Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2598/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2598/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2598/2015
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier F. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror
B. C.
Pe rol judecarea cauzei penal privind pe petentul G. D. N. D., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. S. M. pentru petentul absent G. D. N. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Aparatorul petentului si Reprezentantul Parchetului arata ca nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, in raport de aceasta împrejurare, constata cauza in stare de judecata, iar in baza art.388 C.p.p. acorda cuvântul in dezbateri de fond.
Aparatorul petentului, având cuvântul, solicita admiterea contestației asa cum a fost formulata, urmând a se încuviința ca condamnatul sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Arges la un interval mai mare de o luna, deoarece in viata acestuia au intervenit schimbări in bine in sensul ca s-a căsătorit si are un loc de munca stabil in Germania, fapt ce face imposibil ca acesta sa se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probatiune Arges.
Arata ca, mărirea intervalului de timp la care acesta sa se prezinte nu are influente negative asupra procesului de reintegrare în societate, mai ales ca noul loc de munca il îndepărtează si de grupul de prieteni cu care își petrecea timpul anterior.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiata, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Arata ca prin s.p. nr.4091/20.11.2012 pronunțata de Judecătoria Pitești, definitiva prin d.p. nr.56/R/29.01.2013 a Curtii de Apel Pitești, petentul a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savarsirea infractiunii de tâlhărie, iar in baza art.86 ind.1 C.p s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei si s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani si ca Judecătoria Pitești la pronunțarea sentinței penale nr.5454/2013 a avut in vedere toate aspectele învederate la acest termen.
INSTANȚA
Constată că la data de 12.08.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr unic de dosar_ contestația la executare formulată de petentul G. D. N. D., prin care solicită modificarea obligației de prezentare lunară în cursul termenului de încercare la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, în sensul de a fi obligat să se prezinte la un interval mai mare de timp, respectiv 4-6 luni la sediul acestei instituții.
În motivarea contestației petentul învederează faptul că a fost condamnat prin S.P. nr. 4091/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin D.P. nr. 56/R-29.01.2013 a Curții de Apel Pitești, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 26 C.p. raportat la art. 211 alin. 1, alin.2 lit. c și alin. 21 C.p, cu executare în condițiile art.86 ind. 1 C.p., respectiv prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani.
Se mai menționează faptul că petentul și-a îndeplinit obligația impusă de instanță în cadrul măsurilor de supraveghere, constând în prezentarea lunară la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, însă în prezent și-a găsit un loc de muncă în Germania pentru care i-a fost încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată în data de 15.06.2015, atașat cererii. Mai mult, în prezent trebuie să locuiască în Germania.
A mai precizat petentul că în data de 30.04.2015 s-a căsătorit cu H. B. V., cu care locuiește în Germania
În consecință, urmare a faptului că lucrează în Germania, petentul arată că îi este imposibil să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, motiv pentru care solicită o mărire a intervalului în care trebuie să se prezinte la sediul acestei instituții, apreciind că această modificare nu va avea influențe negative asupra procesului de reintegrare în societate, mai ales că salariul este motivant, iar noul loc de muncă l-a îndepărtat pe petent de grupul cu care își petrecea timpul în orașul natal.
În drept, petentul invocă disp. art. 598 alin.1 lit. c teza finală C.p.p..
În dovedirea cererii, petentul atașează în copie înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința penală nr. 5454/26.11.2013 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă în mod definitiv contestația la executare formulată de petentul G. N. D., prin care acesta solicita de asemenea, în baza dispozițiile vechiului cod de procedură penală, respectiv art. 461 alin. 1 lit. d, modificarea obligației de prezentare lunară în cursul termenului de încercare la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, în sensul de a fi obligat să se prezinte la un interval mai mare de timp, respectiv 4-6 luni la sediul acestei instituții.
Conform art. 599 alin. 5 C.p.p., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.
Astfel, se observă că între contestația ce face obiectul prezentului dosar și contestația ce a făcut obiectul dosarului soluționat prin Sentința penală nr. 5454/26.11.2013 a Judecătoriei Pitești, definitivă există identitate de persoană, temei legal, motive și de apărări, sens în care operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii susmenționate.
În consecință instanța urmează să respingă contestația la executare formulată de petentul G. N. D. și în baza art. 275 alin. 2 C.p.p. să îl oblige pe petent să achite suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 alin. 5 C.p.p. respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat Geaglă N. D., fiul lui D.-D. si N., nascut la data de 17.01.1992, domiciliat in P., ..9, ., ..
Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul să achite către stat suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2015.
Președinte,
GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier,
F. S.
F.S. 12 Octombrie 2015
Red./dact G.C.V./30.10.2015
← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|