Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1697/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1697/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1697/2015

Ședința publică de la 11 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU

Grefier: E. D. O.

Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe contestatorul P. D., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

La data de 02.04.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, contestația formulată de către petentul-contestator P. D., deținut în P. Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.

În motivarea cererii, petentul a arătat că mandatul de executare a fost emis în mod nelegal.

La termenul de judecată din data de 10.06.2015 petentul, personal, a arătat că își însușește cererea formulată, prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile. A fost evaluat de comisia de evaluare, dar într-un alt dosar, deoarece are 5 dosare de condamnare.

Tot la același termen de judecată apărătorul petentului, în raport de sentințele penale nr. 913/2015 și nr.3513/2014 ale Judecătoriei Pitești, a invocat excepția autorității de lucru judecat și a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.

Prin Sentințele penale nr.913/31.03.2015 și nr.3513/18.09.2014 ale Judecătoriei Pitești a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă contestația formulată de petentul-condamnat P. D..

Având în vedere aceste aspecte instanța constată că cererea formulată de petent este prematură, întrucât în cauză operează puterea de lucru judecat a sentințelor penale nr.913/31.03.2015 și nr.3513/18.09.2014 ale Judecătoriei Pitești.

Instanța, având în vedere cererea petentului condamnat P. D. va respinge cererea, în baza art.598 C.pr.pen, ca nefondată ( autoritate de lucru judecat).

Va obliga pe petentul-condamnat P. D. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției., potrivit art. 275 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, în baza art. 598 C.pr.pen., cererea petentului-condamnat P. D., fiul lui G. și A., născut la data de 28.09.1986, deținut în P. Colibași, ca nefondată (autoritate de lucru judecat).

Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat P. D., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2015.

Președinte,

DUMITRU DUMITRU

Grefier,

E. D. O.

2.ex. red.DD/dact.VO/08.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1697/2015. Judecătoria PITEŞTI