Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2677/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2677/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 15-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2677/2015

Ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator P. G. D., contestator B. L. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul B. L. C., lipsă fiind P. G. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar relații de la PNT Colibași în care se menționează că petentul P. G. D. renunță la această cerere întrucât este vorba despre o afacere judiciară. Se învederează, de asemenea că petenții mai au un dosar cu același obiect pe lista de ședință de la acest termen respectiv dosarul_, înaintat de completul de C4 în vederea discutării unei eventuale conexări la prezenta cauză.

Interpelat fiind de instanță, petentul B. L. C. arată că nu a formulat aceste cereri.

Se efectuează apelul nominal în dosarul_ unde a răspuns petentul B. L. C. asistat de av. of. P. M., același avocat răspunzând și pentru petentul lipsă P. G. D..

Instanța pune în discuție conexarea dosarului_ la prezentul dosar având în vedere identitatea de parte și obiect.

Reprezentanta Parchetului și apărătorul petenților, având cuvântul pe rând, arată că sunt de acord cu aspectul pus în discuție de instanță.

Pentru o justă soluționare a cauzei și o bună înfăptuire a justiției, instanța în baza art. 43 Cpp conexează dosarul_ la prezentul dosar, întrucât cele două cauze au același obiect și privesc același petent.

Instanța acordă cuvântul cu privire la poziția exprimată de către cei doi petenți în sensul că nu își însușesc această cerere.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect, iar cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Apărătorul petenților, având cuvântul, formulează aceleași concluzii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 17.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cererea având ca obiect contestația la executare privind pe petenții-condamnați P. G. D. și B. L. C.

Prezent personal în fata instanței, petentul B. L. C. precizat ca nu a formulat prezenta cerere.

Prin administrația Penitenciarului Colibași s-a depus la dosar o declarație dată de către petent prin care acesta învederează instanței că renunță la această cerere întrucât este vorba despre o afacere judiciară.

Date fiind aceste precizări, din care rezultă fără echivoc că petenții-condamnați nu au înțeles să învestească instanța cu soluționarea acestei cereri, instanța va lua act că cererea este lipsită de obiect, în aplicarea art. 598 C.p.p.

În baza art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată în numele condamnaților P. D., fiul lui G. și A., născut la 28 Septembrie 1986 și B. L. C., fiul lui M. și al lui M., născut la 06 Iulie 1990 ca fiind lipsită de obiect.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru av. oficiu in suma de 260 lei se va plăti din fondurile MJ.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 21 Octombrie 2015

Red. G.I. / 21.10.2015/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2677/2015. Judecătoria PITEŞTI