Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3269/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3269/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 03-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3269/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE
Grefier C. I. R.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator D. E. L., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează petentul mai are 4 dosare cu același obiect pe lista de ședință de la acest termen respectiv, dosarele_ ,_/280/2015,_/280/2015 și_/280/2015 înaintate în vederea discutării unei eventuale conexări la prezenta cauză.
La dispoziția instanței, se efectuează apelul nominal în dosarele înainte de celelalte complete pentru discutarea unei eventuale conexări.
La apelul nominal făcut în ședința publică în dosarele_ și_/280/2015 a răspuns petentul.
La apelul nominal făcut în dosarul_/280/2015 a răspuns petentul asistat de avocat oficiu V. G..
La apelul nominal făcut în dosarul_/280/2015 a răspuns petentul asistată de av. oficiu B. D..
Interpelat fiind de instanță, petentul arată că nu își însușește aceste cereri.
Instanța pune în discuție conexarea dosarelor_ ,_/280/2015,_/280/2015 și_/280/2015 la prezentul dosar, având în vedere identitatea de parte și obiect, iar asistența juridică a petentului să fie asigurată de apărătorul din oficiu desemnat în dosarul_/280/2015, respectiv av. V. G., urmând a se avea în vedere la pronunțarea soluției acordarea onorariului parțial pt av. B. D..
Reprezentanta Parchetului și apărătorii petentului, având cuvântul pe rând, arată că sunt de acord cu aspectul pus în discuție de instanță.
Pentru o justă soluționare a cauzei și o bună înfăptuire a justiției, în baza art. 43 Cpp instanța conexează dosarele_ ,_/280/2015,_/280/2015 și_/280/2015 la prezentul dosar, având în vedere identitatea de parte și obiect, asistența juridică a petentului fiind asigurată de apărătorul din oficiu desemnat în dosarul_/280/2015, respectiv av. V. G., urmând a se avea în vedere la pronunțarea soluției acordarea onorariului parțial pt av. B. D..
În ceea ce privește prezenta cauză, instanța acordă cuvântul cu privire la poziția exprimată de petent, în sensul că nu își însușește cererea.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect, iar cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Apărătorul petentului, având cuvântul, formulează aceleași concluzii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 22.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cererea având ca obiect contestația la executare privind pe petentul D. E. L.
Petentul-condamnat, prezent personal în fața instanței, a precizat ca nu a formulat prezenta cerere.
Date fiind aceste precizări, din care rezultă fără echivoc că petentul condamnat nu a înțeles să învestească instanța cu soluționarea acestei cereri, instanța va lua act că cererea este lipsită de obiect, în aplicarea art. 598 C.p.p.
În baza art. 275 al. 3.Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererile formulate în numele condamnatului D. E. L., fiul lui M. și E. E., născut la 19 Noiembrie 1986 ca fiind lipsită de obiect.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru av. oficiu V. G. in suma de 130 lei, precum și onorariul parțial in suma de 70 lei pentru av. oficiu B. D. se plătesc din fondurile MJ
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Președinte,
G. I.
Grefier,
C. I. R.
C.R. 09 Decembrie 2015
Red. G.I. / 09.12.2015/ 2 ex
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|