Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 423/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 423/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 10-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 423/2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat K. M. A., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av. oficiu P. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași.

Instanța dispune efectuarea apelului în dosarul nr._/280/2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică în dosarul nr._/280/2014, a răspuns petentul asistat de av. oficiu R. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța pune în discuție conexarea dosarului nr._/280/2014 la prezentul dosar.

Reprezentantul Parchetului și apărătorii petentului, având pe rând cuvântul, precizează că sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Avându-se în vedere identitatea de obiect și părți și, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție prin judecarea cu celeritate a cauzei, în baza art. 43 Cpp, conexează dosarul nr._/280/2014 la prezentul dosar.

Apărătorul petentului din dosarul conex nr._/280/2014, respectiv av. R. G. solicită ca instanța să ia act că împuternicirea sa din oficiu încetează.

Instanța ia act că împuternicirea avocațială a av. R. G. încetează, urmând a se pronunța odată cu fondul cauzei asupra onorariului avocat oficiu.

Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanta, în baza art. 387 C.p.p, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit art. 388 C.p.p.

Apărătorul petentului, având cuvântul pe fond, solicită, admiterea cererii de liberare condiționată formulată de acesta, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, acesta a executat fracția, a obținut trei recompense, urmând a se tine cont și de circumstanțele personale ale acestuia.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea ca nefondată a cererii formulată de petent, cu menținerea termenului fixat de PNT Colibași, avându-se în vedere natura și gravitatea faptei pentru care a fost condamnat, circumstanțele petentului, care a executat pedeapsa în regim de maximă siguranță, a avut un comportament necorespunzător, fiind sancționat de 25 ori și recompensat numai de trei ori, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Petentul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii sale, întrucât a executat deja un an de amânare, eventual reducerea termenului de rediscutare.

INSTANȚA

La data de 10.11.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea formulată de către petentul K. M. A. prin care a solicitat liberarea sa condiționată.

În motivarea cererii a arătat că noua amânare dispusă de comisie este nejustificată.

În ședința publică din data de 10.02.2015 instanța a dispus conexarea dosarului nr._/280/2014 la prezentul dosar în raport de identitatea de parte și obiect.

La dosar a fost depus procesul verbal nr. L/_ din 10.12.2014 al Comisiei de propuneri pentru liberări condiționate, caracterizarea petentului, copia mandatului în executarea căruia se află și copia fișei de cazier judiciar.

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarele: Petentul se află în executarea unei pedepse de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie aplicată prin sentința penală nr. 242/2009 a Judecătoriei Motru. Executarea a început la data de 15.09.2008 iar până la data de 10.12.2014 petentul a executat un număr de 2312 zile din care 35 de zile ca urmare a muncii prestate. Petentul se află la a doua analiză, a mai fost condamnat și este recidivist. În timpul detenției petentul a fost sancționat disciplinar de 28 de ori și recompensat de trei ori. În perioada amânării a fost sancționat disciplinar de 6 ori, una din sancțiuni fiind anulată și nu a fost recompensat rezultând că a avut un comportament necorespunzător.

Față de cele reținute instanța constată că deși petentul a executat fracția de 2/3 din pedeapsa prev. de art. 59 C.p. de la 1968, condamnarea anterioară a acestuia dar mai ales comportamentul petentului în timpul detenției dovedesc persistența infracțională. Aceste aspecte conduc la concluzia că acordarea liberării condiționate nu este oportuna iar amânarea propusă de comisie este justificată.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate, rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat, după executarea fracției de pedeapsa prevăzuta de lege – fiind vorba despre o vocație și nu un drept – ci numai dacă instanța care soluționează cererea de liberarea condiționată apreciază, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, de antecedentele penale ale acestuia, că reeducarea și îndreptarea condamnatului sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.

Este evident că până în prezent petentul nu dă dovezi temeinice de îndreptare. În urma analizării tuturor circumstanțelor cauzei rezultă că cererea este nefondată.

Prin prisma acestor considerente, instanța va respinge cererea petentului și va menține termenul de rediscutare stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul P. Colibași.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. petentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză inclusiv onorariul pentru avocatul din oficiu potrivit împuternicirii avocațiale nr. 44/2015 și onorariul stabilit pentru avocatul din oficiu desemnat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 59/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 C.p.p. respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul K. M. A., fiul lui N. și M., născut la data de 08.11.1985, deținut în P. Colibași.

În baza art. 587 al. 2 C.p.p. menține termenul de rediscutare stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași pentru data de 09.12.2015.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 300 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 100 lei onorariul pentru avocatul din oficiu potrivit împuternicirii avocațiale nr. 44/2015 și 50 lei onorariul stabilit pentru avocatul din oficiu desemnat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 59/2015.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 10 Februarie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

E. S.

E.S. 16 Februarie 2015

Red.G.a. 06.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 423/2015. Judecătoria PITEŞTI