Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2427/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2427/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2427/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. V.

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei penal privind pe petentul M. D. I., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av.of. P. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Petentul arata ca înțelege sa retragă prezenta contestație.

Aparatorul petentului, având cuvântul, solicita ca instanța sa ia act de retragerea contestației.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune aceleași concluzii, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Constată că la data de 14.05.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația la executare formulată de petentul M. D. I. aflat în stare de detenție în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.

La termenul de judecată din data de 24.09.2015 petentul a solicitat să se ia act de retragerea prezentei contestații la executare.

În raport de aceste precizări, în temeiul art. 598 C.p.p. instanța va lua act de retragerea contestației la executare.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul să achite suma de 230 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 de lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 599 alin. 3 C.p.p. ia act de retragerea contestației la executare, formulată de petentul condamnat M. D. I., fiul lui S. si E., nascut la data de 23.10.1983, detinut la Penitenciarul C..

Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 230 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 de lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015.

Președinte,

G. C. V.

Grefier,

F. S.

Red.G.C.V.

Tehnored.G.F/02.10.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2427/2015. Judecătoria PITEŞTI