Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 198/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 198/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 21-01-2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 198
Ședința publică de la 21 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. D.
Grefier: E. D. O.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta G. F., având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio, conform disp. art. 369 alin. 1 C.pr.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu Din F., care depune delegație de substituire pentru av. of. S. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în raport de actele dosarului, din oficiu pune în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești de a soluționa cauza și declinarea acesteia spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Argeș.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției invocate din oficiu și de declinare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, spre competentă soluționare.
Apărătorul petentei solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești de a soluționa cauza.
INSTANȚA
La data de 17.12.2014 petenta condamnată G. F., deținută în P. Colibași a înregistrat la Judecătoria Pitești, o cerere ce are ca obiect contestația la executare potrivit art.(598 NCPP).
Din conținutul cererii rezultă că petenta execută o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a comiterii infracțiunii de trafic de persoane.
Potrivit art. 598 C.pr.pen., contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Instanța, în raport de actele dosarului, din oficiu a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești de a soluționa cauza și declinarea acesteia spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Argeș.
În aceste condiții instanța în baza art. 50 C.pr.pen. și art. 598 C.pr.pen., va declina cererea petentei-condamnate G. F., deținută în P. Colibași, în favoarea Tribunalului Argeș.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, în baza art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină, în baza art. 50 C.pr.pen. și art. 598 C.pr.pen., cererea petentei-condamnate G. F., fiica lui I. și N., născută la data de 22.01.1951, deținută în P. Colibași, județul Argeș, în favoarea Tribunalului Argeș.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției. potrivit art. 272 C.pr.pen.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2015.
Președinte,
D. D.
Grefier,
E. D. O.
2.ex. red.DD/dact.VO/18 Ianuarie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 199/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 197/2015.... → |
---|