Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3415/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 3415/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 14-12-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3415/2015

Ședința publică de la 14 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. D.

Grefier V. Z. B.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator N. M.

, având ca obiect contestația la executare prevăzută de art.598 NCPP.

La ședință a participat procuror B. C. din cadrul Ministerului Public, P. de e lângă Judecătoria Pitești.

S-a procedat la înregistrarea cu mijloace tehnice ședință de judecata conform art.269 alin 1 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2015, când susținerile părților au fost consemnate în scris prin încheierea de amânare a pronunțării din acea data, care face parte integranta din prezenta sentința iar in urma deliberărilor s-a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

La data de 28.08.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești contestația formulată de către contestatorul N. M., deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.

În motivarea cererii, petentul arată că dorește aplicarea legii mai favorabile și reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Judecătoriei Bălcești prin sentința penală nr.169/05.10.2015 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.10.2015, sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 09.12.2015, grefierul de ședință a învederat instanței că s-a depus la dosar prin judecătorul de serviciu o cerere de retragere din partea contestatorului N. M..

Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentului condamnat N. M., va lua act în baza art.598 și urm C.pr.pen de retragerea cererii formulate.

Va obliga pe petentul-condamnat N. M., în baza art.275 C.pr.pen la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției potrivit art.272 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act în baza art.598 si urm.C.pr.pen de retragerea cererii formulate de petentul condamnat N. M., fiul lui I. și N., născut la data de 13.12.1977, deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.

Obligă pe petentul-condamnat N. M., în baza art.275 C.pr.pen la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției potrivit art.272 C.pr.pen.

Cu contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Decembrie 2015.

Președinte,

DUMITRU DUMITRU

Grefier,

V. Z. B.

2.ex. red.DD/dact.VO/17 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3415/2015. Judecătoria PITEŞTI