Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 1693/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1693/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1693/2015
Ședința publică de la 11 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU
Grefier: E. D. O.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe revizuentul D. R., având ca obiect tâlhărie (art.211 C.p.).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din data de 10 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 14.04.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești, cererea de revizuire formulată de către revizuentul D. R., deținut în cadrul PNT Rahova, prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 4432/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 878/20.12.2013 a Curți de Apel Pitești.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că își întemeiază prezente cerere de revizuire pe disp. art. 453 alin. 1 lit. e Cpp, susținând în esență că există două hotărâri judecătorești ce nu se pot concilia.
Instanța a administrat înscrisuri și a atașat dosarul de fond.
A constatat că supusă cererii de revizuire este sentința penală nr. 4432/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 878/20.12.2013 a Curții de Apel Pitești, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, în condițiile art. 57 VCp.
Sentința mai sus amintită este definitivă.
A administrat de asemenea, și alte înscrisuri și a constatat că nu există o altă hotărâre pronunțată în aceiași cauză în care a fost pronunțată hotărârea mai sus amintită, situație în care ar fi prezent cazul de revizuire invocat de petent.
Practic, petentul consideră că hotărârea dată în apel de cre Curtea de Apel Pitești ar fi o altă hotărâre care nu s-ar concilia cu hotărârea fondului.
Raționamentul petentului este greșit, iar în prezenta cauză ne aflăm în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. c CPP.
Față de cele expuse, instanța va respinge, în baza art. 459 alin. 5 C.pr.pen. și art. 459 alin. 3 lit. d și e C.pr.pen, cererea revizuentului D. R., ca inadmisibilă.
Va obliga, în baza art. 275 C.pr.pen., pe revizuentul D. R., în baza art. 275 C.pr.pen., la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 459 alin. 5 C.pr.pen. și art. 459 alin. 3 lit. d și e C.pr.pen., respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul D. R., fiul lui C. și Ș., născut la data de 27.09.1974 în București, în prezent deținut în PNT Rahova.
Obligă pe revizuentul D. R., în baza art. 275 C.pr.pen., la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu apel odată cu fondul.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2015.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D
Tehnored.G.F/29.06.2015/2 ex
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|