Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3317/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3317/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 04-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3317/2015
Ședința publică de la 04 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU
Grefier: E. D. O.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat M. M., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02 decembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
La data de25.11.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea de liberare condiționată formulată de petentul M. M., prin care acesta contestă propunerea de amânare a comisiei de liberare condiționată, cerere care nu este motivată.
Alăturat adresei de înaintare a cererii petentului au fost atașate următoarele înscrisuri: proces verbal nr. L_/18.11.2015 încheiat de Comisia pentru liberare condiționată a Penitenciarului Colibași, o caracterizare a comportamentului condamnatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă de 5 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 749/2014 a Judecătoriei C..
Executarea măsurii a început la data de 13.02.2013 și urmează să se împlinească la data de 12.08.2018.
Până la data de 18.11.2015, executase 1009 de zile.
Așa cum rezultă din procesul-verbal L_/18.11.2015, încheiat de Comisia din cadrul PNT Colibași, petentul-condamnat a executat fracția legală din pedeapsă reprezentând un număr de 1009 zile, a fost analizat de comisia de propunere pentru liberare condiționată și propus pentru rediscutare la data de 17.05.2016.
A avut în cadrul PNT Colibași un comportament necorespunzător, așa cum reiese din caracterizarea aflată la dosar.
Instanța apreciază, în raport de faptul că petentul a îndeplinit fracția legală și a participat la diferite programe educative, că termenul de rediscutare fixat de comisie este exagerat.
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 si urm. Cod penal, instanța va admite, în baza art. 587 C.pr.pen. și art. 59 și urm. VC.pen., cererea petentului-condamnat M. M. și va dispune liberarea condiționată a acestuia.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, potrivit art. 275 C.pr.pen., rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în baza art. 587 C.pr.pen. și art. 59 și urm. VC.pen., cererea petentului-condamnat M. M., fiul lui C. și N., născut la 24.05.1996, deținut în P. Colibași.
Dispune liberarea condiționată a acestuia.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, potrivit art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 04 decembrie 2015.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
E. D. O.
DD/EDO 21 dec. 2015
2 ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3318/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|