Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 50/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 50/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-01-2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 50
Ședința publică de la 08 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier: E. D. O.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul N. C. G., având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare, amânând succesiv pronunțarea la datele de 29 decembrie 2014, 05 ianuarie 2015, 06 ianuarie 2015 și 08 ianuarie 2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 22.01.2014, petentul N. C. G., deținut în PNT Colibași, a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești o cerere prin care solicită contopirea pedepselor în executarea cărora se află la PNT Colibași, în temeiul art. 449 alin 1 Cpp și art. 36 alin 2 Cpp.
În motivarea cererii petentul a arătat că se află în executarea mai multor pedepse cu închisoarea pronunțate de instanțele de judecată, pentru infracțiuni concurente.
Prin sentința penală nr. 1766/16.04.2014, Judecătoria Pitești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Prin sentința penală nr. 1148/11.06.2014, Tribunalul Argeș, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești și a trimis cauza la Curtea de Apel Pitești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr. 127/F/08.07.2014 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Astfel, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2014, sub același număr de dosar.
Instanța, l-a audiat pe petent și a administrat înscrisuri emise de administrația locului de deținere, și înscrisuri emise de instanțele de executare ale pedepselor pronunțate împotriva petentului.
A constatat că, după ce sentința penală nr. 453/2006 a Tribunalului Argeș a rămas definitivă, petentul N. C. G. suferise și alte trei condamnări definitive prin sentința penală nr. 208/2008 a Judecătoriei Costești, sentința penală nr. 208/12.07.2007 a Judecătoriei Costești și sentința penală nr. 367/06.09.2007 a Tribunalului Argeș.
De asemenea, se observă că infracțiunile pentru care au fost pronunțate pedepsele mai sus amintite, sunt infracțiuni concurente.
Ca urmare a acestor aspecte, în cauză sunt aplicabile față de petent dispozițiile art. 36 alin 2 Cp.
Pentru stabilirea pedepsei rezultante, instanța va repune în individualitatea lor, pedepsele aplicate prin hotărârile mai sus arătate.
În aceste condiții, instanța va admite, în baza art. 585 C.pr.pen. și art. 36 alin. 2 VC.pen. și art. 5 NC.pen., cererea petentului-condamnat N. C. G., deținut în P. Colibași.
În baza art. 36 alin 2 Cp va constata că după ce sentința penală nr. 453/2006 a Tribunalului Argeș a rămas definitivă, petentul suferise și alte trei condamnări definitive prin sentința penală nr. 208/2008 a Judecătoriei Costești, sentința penală nr. 208/12.07.2007 a Judecătoriei Costești și sentința penală nr. 367/06.09.2007 a Tribunalului Argeș, pentru infracțiuni concurente.
Va repune în individualitatea lor pedepsele componente ale acestor sentințe:
1) Sentința penală nr. 453/2006 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 69/A/19.06.2007 a Curții de Apel Pitești (fapta din 07.10.2005) – pedeapsă 9 ani închisoare:
- 8 ani și 8 luni închisoare pentru art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. a VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a VC.pen.;
- va revoca, în baza art. 61 VC.pen., liberarea condiționată pentru restul de 429 zile neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 571/2003 a Judecătoriei Slatina;
- spor 4 luni.
2) Sentința penală nr. 24/2008 a Judecătoriei Costești, definitivă prin decizia penală nr. 113/2008 a Tribunalului Argeș (fapta din 18.11.2006) – pedeapsă 7 ani închisoare:
- 7 ani închisoare pentru art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b VC.pen.
- 1 an închisoare pentru art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, R.
3) Sentința penală nr. 208/2007 a Judecătoriei Costești, definitivă prin decizia penală nr. 694/R/11.12.2007 a Curții de Apel Pitești (fapta din 05.12.2006) – pedeapsă 3 ani închisoare:
- 3 ani închisoare pentru art. 208 alin. 1, combinat cu art. 209 alin. 1 lit. e VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b VC.pen.
4) Sentința penală nr. 367/2007 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 1039/2008 a ÎCCJ (fapta din 06.02.2006) – pedeapsa 25 ani închisoare:
- 24 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. a VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a VC.pen.;
-4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 VC.pen., combinat cu art. 209 alin. 1 lit. d și g VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a VC.pen.;
- 1 an spor.
În baza art. 33 și 34 VC.pen., cu aplicarea art. 54 NC.pen., va contopi pedepsele de 24 ani, 4 ani, 3 ani, 1 an, 7 ani, 429 zile și 8 ani și 8 luni și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 24 ani, pe care o va spori cu 1 an și 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 25 ani și 8 luni închisoare, în condițiile art. 57, cu aplicarea art. 5 NC.pen. și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b VC.pen., cu aplicarea art. 5 NC.pen.
În baza art. 36 alin. 3 VC.pen. și art. 5NC.pen., va scădea din durata pedepsei perioada de timp executată, începând cu data de 08.12.2006, la zi.
Va anula vechile mandate de executare și va dispune emiterea unui nou mandat de executare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne, în baza art. 275 C.pr.pen, în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în baza art. 585 C.pr.pen. și art. 36 alin. 2 VC.pen. și art. 5 NC.pen., cererea petentului-condamnat N. C. G., fiul lui C. și M., născut la data de 20.08.1981, deținut în P. Colibași, județul Argeș,
Constată că după ce sentința penală nr. 453/2006 a Tribunalului Argeș a rămas definitivă, petentul suferise și alte trei condamnări definitive prin sentința penală nr. 208/2008 a Judecătoriei Costești, sentința penală nr. 208/12.07.2007 a Judecătoriei Costești și sentința penală nr. 367/06.09.2007 a Tribunalului Argeș, pentru infracțiuni concurente.
Repune în individualitatea lor pedepsele componente ale acestor sentințe:
1) Sentința penală nr. 453/2006 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 69/A/19.06.2007 a Curții de Apel Pitești (fapta din 07.10.2005) – pedeapsă 9 ani închisoare:
- 8 ani și 8 luni închisoare pentru art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. a VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a VC.pen.;
- revocă, în baza art. 61 VC.pen., liberarea condiționată pentru restul de 429 zile neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 571/2003 a Judecătoriei Slatina;
- spor 4 luni.
2) Sentința penală nr. 24/2008 a Judecătoriei Costești, definitivă prin decizia penală nr. 113/2008 a Tribunalului Argeș (fapta din 18.11.2006) – pedeapsă 7 ani închisoare:
- 7 ani închisoare pentru art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b VC.pen.
- 1 an închisoare pentru art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, R.
3) Sentința penală nr. 208/2007 a Judecătoriei Costești, definitivă prin decizia penală nr. 694/R/11.12.2007 a Curții de Apel Pitești (fapta din 05.12.2006) – pedeapsă 3 ani închisoare:
- 3 ani închisoare pentru art. 208 alin. 1, combinat cu art. 209 alin. 1 lit. e VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b VC.pen.
4) Sentința penală nr. 367/2007 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 1039/2008 a ÎCCJ (fapta din 06.02.2006) – pedeapsa 25 ani închisoare:
- 24 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. a VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a VC.pen.;
-4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 VC.pen., combinat cu art. 209 alin. 1 lit. d și g VC.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a VC.pen.;
- 1 an spor.
În baza art. 33 și 34 VC.pen., cu aplicarea art. 54 NC.pen., contopește pedepsele de 24 ani, 4 ani, 3 ani, 1 an, 7 ani, 429 zile și 8 ani și 8 luni și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 24 ani, pe care o sporește cu 1 an și 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 25 ani și 8 luni închisoare, în condițiile art. 57, cu aplicarea art. 5 NC.pen. și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b VC.pen., cu aplicarea art. 5 NC.pen.
În baza art. 36 alin. 3 VC.pen. și art. 5NC.pen., scade din durata pedepsei perioada de timp executată, începând cu data de 08.12.2006, la zi.
Anulează vechile mandate de executare și dispune emiterea unui nou mandat de executare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu drept de contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.
Președinte,
D. D.
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D
Tehnored.G.F/19.01.2015/2 ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 117/2015.... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|