Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2344/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2344/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2344/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. V.

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnata T. N., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP) dosar disjuns din dosarul_

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnata T. N.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Președintele completului de judecata dispune efectuarea apelului nominal si in dosarele nr._/280/2015 si nr._/280/2015, la apel răspunzând petenta, dupa care pune in discuție conexarea celor doua cauze la prezentul dosar având in vedere identitatea de obiect si parte.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca este de acord cu conexarea cauzelor, având in vedere ca au același obiect si privesc aceeași parte.

Condamnata arata ca nu se opune conexării si ca niciuna dintre cereri nu este formulata de ea.

In baza art.43 C.p.p. conexează dosarele nr._/280/2015 si nr._/280/ 2015 la prezentul dosar, având in vedere identitatea de obiect si parte.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca fiind lipsita de obiect, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând sa rămână in sarcina acestuia.

Condamnata, având cuvântul, arata ca nu mai are nimic de adăugat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 17.03.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni sub numărul de mai sus cererea petentei T. N., deținută în PMS Colibași prin care solicită liberarea condiționată.

Prin sentința penală nr. 125/19.05.2015, Judecătoria Topoloveni și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2015, sub același număr de dosar.

La termenul din data de 17.09.2015, instanța a dispus în baza art.43 C.p.p. conexarea dosarelor nr._/280/2015 si nr._/280/ 2015 la prezentul dosar, având in vedere identitatea de obiect si parte, iar petenta a precizat că nu își însușește prezenta cerere de liberare condiționată, întrucât nu a fost formulată de ea.

În raport de aceste precizări, instanța va respinge cererea de liberare condiționată, constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal deoarece nu este cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești și nici nu este posibilă identificarea acesteia.

În baza art. 275 alin.3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 C.p.p. respinge ca fiind lipsită de obiect cererea de liberare condiționată formulată în numele petentei condamnate T. N., fiica lui C. si R., nascuta la data de 05.07.1989, detinuta la Penitenciarul Colibași

În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2015.

Președinte,

G. C. V.

Grefier,

F. S.

Red.G.C.V

Tehnored.G.F/25..09.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2344/2015. Judecătoria PITEŞTI