Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2315/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2315/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2315/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator P. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar relații de la PNT B. în care se menționează că petentul își retrage prezenta cerere, fiind atașată și declarația dată de petent, în acest sens, după care:

Instanța acordă cuvântul cu privire la poziția exprimată, în scris, de către petent în sensul că își retrage cererea.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită instanței să ia act de retragerea cererii formulate de petent, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 05.06.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cererea având ca obiect contestație la executare privind pe petentul P. G..

Prin administrația Penitenciarului B. s-a depus la dosar o declarație dată de către petent prin care acesta învederează instanței că își retrage prezenta cerere.

Date fiind aceste precizări, din care rezultă fără echivoc că petentul-condamnat nu stăruie în soluționarea acestei cereri, instanța va lua act de manifestarea acestuia de voință în aplicarea art. 598 C.p.p.

În temeiul art. 275 alin. 2 NC.p.p., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea cererii de către petentul – condamnat P. G., fiul lui D. și G., născut la 21 Noiembrie 1952, deținut în prezent în P. Colibași.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 21 Septembrie 2015

Red. GI. / 22.09.2015/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2315/2015. Judecătoria PITEŞTI