P
SENTINȚA PENALĂ nr. 924/2015
Ședința publică de la 20 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: P. L.
Ministerul Public este reprezentat de d-na procuror M. Miriam, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art. 369, alin. 1 Cod procedură penală.
Pe rol fiind soluționarea propunerii de liberare condiționată, formulate de Penitenciarul Oradea, cu privire la condamnatul Popute I..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul Popute I., deținut în Penitenciarul Oradea, asistat de apărătorul din oficiu, avocat D. E., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței, condamnatul arată că are cunoștință care este obiectul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul, în baza art. 587 alin. 1 C.p.p. având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.pen. vechi, solicită admiterea propunerii Comisiei de liberare condiționată din cadrul penitenciarului Oradea și liberarea condiționată a condamnatului. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., solicită rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului.
Avocatul condamnatului, solicită admiterea propunerii de liberare condiționată a condamnatului. Arată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 din vechiul cod penal, respectiv condamnatul a executat fracția obligatorie și pe perioada detenției a fost recompensat de 4 ori, nu a fost sancționat disciplinar și a participat la 16 programe socio educative. Prin urmare, apreciază că scopul pedepsei a fost atins, îndreptarea condamnatului s-a produs pentru a putea fi lăsat în libertate și nu prezintă pericol social.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea propunerii de liberare condiționată.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND :
Constată că, prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 17.07.2015, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de la Penitenciarul Oradea a solicitat liberarea condiționată a condamnatului Popute I., arătând în motivarea sesizării că a executat două treimi din pedeapsă și a avut un comportament corespunzător pe timpul executării pedepsei.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința Penală nr. 879/2014 a Judecătoriei Oradea, inculpatul Popute I. a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 C.pen.
Din procesul - verbal nr. 163 din 16.07.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, rezultă că deținutul a început executarea pedepsei la data de 02.10.2014, pedeapsa urmând să expire la data de 01.02.2016. Din cele 488 de zile cât reprezintă pedeapsa aplicată, transformată în zile, condamnatul a executat în total un număr de 329 zile, câștigate și executate, deci două treimi din pedeapsă.
De asemenea, s-a arătat că acesta a fost repartizat în regim de executare deschis la momentul analizei și se află la prima analiză.
Din același proces - verbal rezultă că deținutul a fost recompensat de 4 ori, inclusiv cu permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, nu a fost sancționat disciplinar, a manifestat interes pentru activitățile de reintegrare socială și a desfășurat activități productive, iar din luna noiembrie 2014 desfășoară activități productive fără supraveghere în exteriorul locului de deținere (Tiger Amira).
Întrucât instituția liberării condiționate constituie o instituție de drept substanțial, aceasta este supusă exigențelor constituționale prevăzute de art. 15 din Constituție, privind legea penală mai favorabilă. Ca atare, privind comparativ instituția liberării condiționate din Codul penal din 1968, respectiv din Noul Cod penal, instanța apreciază că sunt mai favorabile dispozițiile din vechea reglementare, având în vedere că acestea nu impun obligații condamnatului pe parcursul termenul de încercare.
În aceste condiții, văzând fracțiunea de pedeapsa executată până în prezent, precum și comportamentul condamnatului în timpul detenției, instanța va considera îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Lege nr. 286/2009, astfel că va admite propunerea de liberare condiționată.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare aferente prezentei propuneri vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea condamnatului, avocat D. E., se va plăti din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3625/17.07.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea.
În baza art. 95 – 97 din Legea nr. 254/2013 și art. 587 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 286/2009, dispune liberarea condiționată a condamnatului POPUTE I., fiul lui I. și F., născut la data de 08.01.1977, în loc. Oradea, jud. Bihor, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 879/2014 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1152/2014.
În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea condamnatului, avocat D. E., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3625/17.07.2015.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație la Tribunalul Bihor în termen 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. M. P. L.
Redactat G.M
Tehnoredactat P.L
5 ex/ 20.07.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR
SECȚIA PENALĂ
*: Oradea, Primariei nr.13, Bihor, Cod_
(: +_-412.047
: +_-432.758
Cod operator date cu caracter personal 3161
DOSAR NR._
Emisă la 20.07.2015
CĂTRE,
PENITENCIARUL ORADEA
DIRECȚIA EVIDENȚĂ DEȚINUȚI
Alăturat prezentei, în baza art. 407, alin.1 Cod procedură penală, vă comunicăm o copie a Sentinței penale nr. 924 din 20.07.2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus al Judecătoriei Oradea, privind pe deținutul POPUTE I., fiul lui I. și F., născut la data de 08.01.1977, pentru luare la cunoștință.
Precizăm că s-a comunicat separat cu condamnatul o copie a sentinței sus-amintite, în plic închis.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. M. P. L.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 900/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 380/2015.... → |
|---|








