Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 419/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 419/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 10-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 419/2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent I. D. și pe intimat P. C., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentantul Parchetului precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanta, în baza art. 387 C.p.p, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit art. 388 C.p.p.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petent, cu menținerea încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași și menținerea regimului de executare a pedepsei.

INSTANȚA

La data de 30.10.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația formulată de către petentul condamnat I. D. împotriva încheierii nr. 791/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere de la P. Colibași cu privire la regimul de executare a pedepsei privative de libertate.

Contestația nu a fost motivată.

La dosar a fost înaintat dosarul nr. 799/2014 ce cuprinde încheierea nr. 791/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. Colibași, plângerea petentului, raportul nr. 855/08.10.2014 a comisiei și decizia nr. 855/08.10.2014 de menținere a regimului de executare a pedepsei privative de libertate.

Prin încheierea nr. 791/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. Colibași s-a respins ca inadmisibilă plângerea petentului.

În considerentele încheierii s-a arătat că din evidența informatizată a datelor persoanelor private de libertate cât și din înscrisurile depuse la dosar reiese că petentul urmează să intre în comisia de discutare a schimbării regimului de executare a pedepsei la data de 07.10.2015.

S-a arătat că la data de 08.10.2014 a fost analizată situația petentului condamnat în vederea schimbării regimului de executare a pedepsei ca urmare a împlinirii termenului prevăzut de art.40 al. 1 și 2 din Legea 254/2013.

Petentul se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă iar executarea pedepsei a început la 07.03.2014 și urmează să expire la data de 29.03.2017, petentul fiind repartizat să execute pedeapsa privativă de libertate în regim de maximă siguranță - G.S.R. începând cu data de 09.04.2014.

S-a mai arătat că în speță Comisia legal constituită în condițiile art.32 din Legea 254/2013 a menținut același regim de executare, respectiv de maximă siguranță — G.S.R., pe motivul că petentul a aderat la un grup infracțional organizat, prezintă grad ridicat de risc pentru siguranța penitenciarului și a stabilit termen de reanalizare la 07.10.2015.

S-a mai reținut că deși în perioada analizată petentul condamnat nu a fost sancționat disciplinar și a obținut recompense, potrivit art.932 pct.8 din HG 1897/2006 persoanelor private de libertate li se poate schimba regimul de executare în condițiile art. 26 al.2 din Lege numai după declasificarea din categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.

Din oficiu instanța a solicitat relații cu privire la situația petentului de la P. Colibași

Prin adresa nr. L_/PCAG/06.01.2015 s-a comunicat că petentul a fost reevaluat și menținut în grad de risc la data de 08.10.2014 dar prin încheierea nr. 785/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate a fost admisă plângerea și a fost declasificat din categoria persoanelor care prezintă grad risc pentru siguranța locului de deținere, încheiere definitivă prin necontestare.

S-a menționat că prin încheierea nr. 791/_ a fost respinsă plângerea petentului formulată împotriva hotărârii comisiei de schimbare a regimului din data de 08.10.2014 prin care a fost menținut regimul de maximă siguranță. S-a susținut prin aceeași adresă că încheierea nr. 791 a fost contestată iar prin sentința penală nr. 4503/10.12.2014 a Judecătoriei Pitești pronunțată în dosarul nr._/280/2014 a fost respinsă contestația.

În aceste condiții, instanța din oficiu a dispus atașarea copiei sentinței penale nr. 4503/10.12.2014 a Judecătoriei Pitești definitivă la data de 10.12.2014 din analiza căreia rezultă că a fost formulată de către petentul I. D. contestație împotriva încheierii nr. 785/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere de la P. Colibași prin care i-a fost admisă plângerea și declasificat din grad de risc și nu împotriva încheierea nr. 791/20.10.2014 judecătorului de supraveghere de la P. Colibași.

Astfel, în ședința publică din data de 10.12.2014, în dosarul nr._/280/2014, instanța a respins cererea privind schimbarea obiectului cauzei, respectiv de a se solicita schimbarea regimului de executare a pedepsei, având în vedere cererea inițială formulată de petent, prin care a solicitat declasificarea din categoria persoanelor private de libertate care prezintă risc sporit pentru siguranța locului de deținere, precum și încheierea nr. 785/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. Colibași, care prevede doar analiza gradului de risc pentru siguranța penitenciarului sub aspectul clasificării lui, prin cerere nesolicitându-se schimbarea regimului de executare a pedepsei.

Pe cale de consecință, sentința penală nr. 4503/10.12.2014 a Judecătoriei Pitești definitivă la data de 10.12.2014 a vizat doar contestația formulată doar împotriva încheierii nr. 785/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. Colibași nu și împotriva încheierii nr. 791/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere de la P. Colibași.

Din cele deja constatate rezultă că data de 20.10.2014 pe rolul judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. Colibași au fost înregistrate două dosare vizându-l pe petent.

Dosarul nr. 793/2014 în care prin încheierea nr. 785/20.10.2014 judecătorul de supraveghere a admis plângerea petentului și a dispus declasificarea din categoria persoanelor care prezintă grad de risc pentru siguranța penitenciarului, încheiere ce nu a fost contestată și dosarul nr. 799/2014 în care prin încheierea nr. 791/20.10.2014 judecătorul de supraveghere a respins plângerea cu privire la schimbarea regimului de executare a privării de libertate, ca inadmisibilă susținând că este încadrat în grad de risc și are termen de reanalizare la data de 08.10.2015, deși același judecător de supraveghere s-a pronunțat în dosarul nr. 793/2014 în care a dispus declasificarea.

În aceste condiții, rezultă că încheierea nr. 791/20.10.2014 judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași este netemeinică și nelegală.

În cadrul prezentei contestații, instanța nu poate analiza pe fond plângerea formulate de către petent în dosarul nr. 799/2014, dat fiind că o astfel de analiză ar priva părțile de calea de atac a contestației, de altfel singura cale de atac prevăzută de lege.

Prin prisma acestor considerente în baza art. 40 din legea nr. 254/2013 va admite contestația formulată de petentul I. D. împotriva încheierii nr. 791/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, va desființa încheierea și va trimite plângerea privind schimbarea regimului de executare formulată de petent la judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași pentru a se pronunța asupra fondului.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 40 din legea nr. 254/2013 admite contestația formulată de petentul I. D., fiul lui natural și M., născut la data de 30.05.1969, în ., deținut în P. Colibași, împotriva încheierii nr. 791/20.10.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași.

Desființează încheierea susmenționată și trimite plângerea privind schimbarea regimului de executare formulată de petentul I. D. la judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași pentru a se pronunța asupra fondului.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 10 Februarie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

E. S.

E.S. 16 Februarie 2015

RedG.A.07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 419/2015. Judecătoria PITEŞTI