Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3328/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3328/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3328
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier F. L. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat M. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, în stare de detenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului Colibași, după care:
Petentul, având cuvântul, arată că nu își însușește prezenta contestație, nu este formulată de el.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Constată că la data de 16.10.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la nr._ contestația la executare formulată de petentul condamnat M. G. contestație întemeiată pe disp. art. 598 Cod proc. penală.
In motivare, petentul, în baza art. 598 alin.1 lit.d teza ultima din NCPP solicită admiterea contestației formulate și să se dispună analizarea situației juridice și individualizarea legală a pedepselor cu închisoare, cu aplic.art.5 din Noul Cod penal.
In ședința publică din data de 8.12.2015 petentul, având cuvântul, arată că nu își însușește prezenta contestație, nu este formulată de el.
Instanța va respinge prezenta contestație la executare formulată în numele persoanei condamnate condamnate M. G. constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal nefiind cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești cu o astfel de cerere.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată în numele persoanei condamnate M. G..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 decembrie 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
RED.A.M.D.
TEHN.MN/4 EX./11.12.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
---|