Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 66/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 66/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 66/2015

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. V.

Grefier M. R.

Ministerul Public, P. de pe langa Judecătoria Pitești fiind reprezentat

prin procuror B. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta P. G. P., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petenta, in stare de detentie.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care:

Petenta condamnata precizează ca cererea de liberare conditionata nu este formulata de ea iar scrisul si semnatura nu ii apartin si nu si-o insuseste.

Instanta constata ca din eroare la dosar a fost prinsa cererea privind pe P. G., sens in care dispune desprinderea ererii si inaintarea la departamentul registratura al instatei in vederea repartizarii aleatorii, impreuna cu copia prezentei incheieri de sedinta.

Instanta acorda cuvantul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul parchetului solicita instantei sa respinga cererea ca ramasa fara obiect, cheltuielile judiciare urmand sa ramana in sarcina statului.

Petenta, avand ultimul cuvant, solicita instantei sa respinga cererea ca ramasa fara obiect.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 19.12.2014, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus cererea petentei P. G. P., deținută în PMS Colibași prin care solicită liberarea condiționată.

La termenul din data de 08.01.2015 petenta a precizat că nu își însușește prezenta cerere de liberare condiționată, întrucât nu a fost formulată de ea.

În raport de aceste precizări, instanța va respinge cererea de liberare condiționată, constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal deoarece nu este cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești și nici nu este posibilă identificarea acesteia.

În baza art. 275 alin.3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind lipsită de obiect cererea de liberare condiționată formulată în numele petentei condamnate P. G. P., fiica lui G. și a lui D., născută la 21 Martie 1980.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.

Președinte,

G. C. V.

Grefier,

M. R.

Red.G.C.V

Tehnored.G.F/16.01.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 66/2015. Judecătoria PITEŞTI