Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 307/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 307/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 15-09-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.307/2015
Ședința nepublică din data 15.09.2015
Instanță constituită din:
Președinte: P. G.
Grefier: I. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror – D. L..
Pe rol fiind soluționarea cererii de reabilitare formulată de petentul R. A. - S..
În baza art.352 al.5 c.pr.penală rap. la art.533 al.1 cod pr.penală, instanța a declarat ședința nepublică.
La apelul nominal făcut în ședința nepublică, s-a prezentat petentul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a constatat că prin serviciul registratură al instanței a fost depusă la dosar fișa de cazier a petentului. S-a constatat de asemenea că petentul a depus la dosar un certificat de atestare fiscală.
Reprezentanta parchetului a declarat că nu mai are cereri de probe de formulat și a solicitat acordarea cuvântului pe fond.
Petentul a declarat de asemenea că nu mai are cereri de probe de formulat și a solicitat cuvântul pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului a solicitat admiterea cererii de reabilitare în sensul de a se dispune reabilitarea petentului de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 381/23.04.2002 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 500/26.09.2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
În ceea ce privesc cheltuielile judiciare a solicitat în baza art..275 al.3 c.pr.penală, ca acestea să rămână în sarcina statului.
Petentul a solicitat admiterea cererii sale în sensul de a se dispune reabilitarea sa de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare.
JUDECĂTORIA,
În deliberare, asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 31 iulie 2015 la Judecătoria Petroșani, petentul R. A.-S. a solicitat să se dispună reabilitarea sa, motivat de faptul că, de la condamnarea suferită a trecut o perioadă mare de timp, iar reabilitarea sa este necesară pentru a putea să obțină un loc de muncă stabil.
Petentul a depus la dosar copia cărții de identitate (fila 2), copia hotărârii prin care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și f C.pen., respectiv sentința penală nr. 381/23.04.2002 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 500/26.09.2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia (filele 3-9), iar prin înscrisul depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 15 septembrie 2015, petentul a precizat că, de la data executării pedepsei și până în prezent, a locuit în Petroșani, ., . și apoi în Petroșani, ., . și a beneficiat de ajutor social, prestând muncă (fila 17).
În urma demersurilor efectuate de către instanță, la dosar a fost înaintată fișa de cazier judiciar a petentului din care rezultă că acesta figurează cu condamnarea cu privire la care a solicitat reabilitarea prin prezenta cerere, dar și cu măsuri educative, aplicate pentru infracțiuni comise în timpul minorității, măsuri care însă nu atrag alte sancțiuni sau decăderi (fișă de cazier judiciar – fila 15).
Se mai reține că executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și f C.pen., aplicată petentului din prezenta cerere prin sentința penală nr. 381/23.04.2002 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 500/26.09.2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a început la data de 8 octombrie 2002, expirând astfel la data de 7 octombrie 2005 (fișă de cazier judiciar – fila 15).
Potrivit art.166 C.pen. din 2009, lege penală care este mai favorabilă în raport cu Codul penal din 1968 față de durata termenelor de reabilitare, incidența acesteia urmând a fi reținută în cauză în temeiul art. 5 C.pen. din 2009, reabilitarea judecătorească a persoanei fizice are loc în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani, dacă în decurs de 4 ani condamnatul nu a săvârșit nicio altă infracțiune.
Termenul de reabilitare curge, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii, potrivit art. 167 alin.1 C.pen., de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.
Constatând că termenul de reabilitare este împlinit din data de 6 octombrie 2009, precum și faptul că sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art. 168 C.pen. anume că petentul nu a mai comis alte infracțiuni în perioada termenului de reabilitare (fișă de cazier judiciar – fila 15), a achitat cheltuielile de judecată, nefiind în evidența fiscală (certificat de atestare fiscală – fila 18), iar cererea de reabilitare conține datele prev. de art. 530 C.pr.pen., instanța va admite cererea de reabilitare de față.
Cheltuielile judiciare, în sumă de 10 lei, vor fi lăsate în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de reabilitare formulată de către petentul R. A.-S., cetățean român, fiul lui S. și M., născut la data de 14 septembrie 1977 în localitatea Z., județul S., CNP:_, domiciliat în Petroșani, ., . și, în consecință:
Dispune reabilitarea petentului de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 381/23.04.2002 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 500/26.09.2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
În temeiul art. 537 C.pr.pen. – dispune ca după rămânerea definitivă a hotărârii, să se facă mențiunile privind reabilitarea pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea menționată.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare, în sumă de 10 lei, rămân la stat.
Cu drept de contestație la Tribunalul Hunedoara în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. G. I. V.
PG/IV/4 ex.
Red.21.09.2015
| ← Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 305/2015.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








