Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2059/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2059/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2059/2015
Ședința publică de la 11 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror Sâvu C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent C. N. M. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av. oficiu Ș. C. cu delegație de substituire pentru av. oficiu O. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în baza art. 387 C.p.p constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 C.p.p.
Apărătorul petentului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii de liberare condiționată formulată de acesta, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, petentul a executat fracția, a fost recompensat, a participat la diferite activități socio-educative.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea cererii formulată de petent ca neîntemeiată, nefiind in totalitate îndeplinite condițiile prevăzute de lege, din caracterizarea petentului reiese că acesta a avut un comportament necorespunzător și nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, cu menținerea termenului stabilit de comisie și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Petentul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii sale.
INSTANȚA
La data de 27.07.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea formulată de către petentul C. N. M. I. prin care a solicitat liberarea sa condiționată.
În motivarea cererii a arătat că amânarea dispusă de comisie este nejustificată.
La cererea instanței la dosar au fost înaintate prin adresa nr. L_/22.07.2015, copia procesului verbal nr. L_ din 22.07.2015 al Comisiei de propuneri pentru liberări condiționate, copia caracterizării petentului, copia mandatului în executarea căruia se află.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarele: Petentul se află in executarea unei pedepse rezultante de 3 ani și 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 227/24.06.2015 a Judecătoriei Râmnicu V.. Executarea a început la data de 28.02.2013, iar până la data de 22.07.2015 petentul a executat un număr de 875 zile. Petentul se află la prima analiză și nu este cunoscut cu antecedente penale În timpul detenției petentul a fost sancționat disciplinar o singură dată și recompensat de două ori. În data de 12.08.2013, în timp ce se afla încarcerat în P. Colibași, fiind prezentat la Tribunalul V., petentul a încercat să evadeze.
Față de cele reținute instanța constată că deși petentul a executat fracția de 2/3 din pedeapsa prev. de art. 59 C.pen., încercarea de evadare și lipsa dovezilor temeinice de îndreptare, conduce la concluzia că acordarea liberării condiționate nu este oportuna, iar amânarea propusă de comisie este justificată.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate, rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat, după executarea fracției de pedeapsa prevăzuta de lege – fiind vorba despre o vocație și nu un drept – ci numai dacă instanța care soluționează cererea de liberarea condiționată apreciază, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, că reeducarea și îndreptarea condamnatului sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. În urma analizării tuturor circumstanțelor cauzei rezultă că cererea este nefondată, nerezultând că petentul ar fi dat dovezi temeinice de îndreptare.
Prin prisma acestor considerente, instanța va respinge cererea petentului și va menține termenul de rediscutare stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul P. Colibași.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. petentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză inclusiv onorariul pentru avocatul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 C.p.p. respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul C. N. M. I., fiul lui N. și M., născut la data de 13.06.1994, n prezent deținut în P. Colibași.
În baza art. 587 al. 2 C.p.p. menține termenul de rediscutare stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași pentru data de 21.07.2016.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 180 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 130 lei onorariul pentru avocatul din oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 11 August 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
Red.A.G/Tehnored.G.F/03.09.2015/
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 2192/2015. Judecătoria... → |
---|