Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr. 416/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 416/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 07-12-2015
ROMANIA
JUDECATORIA PETROSANI
JUDETUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.416/2015
Ședința publică din data de 7 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Judecător de cameră preliminară: C. A. B.
Grefier: D. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror –L. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale față de numitul B. C.,cercetat în dosarul penal nr.1302/P/2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă prev.de art.342 al.6 c.penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a fost lipsă intimatul B. C..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită conform disp.art.353 c.pr.penală.
S-au citit actele și lucrările dosarului după care:
Reprezentanta Ministerului Public a declarat că nu mai are cereri de probe de formulat și a solicitat acordarea cuvântului în fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art.387 C. proc. pen. instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public,a solicitat admiterea cererii,în baza art.112 lit.f c.penal să se dispună confiscarea tuturor bunurilor menționate în ordonanță,iar în baza art.275 al.3 c.pr.penală să se dispună și cu privire la cheltuielile judiciare către stat.
Instanța a reținut cauza în pronunțare.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra propunerii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 20.11.2015 sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Petroșani a solicitat luarea măsurii confiscării speciale cu privire la arma letală marca ZB, model ZH 321, calibru 16, seria_/3-_ și cu privire la arma neletală marca Valtro, model 1988, calibru 9mm P.A.K., cu ., aparținând numitului B. C..
Prin ordonanța din data de 11.11.2015 s-a dispus renunțarea la urmărire penală cu privire la fapta de nedepunerea armei și muniției la armurierul autorizat în termen de 10 zile de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului de portarmă prev. de art. 342 al.6 Cod penal, reținută în sarcina intimatului B. C..
Totodată, s-a dispus și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea confiscării cu privire la arma letală marca ZB, model ZH 321, calibru 16, seria_/3-_ și cu privire la arma neletală marca Valtro, model 1988, calibru 9mm P.A.K., cu ..
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
La data de 19.03.2015 organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că intimatul B. C. deține o armă letală și o armă neletală deși permisul de portarmă . nr._ eliberat la data de 28.11.1991 are termenul de valabilitate expirat, intimatul neprezentându-se până la data de 08.05.2008 pentru prelungirea valabilității – fila 12 d.u.p.
A fost citat în acest sens intimatul, prezentându-se fiul acestuia, B. V. A., care a prezentat permisul de portarmă expirat în data de 08.05.2008 și arma letală marca ZH 321, calibru 16, seria_/3-_, respectiv arma neletală marca Valtro, calibru 9mm, cu gaze, cu ., care corespund cu caracteristicile menționate în permisul de armă. A fost încheiat un proces-verbal, semnat de către numitul B. V. A..- fila 13-14 d.u.p
A fost audiat intimatul, care a arătat că nu a depus documentele prevăzute de lege pentru prelungirea valabilității permisului de portarmă întrucât nu a cunoscut că este necesar acest demers, întrucât a pierdut relațiile cu asociația de vânătoare în care era înscris - fila 17-19 .d.u.p.
A fost depusă copia permisului de portarmă . nr._, având aplicată ultima viză de prelungire a valabilității în data de 08.05.2003- fila 27-28 d.u.p.
Potrivit disp. art. 112 lit, f C.pen sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală, iar conform art. 342 alin. 6 C.pen, din 2009, constituie infracțiune nedepunerea armei și muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico – științifică efectuat în cauză a rezultat tipul celor 2 arme deținute de către intimat, respectiv o armă de vânătoare și un pistol de autoapărare neletal. – fila 32-38 d.u.p.
Prin ordonanța din data de 11.11.2015 s-a dispus renunțarea la urmărire penală cu privire la fapta de nedepunerea armei și muniției la armurierul autorizat în termen de 10 zile de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului de portarmă prev. de art. 342 al.6 Cod penal, reținută în sarcina intimatului B. C..
Cu privire la aspectul invocat de intimat, respectiv că nu cunoștea care este termenul de valabilitate al permisului de portarmă pe care îl deține, instanța reține că potrivit art. 51 Cod penal 1968, aplicabil la data la care se reclamă săvârșirea faptei, necunoașterea sau cunoașterea legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei, nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii și nimeni nu poate invoca în favoarea sa necunoașterea legii.
Potrivit art. 30 al.5 Cod Penal actual, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită ca urmare a necunoașterii sau cunoașterii greșite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în nici un fel evitată.
Această din urmă condiție, respectiv existența unei împrejurări care nu putea fi în nici un fel evitată nu este îndeplinită în cauză pentru a fi reținută cauza de neimputabilitate a erorii, cu atât mai mult cu cât, în calitate de deținător de armă, intimatul era obligat să cunoască conținutul actelor normative care reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru deținerea legală a unei arme.
Mai mult, din copia permisului de portarmă rezultă că intimatul avea reprezentarea că actul este supus vizării, fiindu-i aplicate un număr de 4 vize.
Astfel, nu se poate reține lipsa intenției ( fiind vorba de o intenție indirectă) în săvârșirea infracțiunii și în mod automat imposibilitatea luării măsurii confiscării speciale.
Potrivit art. 107 Cod Penal, măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată. Măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
Potrivit art. 25 al. (1) din Legea 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.
Prin permis de armă se înțelege documentul emis, în condițiile legii, de autoritatea competentă, prin care o persoana fizică dovedește dreptul de a deține și, după caz, de a purta si folosi arme letale sau arme neletale supuse autorizării, ale căror tip, marca, . calibru sunt înscrise in acest document, precum si muniția aferentă.
Potrivit art. 4 din Legea 295/2004, armele neletale din categoriile C ( în cauză fiind vorba despre o armă scurtă (pistol) confecționat special pentru a împrăștia gaze )din anexa atașată normei legale în cauză pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiția îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autoritățile competente, in condițiile prevăzute de prezenta lege.
Potrivit art. 10 din Legea 295/2004, dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port si folosire a armelor neletale supuse autorizării se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei si, după caz, a permisului de armă.
Potrivit art. 11 din Legea 295/2004, autorizația de procurare a armei, permisul de arma, atestatul de colecționar, autorizația temporara de transport si folosire a armei, certificatul de deținător si pașaportul european pentru arme de foc se eliberează de către Direcția Generala de Politie a Municipiului București, inspectoratele județene de politie în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința solicitantul, precum și de către Inspectoratul General al Politiei Romane.
Potrivit art. 58 din L. 295/2004, dispozițiile referitoare la acordarea permisului de armă, la înscrierea armei în permisul de armă, la drepturile si obligațiile solicitantului armei letale, prevăzute la art. 22 alin. (1) si (2), art. 23 alin. (1), art. 26 si 50, se aplică și în ceea ce privește armele neletale supuse autorizării. Valabilitatea permisului de arma se prelungește de către structura de politie competenta în a cărei raza teritoriala își are domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidenta titularul dreptului daca acesta îndeplinește condițiile prevăzute la art. 57 alin. (4). Prevederile art. 25 alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzător.
Potrivit art. 25 al. (1) din Legea 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.
Întrucât deținerea armei aflate în posesia intimatului poate avea loc numai pe baza unui permis de armă deținut și prelungit în condițiile legii, intimatul neprocedând conform prevederilor legale menționate, după expirarea valabilității permisului de armă, deținea cele 2 arme în mod ilegal.
Pentru considerentele expuse, urmează a admite propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani.
În baza art. 549 ind.1 alin. (3) lit. b C. proc. pen., art. 112 alin. 1 lit f C. pen. va dispune luarea măsurii confiscării speciale cu privire la arma letală marca ZB, model ZH 321, calibru 16, seria_/3-_ și cu privire la arma neletală marca Valtro, model 1988, calibru 9mm P.A.K., cu ., aparținând numitului B. C., fiul lui I. și M., CNP_, domiciliat în P., ., ., și depus la camera de corpuri delicte a IPJ Hunedoara, conform procesului-verbal . nr._/17.04.2015.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani.
În baza art. 549 ind.1 alin. (3) lit. b C. proc. pen., art. 112 alin. 1 lit f C. pen. dispune luarea măsurii confiscării speciale cu privire la arma letală marca ZB, model ZH 321, calibru 16, seria_/3-_ și cu privire la arma neletală marca Valtro, model 1988, calibru 9mm P.A.K., cu ., aparținând numitului B. C., fiul lui I. și M., CNP_, domiciliat în P., ., ., și depus la camera de corpuri delicte a IPJ Hunedoara, conform procesului-verbal . nr._/17.04.2015.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.12.2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
C. A. B. D. D.
C./DD/4 ex.
Red.24.12.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








