Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 907/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 907/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 07-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 907/2015
Ședința publică de la 07 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. U.-L.
GREFIER: M. O. B.
Parchetul de pe lângă Judecătoria O. este reprezentat de procuror C. P..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat TĂBUȘ V., parte responsabilă civilmente . PRIN LICHIDATOR CABINET DE INSOLVENȚĂ P. V., petent P. DE PE L. JUDECĂTORIA O. și pe parte vătămată DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, parte vătămată ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 30.06.2015 dată la care părțile prezente au pus concluzii pentru dezbaterea cauzei în fond, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânând pronunțarea pentru data de 07.07.2015 dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria O. la data de 18.06.2014 în dosarul nr. 165/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului TĂBUȘ V. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. raportat la art. 5 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpata TĂBUȘ V., în calitate de administrator la . [având CUI_, cu sediul în municipiul O., str. ./A, jud. Bihor] în perioada 01.01._09 a reținut și nu a virat la bugetul de stat, în termen de 30 zile, de la angajații societății sumele reprezentând contribuții cu reținere la sursă, respectiv: contribuția individuală de asigurări sociale în sumă de_ lei, contribuția pentru asigurări de sănătate în sumă de_ lei, contribuția pentru asigurări de șomaj în sumă de 2415 lei și impozitul pe veniturile din salarii în sumă de_ lei și nu a vărsat către bugetul de stat în termenul prevăzut de lege aceste obligații cu reținere la sursă, păgubind bugetul de stat cu suma de 123.861 lei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: documente contabile (balanțe verificare, fișe sintetice etc) [f.6-44 dup], decizie de încetare a contractului de muncă inc. TĂBUȘ V. [f. 45-46 dup], istoric ORC Bihor [f.47-62dup], declarație martor MUȚ I. [f.63-65 dup], declarații inculpată TĂBUȘ V. [f. 66-72 dup], punct de vedere de specialitate exprimat de inspectori din cadrul PT. Bihor [f.77-132].
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei O. la data de 20.06.2014 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr. 256/CP/2015 din data de 10.03.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat pe inculpată dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului negativ al acesteia a procedat la audierea inculpatei, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen.
Totodată, s-a încuviințat inculpatei proba cu martorii Muț I. și G. G..
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:
Prin decizia Curții Constituționale nr. 363/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României nr.495 din 06.07.2015 și, anterior, pe site-ul www.ccr.ro pe data de 26.06.2015) a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de M. L. C. în Dosarul nr.1._ al Curții de Apel Cluj— Secția penală și de minori și s-a constatat că dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale.
În motivarea acestei decizii instanța de contencios constituțional a reținut că: „20. Așadar, față de cele menționate mai sus, Curtea constată că dispozițiile art.23 alin.(12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art.1 alin.(5) din Constituție.
(…) 22. Din examinarea prevederilor legale în materie fiscală menționate mai sus, coroborate cu cele ale Legii nr.241/2005, Curtea observă că acestea nu precizează, în mod concret, care sunt veniturile impozabile cu reținere la sursă, limitându-se la a menționa în cuprinsul acestora, sporadic, spre exemplu, „reținerea la sursă a impozitului reprezentând plăți anticipate pentru unele venituri din activități independente” [art.52 din Legea nr.571/2003], „veniturile sub formă de premii se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu” [art.77 din Legea nr.571/2003] sau „plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii, conform prezentului titlu, au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat” [art.119 din Legea nr.571/2003].
24. (…) Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, însă nici în cuprinsul acestui articol, nici în cuprinsul legii menționate sau al altor acte normative, noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă” nu este definită. Însă, prin normele infralegale, care au menirea de a aproba modelul și conținutul formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor, sunt inventariate impozitele și contribuțiile colectate prin reținere la sursă, iar impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal sau impozitul pe alte venituri ale persoanelor fizice este menționat ca un impozit cu reținere la sursă. Așadar, Curtea reține că obiectul material al infracțiunii nu este configurat prin lege, ci printr-un act administrativ de aplicare a legii al cărui obiect de reglementare vizează, în realitate, un domeniu distinct, respectiv aprobarea modelului și conținutului unor formulare. Or, în ipoteza infracțiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu ușurință prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenței/inexistenței infracțiunii.
25. Raportând cele prezentate mai sus la speța de față, Curtea constată că legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, fără ca prin conținutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a acestuia. Așa fiind, textul supus controlului de constituționalitate nu respectă condițiile de calitate a legii, respectiv din modul de definire a infracțiunii prevăzute la art.6 din Legea nr.241/2005 nu poate fi determinată noțiunea de „impozit cu reținere la sursă”, astfel că destinatarul normei nu poate să își ordoneze conduita, în funcție de ipoteza normativă a legii.
26. În ceea ce privește accesibilitatea legii, Curtea constată că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și . acestora, care se realizează în temeiul art.78 din Constituție, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o data ulterioară prevăzută în textul ei.
27. Însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștință publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice. Nu este așadar admisă o reglementare disparată a domeniului sau care să rezulte din coroborarea unor acte normative cu forță juridică diferită. În acest sens, normele de tehnică legislativă referitoare la integrarea proiectului în ansamblul legislației statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune [art.13 lit.a) din Legea nr.24/2000]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art.16 alin.(1) teza a doua din Legea nr.24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeași forță juridică.
28. Raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunțate, Curtea constată că acestea nu respectă cerința de accesibilitate a legii, întrucât dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Singura mențiune cu privire la acesta este cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară, fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr.241/2005, lege penală în sensul art.173 din Codul penal.
29. În acest context, Curtea reține că, potrivit tezei întâi din art.7 — Nicio pedeapsă fără lege — din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei (paragraful 145), reiterând jurisprudența sa anterioară, arată că art.7 din Convenție prevede, printre altele, principiul că numai legea poate defini o crimă și prescrie o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege) și, de asemenea, stabilește principiul că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului. Rezultă că infracțiunile și pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerință care este îndeplinită numai în cazul în care individul își poate da seama din conținutul dispoziției legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.
30. În concluzie, Curtea constată că prevederile criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție.
31. Distinct de acestea, Curtea observă că legiuitorul, prin normele criticate, a urmărit să descurajeze contribuabilii de la sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale, însă atingerea de către stat a unor obiective, chiar și atunci când acestea sunt de interes general și necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituției, care, potrivit art.1 alin.(5), este obligatorie. Astfel, nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă și accesibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate.”
Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Tot astfel, potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, începând cu data de 06.07.2015 norma de incriminare prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost suspendată de drept, ceea ce echivalează cu absența incriminării într-o lege penală activă, pe durata termenul de suspendare de 45 de zile, a infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în simplă sau în formă continuată, respectiv cu dezincriminarea acestei fapte după expirarea termenului de 45 de zile dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Art. 5 alin. (2) C.pen. stipulează că regulile aplicării legii penale mai favorabile sunt incidente și în cazul actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale ca urmare a soluționării de Curtea Constituțională a unei excepții de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor de judecată (control de constituționalitate a posteriori).
Pe cale de consecință, având în vedere efectele legii penale mai favorabile aplicate în condițiile art. 5 alin. (2) C.pen. instanța consideră că în urma deciziei Curți Constituționale nr. 363/2015 faptei de reținere și nevărsare, cu intenție, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă îi lipsește prima trăsătură esențială a infracțiunii, respectiv tipicitatea (prevederea în legea penală activă).
Pe cale de consecință, la acest moment procesual se poate considera că fapta de care este acuzată inculpata TĂBUȘ V. nu este prevăzută de o lege penală activă, dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale fiind suspendate de drept.
Față de aceste considerente, instanța în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României nr.495 din 06.07.2015) și cu referire la art. 5 alin. (2) C.pen. va dispune achitarea inculpatei TĂBUȘ V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin (1) C.pen. raportat la art. 5 C.pen.
În baza art. 25 alin. (5) C.proc.pen. va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României nr.495 din 06.07.2015) și cu referire la art. 5 alin. (2) C.pen. achită pe inculpata TĂBUȘ V. [fiica lui A. și Vioara, născută la data de 25.10.1959 în B., Bihor, cetățean român, studii superioare, fără ocup.și loc de muncă, căsătorită, fără copii minori, domiciliată în municipiul O., ., nr.71/A, ..17, jud. Bihor, C.N.P._] sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin (1) C.pen. raportat la art. 5 C.pen.
În baza art. 25 alin. (5) C.proc.pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR [cu sediul în O., ..2-4, Bihor].
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. U. – L. M. O. BONIS
Dact:D.U.L
Red: M.O.B
2 ex./10.07.2015
| ← Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 923/2015.... → |
|---|
