Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 117/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 117/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 14-01-2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 117
Ședința publică de la 14 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. D.
Grefier: E. D. O.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul R. A., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio, conform disp. art. 369 alin. 1 C.pr.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, în stare de detenție și asistat de av. of. R. Crenguța.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Petentul depune înscrisuri.
Instanța pune în discuție, în raport de sentința penală nr. 2002/2014, definitivă, privind pe petent și prin care s-a fixat termen de rediscutare la data de 18.03.2015, amânarea judecății cauzei după această dată sau continuarea judecății.
Petentul invocă excepția de nulitate absolută a acestei hotărâri judecătorești, precum și nelegalitatea acesteia, apreciind că termenul la care face referire nu există. Nu a fost prezent la judecarea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea respectivă. În acest sens, solicită rejudecarea cauzei la acest termen, deoarece la acel moment nu au fost examinate cererile și actele pe care el le-a depus la dosar. Depune alte înscrisuri și solicită atașarea dosarelor nr._/2013 a Judecătoriei Pitești, nr._ a Judecătoriei G., dosare soluționate de judecători incompatibili și aflate în contestație în anulare la Curtea de Apel Pitești. Dorește judecarea la acest termen. Apreciază că a îndeplinit fracția la data de 18.06.2012. A formulat mai multe cereri de liberare condiționată la Judecătoria Pitești, Judecătoria G. și Judecătoria Sector 4 București, motivate de starea sa de sănătate, de faptul că nu poate fi folosit la muncă și de faptul că are o atitudine corespunzătoare. Toate cererile sale au fost respinse pe considerentul că există o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție atacată de el prin excepții, respectiv decizia 25/2012.
Instanța respinge cererea petentului, privind atașarea dosarelor menționate, având în vedere privesc chestiuni care nu privesc cauza de față, ia actele necesare soluționării cauzei de față sunt deja depuse la dosar.
Petentul insistă în cererea formulată, apreciind că dosarul de față nu se poate soluționa fără a fi atașate dosarele menționate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii.
Procurorul solicită respingerea cererii, ca prematur formulată și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
La data de 16.12.2014, petentul R. A., deținut în P. Colibași a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești o cerere prin care a solicitat liberarea sa condiționată dintr-o pedeapsă penală.
În motivarea cererii, petentul a arătat că întrunește condițiile impuse de lege pentru a fi liberat condiționat.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Petentul se află in executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 9MF/20.05.2008 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 295/29.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Executarea pedepsei a început la data de 19.07.2007 urmând să expire la data de 18.07.2017. Până la data de 19.03.2014, când a fost analizat de Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași, executase 2436 de zile, respectiv fracția prevăzută de lege pentru a deveni propozabil pentru liberare condiționată.
Este la prima analiză și a fost amânat până la 18.03.2015, motivat de comportamentul necorespunzător.
Conform sentinței penale nr. 2002/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 270/03.07.2014 a Tribunalului Argeș, s-a fixat termen de rediscutare a cererii de liberare condiționată a petentului după data de 18.03.2015.
Instanța constată existența autorității lucrului judecat în ceea privește obiectul cererii petentului.
Față de cele reținute mai sus, instanța, în baza art. 587 C.pr.pen. și art.59 și urm V.Cpen, cu aplic. art.5 Ncp, va respinge cererea petentului condamnat R. A., ca nefondată.
Va fixa termen pentru rediscutarea cererii după data de 18.03.2015.
Va obliga, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat R. A., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, în baza art. 587 C.pr.pen. și art. 59 și urm. VC.pen., cu aplicarea art. 5 NC.pen., cererea petentului-condamnat. R. A., fiul lui P. și M., născut la data de 23.07.1974, deținut în P. Colibași, ca nefondată.
Fixează termen pentru rediscutarea cererii după data de 18.03.2015.
Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat R. A., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu drept de contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2015.
Președinte,
D. D.
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D
Tehnored.G.F/09.02.2015/2 ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 150/2015.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
---|