Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1657/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1657/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 09-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1657
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier F. L. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta condamantă C. F. A. D., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta în stare de detenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului Colibași, după care,
Petenta, având cuvântul, arată că nu își însușește prezenta contestație la executare, nu este formulată de ea.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației la executare ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față.:
Constată că la data de 24.04.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la nr._ contestația la executare formulată de petenta condamantă C. F. A. D., încarcerată în PNT Colibași, contestație întemeiată pe disp. art. 598 Cod proc. penală.
În motivarea cererii petenta solicită admiterea contestației formulate, să se dispună analizarea situației juridice și totodată să se dispună individualizarea legală a pedepselor cu închisoare cu aplic.art. 5 din Noul Cod Penal.
La data de 09.06.2015, instanța a constatat că au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului Colibași, iar petenta, având cuvântul, arată că nu își însușește prezenta contestație la executare, nu este formulată de ea.
În raport de aceste precizări, instanța va respinge prezenta contestație la executare constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal nefiind cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești cu o astfel de cerere.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată în numele persoanei condamnate C. A. D..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
RED.A.M.D.
TEHN.MN/4 EX./19.06.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|